Ligia Deca, despre oprirea reformei inspectoratelor școlare, caselor corpului didactic și ARACIP, prevăzută de legea Educației: Am preferat să păstrăm capacitatea pe care o avem. Cred că se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem / Toate inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt politizate de șefi numiți de la partid

2.014 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Ministra Educației, Ligia Deca, recunoaște că a oprit reforma instituțiilor din Învățământ – inspectoratele școlare, ARACIP, casele corpului didactic. Întrebată de Edupedu.ro cum poate face reformă cu instituții nereformate, Deca a spus că „se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem“. De remarcat că ministrul Ligia Daca sau vreun alt oficial a lstatului român nu a anunțat până la acest moment, din proprie inițiativă, faptul că reformele instituționale au fost oprite, deși sunt prevăzute în continuare de legile 198 și 199/2023 și de mai multe ordine de ministru aflate în vigoare.

Ligia Deca spune că „legile privind măsurile fiscal-bugetare“ prevăd o serie de restricții“ și că în marja anului electoral care urmează „am preferat să păstrăm capacitatea pe care o avem“. Cu alte cuvinte, reformarea ARACIP, ISJ și CCD nu va mai avea loc.

Asta în condițiile în care toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport al Ministerului Educației. Instituția refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea. Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic.

Ministrul Educației a mai spus: „cred că se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem“, întrebată dacă poate face reformă cu instituții nereformate. Iar când a fost întrebată de ce nu a făcut până acum aceste lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem, așteptând noua legislație și noile reforme, Deca a răspuns că „eu cred că deja se simt lucrurile în școli“, indicând bursele mai numeroase date elevilor, salariile majorate pentru profesori, dotările prin PNRR, fără să facă vreo referire la îmbunătățirea rezultatelor elevilor.

Redăm declarațiile din 5 decembrie 2023:

Edupedu.ro: Amânați reforma instituțiilor? Am văzut că nu se mai reorganizează inspectoratele școlare, casele corpului didactic, ARACIP, lucruri care erau esențiale în reforma pe care dumneavoastră ați coordonat-o și care apar în legislație?

Ligia Deca: „Avem un cadru legislativ care s-a extins imediat după ce legile educației au fost promulgate, vorbim despre legile privind măsurile fiscal-bugetare, avem o serie de restricții. Drept urmare și având în vedere anul electoral viitor, am preferat să păstrăm capacitatea pe care o avem, să ne concentrăm pe intervențiile directe pe care le avem de făcut pentru creșterea performanțelor elevilor și să pregătim reforma la nivel județean, care ar fi prima de acest fel de după anul 1990, în așa fel încât să nu există niciun fel de deranj al procesului educațional și al proceselor normale care se desfășoară.

Edupedu.ro: Puteți face reformă cu instituții nereformate?

Ligia Deca: Eu cred că se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem și de altfel și vedem multe zone care performează…

Edupedu.ro: De ce nu ați făcut și până acum? Adică dacă nu schimbați nimic (în privința instituțiilor), de ce n-ați început deja să să produceți aceste schimbări și se se simtă și în școli?

Ligia Deca: Eu cred că deja se simt lucrurile în școli plecând de la numărul de elevi care beneficiază de bursă, la salariile cadrelor didactice, care deja sunt crescute pe medie cu 25-30% și vor fi crescute din nou de la 1 ianuarie, conform promisiunilor. De asemenea, cred că vom vedea școlile cu un alt nivel de dotare privind sălile de clasă, laboratoarele, smart-lab-urile în acest an școlar. Deci lucrurile se schimbă în bine, sigur, poate mai încet decât ne-am dori, dar cu siguranță mai repede decât în ultimele decenii“.

Reamintim că Edupedu.ro a scris despre cele aproape 40 de ordine de ministru și de hotărâri de guvern care ar fi trebuit deja să pună în aplicare noile legi ale educației, dar care nu au intrat în vigoare la 1 decembrie, când era termenul impus de Ministerul Educației. Aceste termene erau trecute în legile 198/2023 și 199/2023 și în ordinul de ministru al Educației care aprobă termenele până la care toată legislația subsecventă noilor legi ale educației să fie adoptată.

Majoritatea actelor respective nu au fost puse nici în consultare publică, prima etapă până la o dezbatere online sau, dacă Ministerul Educației nu organizează o astfel de consultare, prima etapă până la discutarea în ședința de guvern și aprobare – în cazul Hotărârilor de Guvern.

Pe 24 noiembrie 2023 scriam că desființarea inspectoratelor școlare ar fi amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”, conform surselor Edupedu.ro. De la acel moment, nici Ligia Deca, nici Ministerul Educației și nici altcineva din Guvern nu a anunțat oficial că reformele prevăzute în legi se amână.

Pretextul folosit este Legea Ciolacu – 296/2023. Legea aceasta nu amână expres reorganizarea ISJ-urilor (inspectoratele școlare județene), ci prevede că, de la 1 iulie 2024, instituțiile publice aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea administrației publice centrale își continuă activitatea doar dacă au peste 50 de posturi aprobate și dacă respectivele activități nu se suprapun cu cele desfășurate de alte instituții. Cu toate acestea, prevederea de mai sus nu se aplică de la 1 iulie 2024 pentru instituțiile publice din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale, culturii, precum și din alte domenii aprobate prin memorandum de Guvernul României, ci din 1 ianuarie 2025.

Ce prevede Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare:

Articolul XXIX – „(1) Începând cu data de 1 iulie 2024, instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/ subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale/locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;

b) activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar.

(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot desființa/reorganiza/fuziona sau pot transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților administrației publice locale/centrale/județene, prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare.

(3) Prin desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/ autoritatea/ subordonarea autorităților administrației publice locale/județene/ centrale, trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:

a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție;

b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii.

(11) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (1), pentru instituțiile publice/entitățile publice, inclusiv instituțiile publice din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale, culturii, precum și din alte domenii aprobate prin memorandum de Guvernul României termenul de intrare în vigoare pentru procesul de comasare/desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității este data de 1 ianuarie 2025.”

Informații de context

Edupedu.ro a atras atenția încă din 1 noiembrie că 16 acte normative care să pună în aplicare legile educației în învățământul preuniversitar ar fi trebuit să intre în vigoare atunci, pe 1 noiembrie, potrivit calendarului oficial de termene stabilit de Ministerul Educației. Printre ele sunt ordinul de ministru (OME) cu regulamentele de organizare și de funcționare ale noilor inspectorate școlare – direcții județene de învățământ în legea 198 și Hotărârea de Guvern (HG) privind organizarea agenției care acreditează școlile și va prelua inspecțiile școlare – ARACIIP.

În ceea ce privește noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitaraceste instituții rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti, document obținut de Edupedu.ro.

Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii – detalii aici.

  • Pe 10 octombrie, inspectorii școlari generali au fost convocați de către Ligia Deca, ministrul Educației. Documentul privind reorganizarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar nu a fost pus în dezbatere publică, dar a fost discutat de Ligia Deca în prezența inspectorilor școlari.

Toate posturile din actualele inspectorate școlare vor fi scoase la concurs anul viitor, conform unui proiect de ordin de ministru al Educației pus în consultare publică în care apare calendarul ordinelor cu regulamentele de concurs.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar

Prin noua lege a învățământului preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, inspectoratele școlare sunt înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației. Articolul 116 prevede:

(1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – legislatie.just

Foto: © Dechev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Situație paradoxală în noile direcții județene de învățământ, foste inspectorate școlare, de la 1 noiembrie: angajații nu vor mai face niciun fel de inspecție școlară, dar funcțiile lor rămân de inspectori / Care sunt atribuțiile noilor DJÎP – surse
Inspectoratele școlare ar trebui regionalizate până la 1 ianuarie 2024, conform celui mai recent draft al ordonanței Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Personalul din noile direcții ar trebui să fie redus cu 15%, la fel și costurile
BREAKING 40 de inspectorate școlare din cele 42 s-ar desființa dacă ordonanța de urgență cu măsuri de reducere a cheltuielilor ar fi aplicată și în Educație, atrage atenția deputatul Szabo Odon. La fel, toate centrele judeţene de excelenţă și cluburile sportive şcolare din România / Peste jumătate din şcoli şi-ar pierde personalitatea juridică, „ceea ce nu poate fi acceptat”
VIDEO Iohannis: Actualele inspectorate școlare trebuie desființate. PSD este politizatorul sistemului educațional

4 comments
  1. Sunt niște mafioți numai câtă mafie se-nvârte în jurul gradației de merit ….! Numai cine-i pe listă beneficiază ….și e la latitudinea unora ,dacă să te treacă pe listă sau nu !
    Sindicatele…,aici domnește haosul !Cine să te reprezinte ?Omul hain din lider ?
    Plătești niște bani degeaba …….!Greva nu trebuia făcută de profesori,ci reprezentanții pe care îi plătim trebuia să se bată cu pumnul în piept ,iar profesorii trebuiau să se prezinte în activitate ,deoarece alde d-l Costel,Ionel,Gheorghe sau cum se mai numesc cei de la București au luat salariul pe perioada grevei ,iar oamenii de serviciu au fost obligați să intre în grevă …,apoi erau supărați că nu și-au luat leafa …,!
    Asta e când pui botul la vrăjeala altora ,asta e când unii sunt șmecheri ,iar alții fraieri !
    Sunt numiți politic și asta îi determină pe cei mai slabi dintre profesori să se afilieze ,iar de aici slaba pregătire a unora ….!
    Cadru didactic având o vechime de 5 ani, e trecută și promovată în comisii, proiecte, a luat și gradație …..,iar titularizarea a promovat-o cu 9 din care 2,50 puncte inseamnă inspectia lui mos peste ,fără de care nu s-ar fi titularizat și sfidează pe unul cu vechime cât vârsta ei !
    De ce oamenii astia sunt slabi ,de ce ne vindem și nu putem fi verticali … ?Directorii sunt numiți tot politic ! Au niște fotolii de tot confortul de parcă s-au născut pe acele scaune ! Cine mai verifică bugetul scolilor ? Auditul mai trăieste ?
    Acum mai dorește ministerul si camere ,altă sursă de făcut bani ,dar care-i siguranta camerelor !?Să fie atentă lumea care face achiziția să nu procedeze precum Cîțu cu vaccinurile !
    De ce nu dotați scolile cu dispozitive că lipsesc fizic din scoli ,poate sunt in hârtii !
    De ce nu dotați scolile cu detectoare…. ?
    Mai trebuie farfurii pentru mesele reci …..,pe când achiziția și integrate in textul legii ?
    Ce lege …….Legea 198 , mai bine 666 !

  2. Pilele voastre jegoase și toți nenorocitii/nenorocirile care slugaresc de ani buni! Iau salarii umflate degeaba, acum iar le creșteți salariile ! Nu merita respect din partea profesorilor și nici nu îl vor avea! Terminați cât mai repede cu isj urile!

  3. daca am lua la purecat specialiștii din Ccd și inspectorii “numiti’..ar fi jale!
    bine că directorii au dat concurs cu inspectori numiți …nu era logic întâi concurs la inspectorate?!
    deși,ce mai e logic?!

  4. ți o căzut falcili și țâțilii de cati specialiști ai prin minister și inspectorate, pai cu ăștia îți faci treaba , pe ei îi trimiți in inspecții când auzi de greve și revolte. inspectoratele sânt jandarmeria ministerului adicătelea ,.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Costul cu educația pentru un copil

UPDATE Proiectul de lege care ar obliga angajatorii să dea liber angajaților cu copii în caz de închidere a școlilor, amânat o săptămână. Firmele ar fi obligate să plătească zilele libere din fondurile proprii – impact major în economie

UPDATE 2: Proiectul a fost retrimis la Comisia de Muncă din Camera Deputaților, care va avea ședința după plenul Camerei, ceea ce înseamnă că minimum o săptămână nu va intra…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă modele de teste la Română, Matematică și Limba maternă

Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a VIII-a, care susțin anul acesta…
Vezi articolul

Universitate importantă din Washington, acuzată că a îndepărtat afișe care protestează împotriva persecutării uigurilor, tibetanilor și locuitorilor din Hong Kong de către guvernul chinez / Președintele Universității admite că a greșit

O universitate importantă din Washington s-a trezit săptămâna aceasta în postura de a cenzura critici la adresa guvernului chinez prin îndepărtarea unor afișe artistice menite a evidenția în cursul primei…
Vezi articolul

Olimpiada de dezbateri pentru juniori 2024, organizată în premieră. Pot participa elevi de clasele VII-VIII, arată regulamentul publicat de Ministerul Educației / Mai sunt 6 săptămâni în care se pot ține etapele pe județ

Regulamentul specific de organizare pentru Olimpiada națională de dezbateri pentru juniori (ONDJ) 2024, organizată în premieră, după ce anul trecut a apărut ca noutate pe calendarul olimpiadelor școlare, dar a…
Vezi articolul

BREAKING Klaus Iohannis: Începând din 8 februarie 2021 majoritatea școlilor se vor redeschide. Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei în fiecare localitate / Decizia finală va fi luată pe 2 februarie

Începând din semestrul II, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul unei ședințe pe care a convocat-o în această după-amiază la Cotroceni…
Vezi articolul