LISTĂ Patru colegii naționale, școli și licee publice și private din București și 10 județe – selectate preliminar în apelul pentru școli-pilot 2025

15.060 de vizualizări
Foto: © Len44ik | Dreamstime.com
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” (Sibiu), Colegiul Național Bănățean (Timișoara), Colegiul național „Doamna Stanca” (Satu Mare) și Colegiul Național „Gheoghe Lazăr” din București deschid lista unităților de învățământ admise pentru implementarea noului program de școli-pilot 2025-2026. Lista, care va trece prin filtrul unei proceduri de contestații, a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării luni, 4 august.

Este vorba despre școlile selectate în apelul pentru înființarea și funcționarea școlilor-pilot, în cadrul rețelei naționale, pentru anul școlar 2025–2026, anunțat în iunie de Ministerul Educației. În școlile-pilot pot fi aplicate diverse modele de învățământ timp de un an.

  • Lista celor 17 unități de învățământ admise pentru implementarea pilotării cuprinde colegii naționale, licee, școli, centre școlare și o grădiniță. Acestea sunt unități atât din sistemul public, cât și din cel privat și provin din București (5 unitățI), Ilfov (2 unități), Sibiu (2 unități) și 8  alte județe.

Lista completă:

1. Colegiul Național Pedagogic „Andrei Şaguna“ – Sibiu 

2. Colegiul Național Bănățean Timișoara – Timiș

3. Colegiul Național „Doamna Stanca” – Satu Mare 

4. Colegiul National „Gheorghe Lazăr” București

5. Complex Școlar Cronos București

6. Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alexandria – Teleorman 

7. Liceul Teoretic „Jean Monet” București

8. Grădinița cu Program Prelungit Junior Slobozia – Ialomița 

9. Scoala Gimnazială „Hermann Oberth” Voluntari – Ilfov

10. Colegiul National „Zinca Golescu” Pitești – Argeș

11. Liceul Teoretic Bilingv „ITA Wegman” București

12. Liceul Teologic Reformat Sfântu Gheorghe – Covasna 

13. Liceul Teoretic Little London – Ilfov

14. Liceul Romano-Finlandez ERI – Sibiu

15. Scoala Gimnazială Avenor – București 

16. Scoala Gimnazială nr. 1 Curcani – Călărași 

17. Scoala Gimnazială nr. 30 „Gh. Țițeica” – Constanța

Potrivit MEC, „în cadrul ședinței comisiei de evaluare din data de 31.07.2025, au fost analizate proiectele unităților de învățământ depuse în termen, împreună cu răspunsurile primite în urma solicitărilor de clarificare transmise în data de 28.07.2025. Pe baza acestor date, a fost întocmită lista unităților de învățământ preuniversitar care vor avea statutul de unitate de învățământ-pilot”.

  • „Unitățile de învățământ care nu se regăsesc în listă au fost respinse, deoarece fie nu întrunesc criteriile prevăzute în grila de evaluare a proiectului-pilot, fie nu necesită derogări pentru a putea aplica la nivelul unității de învățământ programul propus a fi pilotat. Aceste rezultate pot fi contestate conform calendarului”, arată ministerul.

Calendarul apelului pentru școli pilot 2025:

•  Depunerea aplicațiilor: 23 iunie 2025 – 18 iulie 2025, ora 17:00

•  Evaluarea proiectelor de pilotare: 21 iulie 2025 – 4 august 2025

•  Publicarea listei intermediare4 august 2025

•  Depunerea contestațiilor: 5 – 6 august 2025

•  Soluționarea contestațiilor: 7 – 8 august 2025

• Publicarea listei finale a unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot: 11 august.

Ce sunt școlile pilot

Școlile pilot sunt cele care vor să testeze modele noi educaționale, de exemplu orar mai flexibil, sau discipline pe care elevii să le învețe modular. Spre exemplu o materie pe care elevii să o învețe pe parcursul a unul sau două module și să termine întreaga programă pe un an în doar câteva luni, ceea ce înseamnă mai multe ore din acea materie pe o perioadă mai scurtă de timp.

„Durata pentru care unitățile de învățământ dobândesc statutul de unitate-pilot este echivalentă cu durata intervenției educaționale pilotate, dar nu mai mică de 1 (un) an școlar”, potrivit ordinului Ordinului de ministru nr. 4.575/03.06.2024.

În cazul aplicării unor inovații cu grad mare de complexitate la nivelul curriculumului național, planuri-cadru de învățământ noi, programe școlare noi, este necesară o planificare a implementării intervenției educaționale pilotate pentru un întreg ciclu de învățământ.

Foto: © Len44ik | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Pai.. si la Iasi nu avem nimic? Locul cu cele mai multe medii de 10 la BAC 2025 ?

  2. Un proiect sortit eșecului, o metodă pentru a toca banii statului. Ne-am săturat de proiecte pilot, de pseudo specialiști în educație. Sper că aceste proiecte să dispară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Niciun profesor nu va mai pune note ca în prezent, din septembrie 2025, ci pe baza noilor standarde de evaluare pentru fiecare disciplină, inexistente momentan / Nerespectarea standardelor este abatere disciplinară pentru profesori

Ministerul Educației interzice profesorilor, din anul școlar viitor, să mai pună note sau să mai facă evaluări pe baza criteriilor actuale, folosite de aceștia la clasă. Regulamentul de organizare și…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, anunță în premieră inițiativa mentoratului între generațiile de tineri: Fiți mentori pentru colegii mai mici! Știu că și voi vă căutați direcția, dar aveți deja experiențe valoroase

O inițiativă „care să încurajeze mentoratul între generații de tineri” este în lucru la Comisia Europeană (CE), anunță în premieră Roxana Mînzatu, vicepreședintă a structurii europene, comisară al cărei portofoliu…
Vezi articolul

Profesorul de Limba și literatura română Emil Munteanu, co-fondator Alecart: O programă de Română care transformă literatura în muzeu riscă să îndepărteze adolescenții. Clasa a IX-a ar trebui să fie despre descoperire, identitate și sens personal

Structura propusă de Ministerul Educației pentru programa de Limba și literatura română de clasa a IX-a riscă să transforme literatura într-un obiect muzeal, rupt de sensibilitățile generației actuale, avertizează profesorul…
Vezi articolul

Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vezi articolul