Consiliera premierului Ilie Bolojan, Luciana Antoci, a declarat că statul român nu a reușit, în ultimii 35 de ani, să convingă „cei mai buni profesori” din mediul urban să predea în mediul rural. Potrivit ei, aceștia ar putea „să salveze” elevii care părăsesc sistemul de învățământ și care „ar putea să se transforme într-un capital uman foarte valoros pentru România anilor umători”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri online pe tema abandonului școlar, organizate miercuri, 4 martie de Senat.
- Amintim că, prin Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, prima de instalare pentru profesorii care se titularizează în mediu rural a fost amânată pentru anul școlar 2026-2027 și redusă de la 5 la 1 salariu minim pe economie.
„Cei mai mulți dintre copiii care au nevoie de sprijin și sunt în prag de părăsire timpurie a școlii sau de abandon școlar se află, fără îndoială, în mediul rural. Doar că noi, de 35 de ani încoace, nu găsim o formulă de a-i motiva pe cei mai buni profesori să meargă în mediul rural și să găsească acolo soluții pentru a salva acești copii care de altfel ar putea să se transforme într-un capital uman foarte valoros pentru România anilor următori”, a explicat Luciana Antoci.
Aceasta a precizat că elevii aflați în risc de abandon sau risc de părăsire timpurie a școlii „au nevoie „doar de o mână întinsă, în așa fel încât să fie scoși din familiile lor, care adesea îi exploatează pentru muncile din gospodărie”.
Pentru a deveni specialiști pe piața muncii, aceștia au nevoie „să fie aduși pe un culoar educațional și menținuți aici cu resurse”.
Consiliera premierului a mai adăugat că principala cauză a abandonului școlar este lipsa infrastructurii școlare. Pe lângă asta, elevii au nevoie nu doar de o masă caldă, ci de activitiăți remediale și profesori pregătiți„pentru intervenție directă în cazul acestor copii care au pierderi foarte mari în educație”.
În rural avem prea puține oferte educaționale pentru a continua ruta de educație la nivel liceal sau prin școli profesionale, pentru că peste 90% dintre liceele și școlile profesionale din România sunt în mediul urban, deși jumătate din populația școlară se găsește la sate, iar abandonul școlar ca fenomen explodează, de fapt, în pragul de trecere de la gimnaziu la liceu.
Informații de context
De reținut, România a fost, în perioada 2020-2024, pe primul loc la părăsirea timpurie a școlii. În anul 2024, 16,8% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani au părăsit timpuriu școala.
Un raport al Comisiei Europene din anul 2024 arată că Educația din România ocupă ultimul loc în UE la aproape toți indicatorii de calitate. Față de precedentul raport, despre care Edupedu.ro scria în urmă cu un an că plasează România în ipostaza de „lanternă roșie a UE în Educație”, țara reușește rezultate mai slabe pe toată linia, de la educația timpurie la învățământul superior.
Ștefan Lefter
Redacția
G4Media.ro
8 comments
Nu ai cum să fii în funcție de conducere și să fii atât de rupt de realitate!!!
Nu ai cum!!!
Coboara din sferele inalte, madam si vei constata in rural profesori foarte competenti. Dar lucram cu materialul clientului.
E simplu! Salarii mai mari! Nu este cerere si oferta?
Este o ILUZIE că profesori buni ar putea salva mediul rural școlar unde nu se învață și e abandon școlar. Motivele nu sunt școală și profesorii, ci mediul, mentalitatea, traiul, structura celor carw abandonează școala, familiile lor!!
De ce Romania are cea mai mare rata de abandon scolar din UE?
…păi da!
Și? Ce ați crezut că obțineți cu mărirea normei? Că îi forțați pe cei care mai sunt în sistem să se ducă la țară? Asta e rezolvarea voastră??? Atât v-a dus capul?
Sau cu tăierile parșive, pe ici, pe colo: ba 200, ba 300, în fiecare lună? Prima categorie profesională asupra căreia v-ați năpustit. Asta după ce ne-ați plătit oribil o viață de om!!!
Sau cu ora suplimentară de 22 de lei? Să le faceți voi, că nimeni nu mai face ore suplimentare. Înainte, la țară, încă mai mergeau profesori mai în vârstă și făceau acele ore — profesori calificați, cu o vastă experiență.
N-ați făcut decât să mai prelungiți cu încă 35 de ani marasmul. Nimeni nu va mai veni în sistemul de învățământ! Niciun copil de profesor nu va mai dori, în următorii mulți ani, să devină profesor. Iar cei în vârstă se vor pensiona masiv. Mulți dintre cei încă tineri se reorientează.
Pun și eu o întrebare banală, simplă, elementară, pentru contabilul-șef:
Dacă un apartament cu 2 camere, în cel mai ieftin oraș de peste 50.000 de locuitori, costă 100.000 de euro, iar un profesor câștigă 800 de euro/lună în primii 10 ani de carieră, în câți ani va reuși acel profesor să își cumpere un apartament? Ținând cont de faptul că mai mult de 200–300 de euro pe lună nu îi rămân după ce plătește chiria, cheltuielile și mâncarea (nimic altceva)? Răspunsul este: 30+ ani! Asta dacă ar pune deoparte lunar banii și ar reuși să își cumpere acel apartament peste 30+ de ani — timp în care nu are bani decât să supraviețuiască de la o lună la alta.
În cazul în care ar lua credit, ar trebui să plătească 2.500–2.600 lei pe lună timp de 30 de ani. Adică i-ar mai rămâne, în primii 10 ani, 1.500 lei pentru trai, iar la finalul carierei, 3.500 lei pentru trai, întreținut copii etc. Sigur, o să spuneți că în doi e mai bine… dar poate că, profesor sărac fiind, nu ai norocul să te căsătorești prea devreme… sau poate nu ai norocul (sau „ghinionul”) ăsta deloc.
Asta în situația de acum, după greva din 2023. Înainte a fost mult, mult mai rău.
Să trăiți voi cu 1.500 de lei pe lună, în condițiile în care nici nu respiri și s-a dus suta de lei.
Țara asta și-a bătut joc de profesori de 35 de ani. Acum primește răsplata. Și mai urmează încă mulți ani de aici înainte, pentru că fraieri care să devină profesori nu mai sunt.
Nu mai vine nimeni în sistem ca să fie umilit zilnic: de părinți agresivi sau condescendenți, de o cultură socială în care profesorul e tratat ca vinovat „din start”, de elevi crescuți cu ideea că autoritatea e ridicolă și că banii sunt singura măsură a valorii. Când tu, ca profesor, trebuie să justifici tot — dar nu ți se oferă nici salariu, nici statut, nici protecție instituțională — atunci meseria devine o formă de uzură, nu o vocație.
Școala a rămas fără autoritate, profesorul fără demnitate, iar statul fără rușine.
Așa crede doamna, că abandonul se rezolvă cu profesori buni care să-i înlocuiască pe proștii de profesori din rural. Dar cu sărăcia ce facem? Dar cu părinții care nu văd utilitatea educației? Aștept să vină un genial de la oraș și să-mi salveze de la abandon elevele pe care părinții le mărită din clasa a cincea; sau pe elevii care mai au 7-8 frați acasă, tata prin Anglia, mama plecată cine știe unde, copiii în grija vreunui bunic.
Sunt atâtea probleme în societatea rurală, iar doamna Antoci crede că „o mână întinsă” face minuni. Să nu mai vorbim de scoaterea din familiile care îi exploatează pentru muncile din gospodărie…proastă exprimare! Munca în gospodărie înseamnă, de cele mai multe ori, supraviețuire, nu exploatare.
Multe trebuie să se repare în țara asta pentru a reduce abandonul școlar. Dar cu idei ca ale doamnei și ca ale actualilor politicieni, nu le rezolvăm secolul ăsta.
Nu vreau să mă laud, dar sunt profesor de științe și matematică în mediul rural. Am avut generații care au ajuns medici, ingineri (cu doctorat în domeniu), profesori universitari. Nu toți, evident. Dar am avut destui, toți copii de la sat, fără PCR în spate, care au reușit prin efort propriu.
În ultimii 5-10 ani mă bucur dacă reușește să ia unul din ei un 5 cinstit la disciplinele predate de mine. Poate problema nu e la profesor. Poate e la ”materialul clientului” și la metodele de distracție care au proliferat în ultimii 10-15 ani, de când au ajuns foarte ieftine telefoanele inteligente și s-au dezvoltat dincolo de orice limită rețelele sociale.
Un proverb zice să nu strici orzul pe gâște. Am avut parte de satisfacții profesionale în acei ani de învățământ când elevii încă doreau să învețe. Acum… am trecut de vârsta la care mai pot schimba ușor domeniul de activitate (nu sunt antic, mă învârt în jurul a 50 de ani), altfel aș plecat unde văd cu ochii. Ori poate încă un an-doi de bolojenisme mă vor convinge că viața începe și la vârsta a doua.