Luni pot fi închise anumite școli, „acolo unde situația o impune”, anunță ministra Ligia Deca după avertizările meteo de vreme rea / Toate echipamentele IT să fie scoase din prize

3.216 vizualizări
Foto: Ligia Deca
Luni pot fi închise anumite școli, „acolo unde situația o impune”, anunță ministra Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Precizările oficialului vin după avertizările meteo de vreme rea.

Continuarea știrii inițiale: Ligia Deca mai scrie pe rețeaua socială că a solicitat duminică inspectorilor școlari generali din țară să monitorizeze îndeaproape situația din teritoriu: dacă accesul la școli este dificil, dacă sunt pene de curent electric, proporția în care vor fi afectate școlile de ploi și posibilele inundații.

Ministra Educației le-a mai cerut șefilor de ISJ să transmită „în regim de urgență către reprezentanții Ministerului Educației” orice situație „care ar putea genera suspendarea sau desfășurarea procesului educativ în sistem online/hibrid”. În plus, fiecare inspectorat școlar va pune la dispoziție de luni, 30 septembrie, de la ora 8, o linie telefonică pentru semnalarea situațiilor urgente cauzate de vremea rea în care sunt implicați copii și familiile lor.

  • Meteorologii anunţă cod galben de ploi, începând de sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi zone montane. De duminică, ploile se extind în toată ţara, iar pentru unele zone a fost emis cod portocaliu. Precipitațiile vor depăşi 100 de litri pe metru pătrat, scrie G4Media, care citează News.ro.
Redăm mesajul integral al ministrei Educației, Ligia Deca:

Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor și a personalului din unitățile de învățământ, astăzi am solicitat inspectorilor școlari generali din țară:

  • Monitorizarea, îndeaproape, a situației în teritoriu: acces îngreunat către unitățile de învățământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaționale în urma averselor;
  • Transmiterea în regim de urgență către reprezentanții Ministerului Educației a oricărei situații care ar putea genera suspendarea sau desfășurarea procesului educativ în sistem online/hibrid;
  • Transmiterea, către conducerile unităților de învățământ, a necesității ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică;
  • Comunicarea eficientă și transparentă cu părinții/reprezentanții legali ai copiilor în ceea ce privește situația unităților de învățământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat;
  • Punerea la dispoziție, de către ISJ/ISMB, în cursul zilei de mâine, începând cu ora 8.00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situațiile urgente generate de condițiile meteorologice nefavorabile, în care pot fi implicați copii și familiile acestora.

Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune.

Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere școlilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”.

Citește și:
Elevii și profesorii de la școlile inundate din județul Galați revin fizic la cursuri luni și vor trebui să recupereze săptămâna pierdută, anunță Ministerul Educației / Rămân două unități închise
Discuții la Ministerul Educației cu Banca Mondială despre ajutoare la școlile afectate de inundații în județul Galați
Rechizite și alte ajutoare pentru elevii și familiile din Galați afectate de inundații, strânse într-o campanie a Inspectoratului școlar București și CMBRAE. Cele șase puncte de colectare din Capitală – HARTĂ


1 comment
  1. nu mai simplu tragi heblu , ce tot ii tragi cu prizele , mamaie. esti varza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluare Națională și BAC 2026. Pretestare județeană la Limba și literatura română, pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din Sibiu, organizată în data de 5 decembrie: Are ca scop rezolvarea subiectului în intervalul de 2 ore, respectiv de 3 ore

În județul Sibiu se poate organiza în data de 5 decembrie 2025 o pretestare județeană a probei scrise la Limba și literatura română, la decizia fiecărei școli, pentru elevii de…
Vezi articolul

Corectare digitalizată la Bacalaureat. Parcursul unei lucrări de la predarea ei către profesorii asistenți și până la urcarea în platformă. Documentele trebuie șterse de pe laptop la final – procedură

Operațiuni cu text în limba engleză, grija ca pe prima pagină să nu scrie candidații și atenția pentru ștergerea lucrărilor de pe desktopul computerului la finalul scanărilor sunt câteva din…
Vezi articolul

Ghidul simulării examenelor naționale, publicat de Ministerul Educației / Luni, 20 martie, începe simularea pentru Evaluarea Națională cu proba scrisă la Limba și literatura română. Accesul în sală este permis până la ora 8:30

Ministerul Educației a publicat, pe edu.ro, ghidul simulării pentru examenele naționale. Simularea pentru Evaluarea Națională are loc în perioada 20-22 martie 2023, iar cea pentru Bacalaureat între 27-30 martie. Probele…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

Reducerea birocrației din școli, pentru ca profesorii „să se poată concentra mai mult pe actul educațional și pe dezvoltarea profesională” – prevedere din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR

Reducerea sarcinilor birocratice pentru cadrele didactice, astfel încât acestea să se poată concentra mai mult pe actul educațional și pe dezvoltarea profesională este una dintre măsurile prevăzute la capitolul „Simplificarea,…
Vezi articolul