Majorarea salariilor directorilor de școli cu 1.500 de lei brut – amendament depus de deputatul UDMR, Szabo Odon / Mulți directori de școli și-au depus demisiile, după ce i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, într-o scrisoare deschisă

2.290 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Majorarea salariilor directorilor de școli, grădințe și creșe cu 1500 de lei brut, propune deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreședinte al comisiei de învățământ din Camera Deputaților. Propunerea a fost depusă la Parlament sub forma unui amendament la OUG 57/2003, și vine în contextul în care 2500 directori de școli și grădinițe i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, pe 29 august. Nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor fără funcție, mulți directori de școli și-au dat demisia, anunța liderul sindical Marius Nistor, FSE.

Majorarea salariilor directorilor de școli, grădinițe și creșe cu 1500 de lei brut pe lună, propune amendamentul depus de deputatul UDMR, Szabo Odon, vicepreședinte al comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților la proiectul de lege a Ordonanței de urgență nr. 57/ 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat emisă de Guvern după greva generală din luna mai.

Sunt 9000 de directori de școli și grădinițe, iar o majorare cu 1500 de lei brut ar însemna un impact bugetar de 162 de milioane de lei pe an.

“Suma este una infimă, lejer se poate acorda prin rectificare bugetară. Pentru acest an ar fi nevoie doar de 5-6 milioane de euro pentru aceste 4 luni rămase. Nu cred că nu există acești bani ca să pui în sistem o echitate și să mulțumești directorii de școli, și pe cei cu funcții de conducere”, explică deputatul Szabo Odon pentru Edupedu.ro.

“Amendamentul a fost depus la comisie și va fi dezbătut în sesiunea parlamentară de toamnă. Dacă va fi adoptat în comisie și votat în plen, ar putea intra în vigoare din luna octombrie a acestui an”, spune deputatul UDMR.

“Fără activitatea eficientă a unui director nu poate exista o școală bună și de calitate. Un director de școală trebuie să fie responsabil pentru funcționarea zilnică a școlii, dar, pe lângă aceasta are și responsabilitatea de planificare strategică, management financiar al personalului, programele educaționale, licitațiile, situația elevilor și relațiile cu părinții, securitatea și infrastructura școlii, susținerea legăturii cu autoritățile locale, evenimentele și proiectele școlare și multe alte domenii. Directorul lucrează și în vacanță și de multe ori nu-și poate lua nici concediu și totuși în majoritatea cazurilor, responsabilitatea și munca suplimentară pe care le realizează nu sunt recompensate. Acesta este motivul pentru care am elaborat acest amendament, care prevede creșterea salariului cu 1500 de lei brut. În majoritatea instituțiilor, cu această sumă, directorii de școli ar urma să primească salariul cel mai mare, față de situația actuală, a declarat Szabo Odon.

Informații de context

Edupedu.ro a scris pe 29 august că 2.500 de directori de școli îi cer Guvernului Ciolacu salarii mai mari. Aceștia sunt nemulțumiți că un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor.

„Este nevoie ca, până la finalul anului școlar curent, respectiv până la 31 august, Guvernul să decidă cum îi sprijină pe directorii unităților de învățământ și echipele acestora și care este profilul directorului pe care îl susține, inclusiv prin politica de salarizare”, se arată în scrisoarea deschisă.

„Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor”, potrivit documentului.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”.

În luna iulie, sindicatele au cerut ministrului Educației să schimbe, printr-o ordonanță de urgență, o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli.

Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, tipul școlilor și de numărul de elevi au fost publicate în Monitorul Oficial pe 12 iulie, la o lună de la încheierea grevei generale din Educație.

Legea salarizării unitare ar fi trebuit să fie deja în Parlament, la 1 septembrie, însă acest lucru încă nu s-a întâmplat, reiese dintr-o informare emisă de liderii sindicali, care s-au întâlnit săptămâna aceasta cu premierul și ministrul Educației.

Citește și:
BREAKING 2.500 de directori de școli cer Guvernului Ciolacu salarii mai mari: un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor
Demisii în rândul directorilor de școli, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor făra funcție. “Procentul este destul de ridicat”, spune liderul sindical Marius Nistor, FSE / Stavri, FSLI: Sunt niște anomalii în salarizarea directorilor de școli
Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024

5 comments
  1. Asistentele medicale preluate de învățământ sunt trecute la personal nedidactic,avem salariul net 3000 lei .
    De ce nu se face dreptate să fim si noi trecute la personal nedidactic auxiliar,asa cum sunt trecute secretariatul, administratorul, bibliotecar ?
    De ce vă bateți joc de asistentele medicale preluate de învățământ.
    Nici Anexa 2 salarizare nu se aplică deoarece nu permite programul edusal aplicarea de sporuri.
    De ce susține învățământul că suntem plătite la Anexa 2 ,daca nu avem nici un spor .
    Tot personalul care lucrează la creșe, trebuie să lucreze 5 ore , deoarece se lucrează cu copii mici ,nu doar educatoarele să lucreze 5 ore si să încaseze salariu de 4500 lei net .
    Tot personalul este implicat , educatoare, îngrijitoare ( 2 la grupa ) si asistentele 1 pe tura la 138 de copii pe tură .
    Doar educatoarele lucrează 5 ore și au sporuri.
    Restul lucrăm 8 ore si salariu in bataie de joc .

  2. Despre secretarii sefi nu se vorbeste niciodata. Sunt secretar sef nivel de studii SSD la un liceu cu 1500 elevi, internat si cantina. Se incadreaza in gradul II al unitatii.
    Va dau exemplul meu concret de salariu:
    – secretar sef I – SSD – salariu de incadrare cf. oug 57/2023 = 6024 lei
    – secretar de executie I – SSD – salariu de incadrare cf OUG 57/2023 = 6711 lei
    – secretar de executie I – M – salariu de incadrare cf. OUG 57/2023 = 6415 lei
    Domnilor ministri li se pare ceva corect ????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Cererile pentru tichetele sociale pentru rechizite, în valoare de 500 de lei, trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, iar lista cu beneficiarii ajunge la Ministerul Educației pe 23 septembrie / Nu a fost anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri

Copiii “cei mai dezavantajați” din învățământul preșcolar, primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2022-2023 de tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare…
Vezi articolul

BREAKING Bacalaureat unic pentru toți liceenii, cu subiecte transdisciplinare pe model PISA, pe care îl pot susține și elevii de la școala profesională – prevedere a noului proiect “România Educată” care va fi aprobat de Guvern, anunță consilierul prezidențial Ligia Deca

Înlocuirea Bacalaureatului actual cu un BAC unic pentru toți absolvenții de liceu, pe care sa îl poată susține și elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice, este una dintre…
Vezi articolul