Marian Crăciun, Universitatea din București: La noi există un consilier școlar cu roluri multiple: și de psiholog, și de asistent social, și de mediator școlar. Oficial, la 500 de elevi, neoficial, la vreo 1.200. N-ai cum să faci o intervenție de succes, văzându-te cu un elev care are probleme o dată la 2 săptămâni

2.872 de vizualizări
Foto: Marian Crăciun – captură TVR Craiova / Facebook
Marian Crăciun, director al Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră din cadrul Universității din București, a declarat pentru TVR Craiova că „la noi există un consilier cu roluri multiple: și de psiholog, și de asistent social, și de mediator școlar. Oficial, la 500 de elevi, neoficial, la vreo 1.200”. Acesta a precizat că „n-ai cum să faci o intervenție de succes, văzându-te cu un elev care are probleme o dată la 2 săptămâni sau o dată la 3 săptămâni.”

„Ceea ce e de subliniat e legat de modul în care interacționăm în aceste cercuri din ce în ce mai largi, pentru că, atunci când vine vorba de planificarea carierei, nu întotdeauna părerea grupului din care facem partea este relevantă. Copiii ar trebui să fie foarte conștienți de abilitățile lor, de interesele lor. Atunci când nu sunt foarte siguri de aceste abilități și de această interese, să apeleze la un consilier sau la un psiholog școlar, pentru că lucrurile ar putea să devină mult mai clare. (…)”, a spus Marian Crăciun.

Directorul Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră din cadrul Universității din București a făcut o comparație între România și Olanda:

„Din nefericire, aici suntem un pic în urmă dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte țări, pentru că încă nu ținem pasul. O comparație foarte simplă: Olanda versus România, că tot ne uităm la țările nordice. În Olanda există un consilier și un psiholog și un asistent social, pe la 230-300 de elevi. Fiecare știe ce să facă, are atribuții specifice. La noi există un consilier cu roluri multiple: și de psiholog, și de asistent social, și de mediator școlar. Oficial, la 500 de elevi, neoficial, la vreo 1.200. Depinde de zonă: rural, urban. Accesul la servicii de tipul ăsta este uneori grav afectat, din această perspectivă, pentru că, din nefericire, există școli mici la țară în care consilierul ajunge foarte rar, psihologul ajunge foarte rar.”

Marian Crăciun a menționat că intervenția la distanță, în cazul consilierii, este foarte dificilă:

„Intervenția la distanță în domeniul ăsta este foarte dificilă. N-ai cum să faci o intervenție de succes, văzându-te cu un elev care are probleme o dată la 2 săptămâni sau o dată la 3 săptămâni. Putem să ne adaptăm cu destul de multă ușurință unor domenii noi, transdisciplinare, în așa fel încât, de fapt, starea noastră de bine să primeze. Și nu cum cred unii – succesul profesional care se traduce numai în bani sau în poziție socială. E o discuție lungă despre valorile care ne conduc în carieră și acest lucru, din nefericire, este destul de puțin abordat în sistemul de învățământ românesc.”

Informații de context

Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este nevoie de mai mulți consilieri în școli: „Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil din școală, ceea ce e foarte puțin, oricât de mult ne dorim să facem treabă bună”. Precizăm că Statutul elevului prevede cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an pentru elevi.

Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial.

Recomandarea pentru elevi este emisă de profesorul consilier școlar și de profesorul diriginte, având caracter de orientare școlară gratuită pentru fiecare elev, conform documentului.

Statutul elevului prevede că elevii au dreptul să le fie asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an.

Art. 7. — „Elevii beneficiază de următoarele drepturi în sistemul educațional:

h) dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare și consiliere școlară, profesională și psihologică, conexe activității de învățământ, puse la dispoziție de unitatea de învățământ preuniversitar, fiindu-le asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an;”

Citește și:
Consilierul școlar Alina Hora: Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil, ceea ce e foarte puțin. E nevoie de mai mulți consilieri
Consilierul școlar Alina Hora: Am avut un elev de clasa XII-a care la finalul liceului nu știa unde să meargă. M-a sunat mama cu rugămintea să găsim o variantă rapidă, să îl orientăm
Sprijinul emoțional este principala nevoie a liceenilor din România, ce resimt presiuni legate de performanță sau relații, consideră consilierii școlari: Cei de la liceele teoretice bune sunt foarte solicitați, toată lumea trage de ei, la toate materiile – Studiu Ministerul Educației
Psihologul Irina de Hillerin: Învățăm o grămadă de lucruri teoretice, învățăm matematică, învățăm fizică, chimie, biologie, dar nu învățăm despre ce simțim, cum simțim / „În prezent sunt foarte mulți copii, chiar cu medicație, cu diagnostice puse de medicii psihiatri”, spune consilierul școlar Alina Hora
Marian Crăciun, Universitatea din București: Un elev de liceu era împins de la spate de părinți să se facă avocat. A venit la consiliere și, după ce a plecat de la consiliere, părintele a venit foarte supărat să-mi spună că i-am stricat copilul, pentru că se aștepta să-l conving să devină avocat. Nu despre asta este consilierea
Ce face un consilier școlar? Norma didactică și noile atribuții: În situații de criză sau risc, consilierul școlar poate interveni fără acordul de părintelui

3 comments
  1. Bună ziua! Mulțumim pentru că ați adus în discuție o problemă atât recunoscută a dezvoltării personalității elevilor, autocunoașterii, a necesității de sprijinire a acestora în momente dificile! Cunoașterea proceselor psihice, a personalității țin de disciplina Psihologie, care este tratată marginal în cadrul Planurilor cadru, cu o singură oră pe săptămână alocată la clasa a X-a în majoritatea liceelor. Ca să poți să previi trebuie să te cunoști! Ideea este că nu fac referire la majorarea numărului de ore, ci a acorda fiecărei discipline rolul și importanța acesteia în parcursul formării și cunoașterii. De asemenea, doresc să subliniez importanța introducerii în Planurile cadru a Psihologului școlar.

  2. M-am angajat psiholog scolar .Odată cu înființarea CJRAE ,am fost numita ,fără sa imi dau acordul , consilier școlar. De fapt, nu consilierea celor cca 1000 de elevi , plus alte cca 2000 de părinți sau tutori ,profesori ar fi problema majoră, cu toată birocrația, documentația pe care o avem de făcut, raportat .Avem ore de predare, inspecții, Rodish ,alte documente specifice profesorilor. Măcar să fim remunerați diferentiat. Unii sunt in cabinete cu 300 sau 400 de beneficiari, alții cu 900 sau 1200… E ok să fim remunerați la fel? !

  3. nu știm cum e în universități dar domnul uită ceva: in scoli,consilierul asta are și ore de predare….își face și planificare,își dă și grade didactice. Apoi,e de toate….trimisul Cjrae la toate tâmpeniile, paznic la târgul liceelor, e cel ce face chestionare de cariera,etc …nu prea are instrumente de lucru că nu i da nimeni….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DNA: Achizițiile supraevaluate de tablete pentru elevi, în pandemie – printre cauzele urmăririi penale deschise față de 56 de suspecți, inclusiv Marian Vanghelie și fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache

DNA a anunțat, vineri, începerea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni legate de achiziții nelegale, supraevaluate, făcute de instituții publice…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, fondatorul taberei de excelență în matematică APEX-Maths: Putem pune România pe harta excelenței științifice și educaționale. Avem tineri de liceu, doctoranzi și profesori universitari care pot să aducă țara pe harta imperiului cunoașterii

Elevii, doctoranzii și profesorii pot pune România pe harta excelenței științifice și educaționale. Este momentul să ieșim din logica unei țări mici și neajutorate. „Repet obiectivul APEX-Maths și al întregului…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii nu pot fi plătiți pentru participarea în comisii la probele de competențe de la Bacalaureat 2025, semnalează sindicatele care cer de urgență ministerului să aprobe normele

Măsuri urgente pentru plata profesorilor și a personalului care face parte din comisiile de evaluare a competențelor lingvistice și digitale la examenul de Bacalaureat 2025, cerute ministrului Educației și Cercetării,…
Vezi articolul