Mărturia unui fost învățător: De la competiție la colaborare – școala și profesorii ei

“Mă întreb când vom avea cancelarii care să coopereze”, scrie Vasile Brașovanu, absolvent al programului Teach for Romania, într-o analiză trimisă Edupedu.ro despre fenomenul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare “la doamna sau domnul despre care am referințe bune”.

“Cadrele didactice cu vechime și care și-au construit pe drept cuvânt un statut de profesionist în școală îi lasă pe colegii și colegele mai noi ori fără prea multă competență pedagogică să lucreze cu acei copii care de fapt ar avea nevoie de un cadru didactic cât mai competent. În primii 2 ani apar deja falii prăpăstioase între clase”, atrage atenția fostul învățător.

“Pentru cineva care nu cunoaște realitatea din interior pot părea lucruri puțin importante, însă ele subminează autoritatea și competența a zeci de mii de cadre didactice care au nevoie de sprijin”, spune Vasile Brașovanu, astăzi coordonator al programului educațional Seeding Knowledge Foundation.

“Nu totul vine de la minister. Întrajutorarea ori lipsa competiției haiducești pentru cei mai buni copii și părinți în aceeași clasă sau școală nu poate fi potolită printr-un ordin de ministru. Ea se naște în discuții oneste, poate uneori vulnerabile, dintre adulții din cancelarie”, avertizează fostul învățător.

Analiza integrală trimisă Edupedu.ro de Vasile Brașovanu:

“Ne plângem că atunci când stăm la coadă la magazin și așteptăm să ne plătim cumpărăturile, apar unii sau unele care ne cred invizibili și intră în fața noastră. Nu spunem nimic. Așteptăm la medicul de familie ori într-o cameră de așteptare la urgențe și vedem cum oameni care nu aveau programare ori care au ajuns mai târziu decât noi sunt invitați pe o altă ușă, având acces preferențial. Suntem nemulțumiți atunci când vedem că politicenii nu sunt nevoiți să respecte legile și practicile pe care orice alt cetățean e obligat pe de-o parte de bunul simț, pe de altă parte de contractul social și de instituțiile de constrângere să le respecte. Ne revoltăm pe ei, scriem pe facebook, iar atunci când suntem puși în fața mecanismului democratic de a ne alege reprezentanții găsim motive să nu o facem.

Așteptăm și ne plângem foarte des de faptul că la nivel individual am încercat, dar ce să vezi, tot legea e de vină, tot cei de la centru ar trebui să miște lucrurile într-o direcție mai bună. Uităm poate prea des și prea ușor de diferența pe care o poate face acțiunea la nivel individual și de comunitate. Comunitatea aia mică, fie că e vorba de cancelarie, de sala de clasă, de scara de bloc, de familia extinsă. Ne pierdem identitatea și acceptăm tot mai ușor, fără să punem sub semnul întrebării, fără să mai apelăm la valori etice și credințe morale, observațiile cu privire la realitatea din jurul nostru. Ne considerăm tot mai mici și mai lipsiți de putere. Totodată, simțim nedreptatea din ce în ce mai puternic, având convingerea că totul ni se cuvine, uitând de limite, dorindu-ne în schimb multă blândețe și înțelegere.

Ce-am învățat în toți anii de când m-am decis să mă implic în educație e că în creșterea armonioasă a unui copil avem nevoie atât de blândețe, cât și de fermitate. Avem nevoie atât de manifestarea iubirii, cât și de apelul la reguli, norme și percepte morale. Copilul, când e mic, are nevoie să știe ce îi pune viața în pericol, iar până devine autonom e rolul adultului să-l ajute să facă distincția dintre bine și rău. Copilul, cu ajutorul neuronilor oglindă, observă realitatea, pentru început tot ce face e să o copieze, iar mai apoi, dacă se dezvoltă într-un mediu în care gândirea critică e încurjată și există spațiu pentru dezbatere și dialog, poate începe să aleagă ce crede că e potrivit pentru el.

Ce ne facem însă când copilul, încă din școală, vede că e ok să fentezi regulile, că e ok să existe în aceeași școală clase de privilegiați și clase de copii mai puțin norocoși? Clase mai bine dotate și clase în care abia se pot face rost de manuale îngrijite pentru toată lumea? Clase în care toți copiii provin din familii înstărite și clase în care toți copiii provin din ghetou? Ce învață copilul despre lume și normalitate, cum ia copilul contact cu faptul că societatea e diversă și că e sănătos să interacționăm cu oameni diferiți de ceea ce vedem că avem acasă, că nu toți copiii au cele mai scumpe telefoane, haine, jucării, materiale educaționale, bani pentru meditații și after school ori club de matematică, limbi străine, înot, dans? Cum îi pot explica unui copil că el nu se poate bucura de oportunități educaționale de care colegii de la A au parte pentru că părinții își permit să plătească pentru binele și progresul propriilor copii?

Cum îi explic unui copil că doar prin muncă asiduă, învățare, parcurgerea unor cicluri de studii poți obține un loc de muncă bine plătit când statistica europeană spune că aproape două treimi din tinerii români, deși sunt angajați, au condiții de trai minime? Cum îi pot învăța pe copii despre meritocrație și despre puterea pe care o aduce munca în progresul social, când încă din școală el vede că dacă vii dintr-o familie bogată vei ajunge în clasa unde domnul sau doamna sunt alese de părinți, au mai multă expertiză la catedră, creează oportunități de învățare mai de calitate?

Ne întrebăm mai apoi de ce ne construim cartiere rezidențiale înconjurate de garduri înalte, cu paznici? Ne întrebăm de ce sistemul public de sănătate nu e unul care să dea randament când cei care-și permit la nivel finaciar cheltuieli mari merg către privat unde, oameni formați în sistemul public de educație, oferă o cu totul altă perspectivă, săracii mergând tot în sistemul public acolo unde rămân cei care nu au încotro?

Mă întreb când vom avea cancelarii care să coopereze, cu dascăli care să nu-și ghideze practica de zi cu zi după celebra „să moară capra vecinului.” Avem un ordin de ministru care interzice segregarea în școli. Cu toate acestea, atât în școli publice din marile orașe, cât și din comunele cu dotări și acces la facilități apare fenomenul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare la doamna sau domnul despre care am referințe bune. Ne e frică de faptul că nu ne vom putea descurca în sala de clasă cu copii ce provin din medii eterogene.

Cadrele didactice cu vechime și care și-au construit pe drept cuvânt un statut de profesionist în școală îi lasă pe colegii și colegele mai noi ori fără prea multă competență pedagogică să lucreze cu acei copii care de fapt ar avea nevoie de un cadru didactic cât mai competent. În primii 2 ani apar deja falii prăpăstioase între clase.

Apar în ședințele de consiliu profesoral când cei cu copii buni reproșează celorlalte clase că ai lor copii aduc probleme pentru școală, că ai lor copii nu învață, că ai lor copii nu contribuie la dezvoltarea instituției. Încep să apară mici grupulețe în care cei cu putere simbolică și financiară devin mici opresori pentru colegii care nu au părinți educați și cu influență, ce se pot constitui în grupuri de presiune. Pentru cei din urmă profesori și învățători apare tot mai des întrebarea dacă mai are rost să fie în sistemul de învățământ. Se simt copleșiți, arătați cu degetul, rușinați de neputința lor. Școlile bune, inspectoratul, ministerul, părinții cu putere financiară și socială spun despre ei că nu-și fac treaba și că ar trebui să fie sancționați. Încep să apară tabere, în aceeași școală, în aceeași comunitate, în același sector profesional.

Pentru cineva care nu cunoaște realitatea din interior pot părea lucruri puțin importante, însă ele subminează autoritatea și competența a zeci de mii de cadre didactice care au nevoie de sprijin. Ne e ușor să arătăm cu degetul și să ne ridicăm sprâncenele când problemele cu care se confruntă acești oameni sunt departe de noi.

Cred mai mult ca oricând că e vremea să investim în profesionalizarea meseriei de dascăl, în formare inițială și continuă de calitate, în dezvoltarea școlilor și a cancelariilor plecând de la premisa că toți suntem egali în școală și că avem aceeași misiune – de a crea contexte de învățare și dezvoltare pentru copii.

Nu totul vine de la minister. Întrajutorarea ori lipsa competiției haiducești pentru cei mai buni copii și părinți în aceeași clasă sau școală nu poate fi potolită printr-un ordin de ministru. Ea se naște în discuții oneste, poate uneori vulnerabile, dintre adulții din cancelarie. Se naște făcând apel la empatie, răbdare. Dacă vrem să facem ceva cu țara asta hai să ne uităm la noi și la cei din jur și să ne apucăm de treabă acolo unde impactul nostru e cel mai mare.”

___

Vasile Brașovanu este Coordonatorul programului educațional Seeding Knowledge Foundation, absolvent al programului Teach for Romania.

Citește și:

 

Total
84
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate