Ministerul Educației le cere scuze elevilor și părinților, în premieră, pentru erorile de la ierarhizarea mediilor de admitere la liceu: Întârzierea de miercuri este datorată verificărilor suplimentare

5.696 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Pentru prima dată Ministerul Educației le cere scuze elevilor și părinților implicați în admiterea la liceu pentru publicarea greșită a listelor cu medii, care a provocat marți bulversare printre cei care au văzut listele retrase după circa 3 ore de la publicare. Comunicatul în care apar scuzele este semnat de Biroul de Presă. Instituția a anunțat publicarea listelor la ora 19:25 miercuri, pe 5 iulie.

„Reiterăm faptul că eroarea de algoritm de la publicarea din 4 iulie a ierarhiei candidaților nu a afectat integritatea bazei de date și că situația creată nu afectează procesul de completare a opțiunilor și repartizarea computerizată a candidaților, în cadrul admiterii la liceu”, conform comunicatului.

„Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm că Ministerul Educației face toate demersurile pentru desfășurarea în bune condiții a activităților care vizează sistemul educațional și pentru remedierea erorilor, atunci când ele se produc”, scrie Ministerul Educației într-un comunicat.

„Menționăm că întârzierea față de momentul anunțat astăzi, 5 iulie, pentru publicarea ierarhiei, se datorează verificărilor suplimentare efectuate înainte de publicare”, conform justificărilro care apar în comunicatul de presă.

„Referitor la ierarhizarea candidaților, facem următoarele precizări:

Ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv:

  • nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul
  • media de absolvire a claselor V–VIII.

În privința criteriului al treilea de departajare, precizăm că acesta se aplică doar candidaților care au optat pentru includerea, în calculul mediei de admitere, a notei obținute la limba și literatura maternă și care pot opta și pentru înscrierea în unități de învățământ cu predare în limba maternă”, mai arată instituția.


11 comments
  1. Gramatica limbii române: scuzele se prezinta, nu se cer!
    Dar probabil, ministerul învățământului, crezându-se mai presus de Eminescu, impune noi standarde gramaticale..

  2. Sa-si ceara scuze si pentru gafele de la corectare, sa ia masuri drastice, tăieri de salarii, afară din învățământ!!!!
    Analfabetii si incapabilii NU AU CE CAUTA SA CORECTEZE lucrările copiilor.
    Trebuie să răspundă pentru MIILE de erori.
    Nu este normal sa franga aripile copiilor fara sa răspundă.
    Cum este posibil să ai drept de profesie când tu ai obtinut note de 2 și 3 la titularizare???!!!!

  3. Ierarhia candidatilor care concureaza pentru locuri in Bucuresti cand va fi publicata? Vad ca aceasta este „Ierarhia Admitere 2023 pentru candidaţii ce provin din MUNICIPIUL BUCURESTI” pe care practic o stiam dupa contestatii, or pe mine ma intereseaza pozitia reala, cu cei care au fost la scoli in alte judete dar au optat pentru locuri la licee in Bucuresti. Mi se pare cel putin ciudat ca, in lipsa lor, copiii cin Bucuresti totusi „cad” in ierarhie. Vorbesc despre o cunostinta al carui copil dupa rezultatele in urma constatiilor avea o pozitie, acum alta pozitie in conditiile in care – repet – cei din alte judete nu sunt inclusi.

  4. Ministerul acesta parcă e ,,țara nimănui,, , bani aruncați degeaba pentru salarii . Mai bine anexați la Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Și-n fond tot aceea este, putem anexa la oricare dintre ministere că eficiența tot acela rămîne. Formă fără conținut . Circul de la Cotroceni de ieri am mai văzut in anii de glorie a lui Ceaușescu, fațadă de carton pictată cu culori stridente, fațadă care ajunge în noroiul din a doua zi. Nimic nou sub soare . Am rămas încremeniți în timp. Trist.

  5. Sa ne amintim ca in noua lege a educatiei sunt privilegiate liceele care vor sa isi faca propria admitere. Oare nu au inceput deja? Ce incredere sa ai in acest sistem? Cu subiecte „rasuflate” la bac, cu liste care nu sunt corecte, cu zeci de mii de contestații … Apropo: cine ne va garanta ca ierarhia finala si tot algoritmul vor fi corecte? In companiile private exista audit extern care verifica. Cine ii verifica pe ei? Noroc avem doar cu presa. Cereti DEMISIA!!!

  6. Sa-mi fie cu iertare, dar si comunicatul de presa contine greseli…
    Intarzierea nu se datoreaza verificarilor, ci intarzierea a fost cauzata de verificari..
    Nici macar la biroul de presa nu verifica nimeni?

    1. Și nu este singura greseala……..halal!

  7. Nu există nicio eroare. Există demersuri coerente cu moftul numit „România educată”, de a submina repartizarea computerizată. Ceea ce nu au reușit prin toată gălăgia pro legile corupției, vor reuși prin astfel de „erori”. Una la ordonare, alta la respectarea termenelor, alta la repartizare. Pentru ca poporul să ajungă la concluzia monarhului, că admiterea în licee, coruptibilă, dedicată privilegiaților, inechitabilă, reprezintă „cutia” cea avantajoasă, deși știm toți că este plină de balauri.

  8. Este un gest semnificativ și lăudabil ca Ministerul Educației să-și ceară scuze în premieră elevilor și părinților pentru erorile de la ierarhizarea mediilor de admitere la liceu. Întârzierea de miercuri poate fi frustrantă, însă este important să se realizeze verificări suplimentare pentru a asigura o evaluare corectă și echitabilă a rezultatelor. Recunoașterea și asumarea responsabilității pentru greșeli sunt semne ale unui sistem educațional transparent și responsabil. Este esențial ca toți elevii să aibă șanse egale și să fie tratați cu respect în procesul de admitere. Sper că această experiență va servi ca o lecție valoroasă pentru îmbunătățirea și eficientizarea procedurilor de evaluare în viitor.

  9. pentru că îi băgăm în măsa pe incompetentii din minister.

  10. Este gresita lista! Media de absolvire este media de absolvire a clasei a 8-a. In lege scrie ca trebuie sa fie media anilor de gimnaziu. Au verificat… nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vouchere de vacanță 2025. Prevederi contractorii în regulile de acordare, prin care anumiți angajați riscă să fie excluși, avertizează sindicatele din Educație, care cer clarificări urgente de la Minister

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” semnalează, într-un document consultat de Edupedu.ro, faptul că anumite prevederi din Regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanță sunt…
Vezi articolul

Directoarea Raluca Răducanu, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026: Formularea cerinţelor trebuie să plece de la conţinuturile din programa şcolară. Dacă pleacă de la conţinuturile din programele şcolare din alte ţări, evident că nu se mai lipesc unele de celelalte

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a vorbit, pentru TVR Info, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026. „Formularea cerinţelor depinde de…
Vezi articolul

Școala gimnazială nr. 11 din Buzău, prima școală verde din țară, finalizată încă din 2020 din fonduri europene și locale, vizitată azi de președintele Iohannis / Școala colectează deșeuri pe 8 fracții, apa pluvială pentru rețeaua publică și produce energie solară mai mult decât consumă

În contextul în care pe 5 iunie a fost Ziua Învățătorului și Ziua Mediului, șeful statului a vizitat prima școală circulară sau verde 100 % din România, la doi ani…
Vezi articolul

BAC 2024 Competențe la Limba engleză. Proba explicată de profesoara Cristina Mocanu și sfaturi pentru candidați: Răspunsurile la întrebările orale să denote spontaneitate și coerență. Fără paragrafe pe care elevii să le citească în fața comisiei

Candidații la Bacalaureat 2024, care susțin proba la limba engleză, de certificare a competențelor într-o limbă de circulație internațională, trebuie să fie atenți la cuvintele-cheie de la proba de înțelegere…
Vezi articolul