Ministerul Educației nu are o situație a școlilor care sunt expuse riscului seismic și o solicită Ministerului Dezvoltării

1.153 de vizualizări
Foto: © Saryanto | Dreamstime.com
Ministerul Educației nu are o situație clară a clădirilor școlilor care sunt expuse riscului seismic și a solicitat Ministerului Dezvoltării să realizeze o situație defalcată pe județe a acestora, după cum transmite instituția într-un comunicat de presă. Ministerul Educației anunță mai multe măsuri în contextul în care mai multe cutremure cu magnitudini de până la 5,7 au fost înregistrate luni, 13 februarie și marți, 14 februarie, în Zona Olteniei.

Amintim că spațiile unităților de învățământ sunt în proprietatea primăriilor, care sunt subordonate Ministerului Dezvoltării, dar Ministerul Educației este responsabil de siguranța copiilor și a profesorilor care își desfășoară activitatea zilnic în aceste clădiri.

  • Autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară sunt eliminate explicit prin lege dintre condițiile pentru autorizarea provizorie sau acreditarea școlilor și grădinițelor, în proiectul legii Deca a învățământului preuniversitar, obținut pe surse de EduPedu.ro. – detalii aici

Printre celelalte măsuri anunțate de Ministerul Educației (ME) miercuri, 15 februarie, se numără și faptul că ”Inspectoratele școlare județene/al municipiului București au fost informate cu privire la faptul că trebuie să se asigure că toate unitățile din subordinea Ministerului Educației (CCD, Palatele Copiilor, Cluburile Elevilor, Cluburile Sportive Școlare) vor aplica prevederile Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.

Potrivit legii, conducătorii instituțiilor publice vor dispune, până la data de 1 ianuarie 2025, începerea expertizării tehnice a clădirilor cu destinația unități sau instituții de învățământ construite înainte de anul 1978, pentru încadrarea acestora într-o clasă de risc seismic și pentru fundamentarea măsurilor de intervenție. Expertizele tehnice pentru încadrarea clădirilor și pentru fundamentarea măsurilor de intervenție vor fi încheiate până la data de 1 iunie 2026”, scrie ME în comunicat. EduPedu.ro a scris despre acest subiect aici.

Ministerul anunță că, în zilele următoare, va disemina către inspectoratele școlare județene (ISJ), pentru a ajunge în școli, ”sursele oficiale de informare (realizate de DSU, IGSU) cu privire la comportamentul în caz de cutremure și alte situații de urgență”.

Pe lângă acestea, pe site-ul Ministerului Educației, va fi creată o secțiune dedicată ”care va cuprinde materialele informative diseminate prin inspectoratele școlare județene/al municipiului București cu privire la măsurile privind comportamentul și protecția în caz de cutremure. În aceeași secțiune, va fi introdusă și planificarea activităților de simulare pentru situații de urgență, transmisă de inspectoratele județene pentru unitățile de învățământ din subordine”, transmite instituția.

  • Tot astăzi, premierul Nicolae Ciucă a spus la începutul ședinței de Guvernsunt 118 școli evaluate cu risc seismic 1 și că un grup de lucru din care va face parte și Ministerul Educației va analiza de mâine “modalitatea prin care aceste școli cu risc seismic 1 să intre în reabilitare imediat”, a precizat Ciucă. El a folosit o formulare greșită, spunând că “sensibil în momentul de față este domeniul infrastructurii școlilor, din ‘Ministerul Educaților’”, nu din ”Ministerul Educației”. – detalii aici
Care este ultima situație raportată (2020): 45% dintre clădirile din sectorul de educație sunt expuse unui nivel de hazard seismic mediu

Amintim că jumătate dintre elevii din școlile din România și 45% dintre clădirile din sectorul de educație sunt expuse unui nivel de hazard seismic mediu, potrivit Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic, document aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 28 noiembrie 2022, pentru aprobare. Strategia mai arată că aproximativ 7% dintre elevi, adică puțin peste 200 de mii dintre aceștia, și 11% dintre clădiri sunt expuse unui nivel de hazard seismic ridicat. Edupedu.ro a scris despre această Strategie încă din perioada în care era în dezbatere publică.

Documentul arată că la nivelul anului 2020 erau înscriși aproximativ trei milioane de elevi în circa 18.400 unități de învățământ din România. „Două treimi dintre aceștia învață în unități de învățământ din zonele urbane. Totuși, aproape 65% din unitățile de învățământ din România se află în zonele rurale”. – detalii aici

Comunicatul integral al Ministerului Educației (sursa: edu.ro):

”La nivelul Ministerului Educației, au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în unitățile de învățământ.

Aceste măsuri vizează:

  • Transmiterea unei adrese către conducerea Ministerului Dezvoltării, prin care este solicitată o situație defalcată pe județe a clădirilor cu destinația unități de învățământ care sunt expuse riscului seismic și care urmează să fie consolidate sau care se află deja în curs de consolidare seismică. În acest context, a fost solicitată și o întrevedere pentru a discuta pașii concreți care trebuie parcurși în vederea consolidării unităților de învățământ.
  • Li s-a solicitat, tuturor inspectoratele județene/al municipiului București, evidența planificării activităților de simulare pentru situații de urgență existente la nivelul fiecărei unități de învățământ din subordine. Menționăm că, potrivit Protocolului privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național preuniversitar și superior, încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne, fiecare instituție de învățământ are obligația de a organiza, conform unei planificări realizate la începutul anului școlar, exerciții practice de simulare privind modul de comportare și de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență.
  • Ministerul Educației a trimis, din nou, inspectoratelor județene Protocolul privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național preuniversitar și superior. În baza acestui protocol, conducerea inspectoratelor școlare are obligația de a analiza modul de organizare a acestor activități de simulare pentru situații de urgență în unitățile de învățământ.
  • Inspectoratele școlare județene/al municipiului București au fost informate cu privire la faptul că trebuie să se asigure că toate unitățile din subordinea Ministerului Educației (CCD, Palatele Copiilor, Cluburile Elevilor, Cluburile Sportive Școlare) vor aplica prevederile Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. Potrivit legii, conducătorii instituțiilor publice vor dispune, până la data de 1 ianuarie 2025, începerea expertizării tehnice a clădirilor cu destinația unități sau instituții de învățământ construite înainte de anul 1978, pentru încadrarea acestora într-o clasă de risc seismic și pentru fundamentarea măsurilor de intervenție. Expertizele tehnice pentru încadrarea clădirilor și pentru fundamentarea măsurilor de intervenție vor fi încheiate până la data de 1 iunie 2026.

Totodată, Ministerul Educației va dispune, în zilele următoare, următoarele măsuri:

  • Diseminare, către inspectoratele școlare județene, în vederea prelucrării și distribuirii în unitățile de învățământ, a surselor oficiale de informare (realizate de DSU, IGSU) cu privire la comportamentul în caz de cutremure și alte situații de urgență.
  • Crearea, pe site-ul Ministerului Educației, a unei secțiuni dedicate, care va cuprinde materialele informative diseminate prin inspectoratele școlare județene/al municipiului București cu privire la măsurile privind comportamentul și protecția în caz de cutremure. În aceeași secțiune, va fi introdusă și planificarea activităților de simulare pentru situații de urgență, transmisă de inspectoratele județene pentru unitățile de învățământ din subordine”.

Foto: © Saryanto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modalitatea prin care toate cele 118 școli cu risc seismic 1 „să intre în reabilitare imediat” va fi analizată joi, anunță premierul Ciucă / Reabilitarea antiseismică înseamnă mutarea elevilor în alte spații
Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, cea mai veche școală din oraș, din vremea lui Spiru Haret, “are crăpături, fisurile par mai adânci” după seismul de marți de 5.7, spune inspectorul școlar din Gorj / Elevii din județ nu erau la școală, sunt în vacanța “mobilă”
Consolidarea antiseismică a școlilor și grădinițelor de către Ministerul Dezvoltării, cerută printr-o petiție semnată de peste 22.000 de persoane
ANALIZĂ Școlile fără autorizație de securitate la incendiu vor fi eradicate din România în 49 de ani, dacă se menține ritmul din perioada 2019-2022
DOCUMENT Școlile în fața cutremurului – aproape 1,5 milioane de elevi sunt expuși unui nivel de hazard seismic mediu / Lista grădinițelor, școlilor și facultăților cu risc seismic din București
DOCUMENT Jumătate dintre elevii din România învață în școli cu risc mediu la cutremur. Circa 210.000 de elevi sunt în școli cu risc ridicat
Școlile din Turcia vor rămâne închise încă o săptămână, iar universitățile – până la o decizie ulterioară
UNICEF: Cutremurul din Turcia și Siria se poate să fi ucis mii de copii / Organizația Mondială a Sănătății: 1,4 milioane de copii vor fi probabil afectați de dezastru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru prima dată ministrul Educației, Ligia Deca, apelează public la cercetătorii de la Unitatea de Cercetare în Educație, pentru o analiză calitativă și cantitativă, ca să vadă „de ce nu se înscriu unii elevi de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională” și liceenii la Bacalaureat

Apelul public la specialiștii din actuala Unitate de Cercetare în Educație, fostul Institut de Științe ale Educației, făcut în premieră de ministrul Ligia Deca, de la preluarea mandatului, din octormbrie…
Vezi articolul

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași primește finanțare aproape un milion de lei de la Ministerul Educației pentru activități didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Junior” / Universitatea a primit în folosință și un spațiu de creație al Academiei Române care, în prezent, este “inutilizabil”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut de la Ministerul Educației o finanțare de aproape un milion de lei, bani ce vor fi alocați pentru activități didactice de învățământ…
Vezi articolul