Ministerul Sănătății a dat startul examenului pentru obținerea titlului de specialist de către medicii dentiști și de farmaciști

376 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay

În perioada 23 septembrie – 24 octombrie 2020, Ministerul Sănătății organizează sesiunea pentru obținerea titlului de specialist pentru profesioniștii din sistemul de sănătate, se arată într-un comunicat al ministerului. Anul acesta, calendarul de examene și concursuri al Ministerului Sănătății a fost modificat și adaptat condițiilor epidemiologice. În acest context, examenul de obținere a titlului de specialist a fost devansat cu o lună de zile.

Astfel, începând e miercuri, 9 septembrie, pe pagina de web www.ms.ro va fi afișată în secțiunea Examene și concursuri naționale, arondarea candidaților pe specialități și centre universitare de examen, conform prevederilor publicației de examen aprobată pentru sesiunea din acest an.

Procesul de arondare ține cont de criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv și de criteriul existenței unui număr de minimum 3 candidați pe specialitate și centru universitar.

În situația în care „pentru anumite specialități a existat câte un singur candidat pe centru universitar sau în mai multe centre universitare diferite, pentru respectarea principiului obiectivității evaluării, candidații au fost rearondați centrelor universitare învecinate, astfel încât să existe minimum trei candidați pe specialitate, ținând cont totodată și de pe criteriul distanței minime, care să implice costuri cât mai reduse pentru candidați, în cazul deplasării sau pe baza celei de a doua opțiuni a candidatului, acolo unde această opțiune a fost făcută”, se arată în comunicat.

Pentru specialitatea Medicina de urgenţă, examenul se va desfăşura numai în centrele universitare Bucureşti și Târgu Mureş, conform metodologiei aprobate prin Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.1333/6556/2012.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, numit consilier onorific al premierului Ciucă pe chestiuni legate de Spațiul European al Educației și Spațiul European al Cercetării

Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și parlamentar PNL, a fost numit, marți, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă „pentru sprijinirea participării universităților românești la programele…
Vezi articolul