Ministrul Daniel David, despre profesorii care promovează pseudoștiința: Nu mă oprește nimeni și nimic să facem o metodologie care să includă o componentă de pseudoștiință în evaluarea anuală sau periodică a cadrelor didactice

2.720 de vizualizări
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
„În acea evaluare pe care o facem anual, dacă va fi modelul pe care l-am propus eu, acea evaluare la interval de 5 ani, prezența unor astfel de demersuri de pseudoștiință trebuie să fie semnalată ca o problemă etică. Acolo putem să controlăm lucrurile”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, ca răspuns la întrebarea Edupedu.ro despre măsurile prin care se asigură că profesorii care promovează pseudoștiința, printre care și Călin Georgescu, nu ajung în fața studenților.

De remarcat schimbarea poziției ministrului Daniel David față de profesorii care promovează pseudoștiința, de la preluarea mandatului și până în prezent, după alegerile prezidențiale care l-au desemnat câștigător pe independentul Nicușor Dan. Dacă în februarie 2025 a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că „nu poate interveni ca ministru, autoritățile statului fiind cele care trebuie să aplice legea”, acum susține că nu îl oprește nimeni și nimic să facă „o metodologie care să includă o componentă de pseudoștiință în evaluarea anuală sau periodică a cadrelor didactice, care să intre sub auspiciile unor probleme de tip etic”.

Amintim că România este țara europeană cu cei mai mulți locuitori care cred că știința și tehnologia au o influență mai degrabă negativă sau foarte asupra societății – unul din trei români cred acest lucru, potrivit unui studiu publicat luna aceasta de Comisia Europeană și semnalat de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pe blogul său

  • Ministrul David, care a comentat pe blogul său rezultatele sondajului, apreciază că „Atitudinea românilor față de știință/tehnologie, în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, este cea mai nefavorabilă și de neîncredere, oamenii alegând să se documenteze singuri, nu prin instituții, ceea ce ne predispune la pseudoștiință și ne vulnerabilizează la conspirații și „fakenews”. Acest fenomen intră în relații bidirecționale cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional prin care se amplifică reciproc, până la a deveni risc de securitate națională”. 
Declarațiile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, din conferința de presă de pe 21 mai 2025:

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Ați pus declarativ toată responsabilitatea pseudoștiinței pe preuniversitar. Călin Georgescu este însă profesor universitar. Care sunt măsurile prin care vă asigurați că el și cei mulți ca el, cum ne declarați că sunt într-un interviu la începutul anului, nu rămân în fața studenților? Ei nu fac obiectul măsurilor dumneavoastră de combatere a pseudoștiinței?

Daniel David: Avem ca program de guvernare. Repet, am făcut unele lucruri, n-avem încă platforma integrată, dar multe lucruri s-au făcut, inclusiv colaborarea cu TikTok, colaborarea cu CNA-ul, diseminarea științei pe care o facem.

Cred că în acea evaluare pe care o facem anual, dacă va fi modelul pe care l-am propus eu, acea evaluare la interval de 5 ani, prezența unor astfel de demersuri de pseudoștiință trebuie să fie semnalată ca o problemă etică. Acolo putem să controlăm lucrurile.

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Ne dați un orizont de așteptare, un termen, dacă dumneavoastră rămâneți ministru, când ar putea avea loc o evaluare care să ducă la eliminarea din sistem a acestor profesori?

Daniel David: De exemplu, nu mă oprește nimeni și nimic să facem o metodologie care să completeze modalitatea pe care o folosim acum pentru evaluarea anuală sau periodică a cadrelor didactice, în care să ai și o componentă de pseudoștiință și care să intre sub auspiciile unor probleme de tip etic.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.co  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Aș vrea să văd și la noi profesori care împreună cu tinerii propun probleme interesante de matematică, fizică, științe pe TikTok, la fel ca în alte țări
Spații educaționale sigure pe TikTok, pentru copii, măsură discutată de ministrul Educației cu reprezentanții rețelei chinezești din România
Integrarea științei și educației în rețelele de socializare, precum și prezentarea corectă a ocupațiilor pentru a proteja cetățenii de pseudoștiință – propunerile ministrului Daniel David avansate vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu
Daniel David, despre Călin Georgescu lector la Politehnica București și profesorii care promovează pseudoștiința: N-am un singur coleg așa, am mai mulți. Nu pot interveni ca ministru, autoritățile statului să aplice legea
Studiu: O treime dintre români cred că știința și tehnologia au o influență negativă asupra societății – cel mai mare procent din Europa / România – țara cu cea mai mică încredere în cercetarea bazată pe inteligență artificială / Ministrul David: Condiții ce predispun „la pseudoștiință și ne vulnerabilizează la conspirații și fake news”

4 comments
  1. Faceti, va rog si pentru absolventii de Medicina ca am dat numai peste de-astia. M-am saturat de retete de Molekin pentru Covid, de recimandari de uleiuri esentiale si de afatul agresiv sa nu ma vaccinez anti Covid. Astia fiind medici. Va dati seama? Mai ramane sa ne opereze cu drujba si sa ne anestezieze cu ceai de levantica.

  2. Dom’ ministru

    Am și eu și muuuuult altii o nelămurire pe tema asta:
    – dacă in predarea RELIGIEI se toacă mărunt și la nesfârșit pe tema ”creației omului” și
    – dacă in predarea BIOLOGIEI se accentuează clar tema/devenirea evoluționistă (inclusiv a omului)

    Nu e evident faptul că una din cele două e fără drept de apel pseudoștiință?
    Caz in care, ce măsuri luați dacă tot nu vă impiedică nimic și nimeni?

      1. că se închide circuitul si .. bum!!!
        numai că trebuie musai doi neuroni ca sa se poată face conexiune , carevasazica ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul

Cursurile pentru profesori – componentă importantă în procesul de transformare digitală a școlilor / Profesorii pot deveni creatori autentici de conținut educațional prin formările EDUS, susținute de formatori cadre didactice (P)

Transformarea digitală a școlilor nu se poate face doar prin platforme și echipamente, ci mai ales prin oameni. De aceea, pilonul 3 al noii viziuni EDUS a devenit firesc una…
Vezi articolul

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul