Mircea Bertea: Ministerul fără suflet

5.317 vizualizări
Mircea Bertea / Foto: Arhiva personală
Scriam săptămâna trecută, în avanpremiera concursului național de titularizare în învățământ, ediția iulie 2020, cu intenția mărturisită de a-i avertiza pe cititorii care nu sunt foarte familiarizați cu învățământul românesc și maladiile lui cronice în legătură cu câteva posibile capcane de receptare și de interpretare a acestui concurs național și pentru a-i pregăti psihologic pentru o posibilă nouă ”pandemie educațională” a notelor foarte mici obținute cu regularitate anual de unii candidați, arătați apoi obsesiv cu degetul în semn batjocoritor și numiți cu obstinație de presa noastră de nespecialitate ”profesori de nota 2”, în timp ce ei sunt cu adevărat absolvenți de varii universități și doar aspiranți la postul de profesor.

Am scris apoi din solidaritate cu cei peate 30.000 de candidați înscriși la acest concurs pentru ocuparea a mai puțin de 4.000 de posturi titularizabile la nivel de țară. Pentru a-i încuraja, cu deosebire pe cei din județele în care concurența era și rămâne acerbă: 53,5 candidați pe un post în județul Cluj, 44,5 în Gorj, 38 în Bihor, 27 în Argeș.

Am scris și pentru a afirma fără nicio reținere că acest așa-zis concurs național cu evaluare locală este nereprezentativ pentru selecția valorică a celor care doresc să se titularizeze în învățământul nostru, ba chiar mai mult, este și umilitor, distrugând din fașă ideea de stare de bine și de optimism care ar trebui să caracterizeze intrarea într-un sistem de învățământ modern și performant.

Participarea la una din comisiile examenului de titularizare din acest an mi-a dat prilejul să constat, din păcate, câtă dreptate aveam, cu deosebire atunci când afirmam că acest concurs este și umilitor. Începând de la nesiguranța desfășurării lui în acest an, de la amânare suspectă, și până la metodologia de organizare propriu-zisă. Este și motivul pentru care, înțelegând condițiile excepționale generate de pandemie și consecințele acestora, mă voi referi în acest articol strict la acele momente și aberații din procedurile de examen care, nevând nicio legătură cu pandemia, fac dovada sau induc ideea de exagerare, de forțare a limitelor și chiar de umilire.

Iată, pe scurt, ”oglinda” zilei concurenților care au participat pe data de 29 iulie a.c. la proba scrisă a acestui concurs național de titularizare: în intervalul 6:30-7 a dimineții de 29 iulie, sosirea la centrul de examen (ceea ce a însemnat că, în funcție de localitatea de domiciliu din județul respectiv și de distanța până la centrul de examen, trezirea să se întâmple începând cu orele 3 a.m., cel târziu ora  4). Până la ora 8:15, după statul la o coadă considerabilă (lungită de ritualul distanțării antipandemice), verificarea temperaturii, masca de protecție și dezinfectarea mâinilor, deplasarea, pe linia săgeților cu sens unic, spre sala de bagaje și sălile de examen. Săli aerisite și distanțate în toate sensurile (ca număr de locuri, ca așezare în bănci individuale, ca ”oglindă” pandemică etc.). Între 8:15 și 9, procedurile obișnuite de verificare a identității candidaților de către profesorii asistenți, primirea foilor tipizate de examen, a ciornelor cu ștampila circulară cu diametrul de 35 de mm a concursului național, a etichetelor pentru secretizarea lucrărilor, a codurilor de bare (la ce or fi folosind, se întrebau nedumeriți candidații care participau pentru prima dată la acest examen!). Apoi instructajul  ”amenințător” (întrucât ți se spune ce să nu faci și ce vei păți dacă faci ce nu trebuie să faci), cu precizări și precauții ce sfidează ridicolul și patologicul precum nuanța culorii de albastru la unealta de scris, obligativitatea folosirii majusculelor la toate cuvintele din denumirea disciplinei de concurs atunci când candidații vor scrie această denumire pe foaia tipizată sau cum să anulezi ce ai greșit, cu ce fel de linie oblică tai o figură/desen sau cu ce fel de linie se anulează spațiile libere ale lucrării scrise (Auziți/citiți formulare din procedura MEC Nr. 32446/24.07.2020: ”Spațiile libere ale întregii lucrări se anulează cu linie frântă în forma literei Z”!?). Apoi ce fel de proces-verbal sau declarație trebuie făcute dacă, din motive de sănătate sau din proprie inițiativă, candidatul renunță la concurs. Și, să nu uităm esențialul, semnarea celor câteva pagini de instrucțiuni, ca dovadă că ai fost instruit (Cândva se semnau procese-verbale pe săli. Acum se dau fiecărui candidat pagini întregi cu instrucțiuni pentru semnare, dovadă de netegăduit a punerii în practică a deciziei reducerii birocratizării promise de ministerul nostru!).

La ora 9, plicurile cu subiecte. Apoi 4 ore de scris. După procedura (din nou ”debirocratizată”!?) de predare-primire a lucrării, candidatul părăsește pe alt culoar cu săgeți de sens unic centrul de examinare. Se întâmplă, dacă nu cumva ai renunțat la examen, cel mai devreme, după ora 13 a zilei. Adică la mai bine de 8 ore de când candidatul a plecat de acasă. Și nu pentru o zi obișnuită de muncă, ci la un examen extrem de stresant, într-o zi de vară cu 33 de grade C la umbră. Poate examenul și șansa vieții lui. Și pe deasupra cu mască, plus, la grija examenului, grija respectării regulilor sanitare. Vi se pare firesc, normal și corect? Așa ar trebui organizat un examen important, cu deosebire cel pentru titularizare în învățământ în anul Domnului 2020, în condițiile în care în lumea largă, la companii cu buget de milioane de euro/dolari, ocuparea unui post-cheie se face pe baza unui CV și a unei discuții la o cafea, în birouri de lux, cu aer condiționat și dotare de top?!

Mi se pare că, mai degrabă, acesta ar fi un examen bun pentru posturile de mare risc și rezistență fizică și la stres. Un test pentru reziliență sau pentru extremă urgență. Un examen extraordinar cu un număr imens de subiecți, aproximativ 27.000 prezenți. Am putea fi în acest sens campioni ai lumii. Poate chiar să intrăm în Guinness World/Book Records. Numai că, în lumea civilizată și cu adevărat democratică, asemenea experimente se fac altfel. Și nu pe adulți, pentru că la momentul maturității este, de obicei, mult prea târziu. Acest concurs (experiment inversat), prin gradul lui de tentație (post de profesor/cadru didactic pe viață) și, mai ales, prin participarea atât de numeroasă a concurenților pentru un post de educatoare/profesor pentru învățământ preșcolar, mi-a adus aminte de celebrul experiment al bezelei, experiment pentru preșcolari, conceput de psihologul american de origine vieneză Walter Mischel în încercarea sa de a înțelege resorturile legăturii dintre autocontrol și succesul în viață. Mischel a început experimentul cu fiicele sale, în bucătăria locuinței din Palo Alto, California. A continuat la grădinița Bing, o unitate specială a Universității Stanford, testul bezelei devenind celebru tocmai datorită puterii sale de predicție.

Revenind la experimentul gigant numit concurs național de titularizare în învățământul românesc, ediția 2020, ne întrebăm în mod logic și firesc care este puterea sa de predicție privind utilitatea și mai ales corectitudinea și umanismul, optimismul pedagogic în organizarea și desfășurarea lui din momentul în care celor 4 ore de emoții ale probei scrise cu mască le sunt adăugate artificial și polițienesc tot pe atâtea de încolonări, instrucțiuni (a se citi amenintări), semnături, declarații, supraveghere concomitentă audio-video-asistenți (2 asistenți la 10 candidați!), cu foi de examen tipizate și secretizate, cu ștampilă dedicată, cu borderouri în care sunt precizate numărul de pagini ale lucrării, plus etichete cu cod de bare pe fiecare foie tipizată scrisă a concurenților, cu poliție însoțitoare la predarea lucrărilor pentru centrele de corectare etc., etc. !?

Extreme și oribile măsuri de siguranță. Și, la urma-urmei, pentru ce? Un minister al educației suspicios din calea-afară și fără suflet. Cu o procedură de examen, ediția 2020, ce desconsideră candidații, îi privește ca pe niște potențiali infractori, o procedură ca pentru penitenciare și reeducare și nu una caldă, omenească, solidară, pentru identificare și selectare onorabilă de profesori. Dovadă că în viziunea ministerului măsurile de securitate sunt prioritare (și că suspiciunea și prezumția de fraudă predomină!!!) este și remunerarea membrului comisiei de concurs responsabil cu monitorizarea audio-video cu o sumă de 4 ori mai mare decât a secretarului comisiei, spre exemplu, care are infinit mai multe responsabilități, și de 12 ori mai mare decât remunerarea unui asistent prezent fizic în sala de concurs în ziua examenului. Știați acest lucru? Vi se pare normal? Ca să nu mai vorbim de echitate. Cât despre educație și valorile educative ale procedurii în acest caz ce să mai spunem? O procedură polițienească, pentru eșec, care nu face cinste nici ministerului și nici învățământului românesc.

Pe de altă parte, e greu de înțeles cum nimeni din minister n-a văzut, n-a înțeles și, pe cale de consecință, nici n-a valorificat oportunitatea momentului în care s-a propus folosirea codului de bare pe lucrări, măsură modernă de siguranță care trebuia să elimine toată suita de elemente ale unei secretizări demente și nu să se adauge acesteia. Codul de bare, fiind personalizat, se aplică pe foaia de examen care nu mai trebuie ștampilată, nu mai are colțuri îndoite și secretizate, numele și datele de identificare ale candidatului fiind conținute tocmai în structura acestui cod.

La fel, anevoioasa și, de multe ori, enervanta și ineficienta ”instruire” a candidaților cu puțin timp înainte de a primi subiectele, momente de tensiune și emoții distructive, poate fi înlocuită cu publicarea unui ghid al concursului a cărui luare la cunoștință să fie menționată în fișa de înscriere a candidatului la concurs. S-ar economisi astfel nu numai emoții, dar și timp și energie, candidații intrând în ziua concursului direct la proba scrisă. Sunt suficiente cele 4 ore. Chiar prea multe.

Toate acestea pot fi realizate prin simpla înlocuire a procedurii suspicioase și nedemne pentru educație din anul acesta cu una pentru oameni tratați cu respect și demnitate. Nu e nevoie pentru asta nici măcar de un ordin de ministru, ci de voință, responsabilitate și respect pentru viitorii dascăli. Oameni responsabili care vor forma la rândul lor OAMENI. Ar mai fi apoi schimbarea titulaturii acestui concurs, din concurs național pentru titularizare în învățământ, în concurs național pentru titularizare și suplinire în învățământul preuniversitar, din moment ce doar 10% dintre candidați se pot titulariza, indiferent de rezultatele obținute, ceilalți trecând în categoria eternilor candidați la suplinire. Desigur, firesc ar fi să se renunțe la acest concurs, lasând școlile să-și selecteze profesorii, pentru că învățământul preuniversitar românesc are deja prin tradiție o formă de definitivare în învățământ care se numește chiar așa și care se obține tot în urma unui examen național (Apropo, ar putea ministerul să ne spună în care țară din Uniunea Europeană mai există un asemenea concurs ridicol de titularizare în învățământ, moștenire a regimului comunist sovietic?!). Dar pentru asta ar trebui schimbată legea. Până atunci ministerul poate schimba procedurile de concurs și titulatura, făcându-le mai umane și prietenoase. Chiar atractive, din moment ce avem nevoie de cadre didactice valoroase ca de pâine caldă. Și asta nu numai din cauza pandemiei.

Altfel, cu asemenea proceduri și examene ar trebui să ne dăm seama că nu pregătim pe nimeni pentru nimic. Dimpotrivă, ne învrăjbim, îndepărtându-i pe cei buni și sensibili de cariera didactică. Una dintre cele mai importante și (ar fi de dorit și la noi!) frumoase din lume. Și nici n-ar mai trebui să ne ocupăm cu analize și dezbateri despre lucruri, probleme, concursuri și proceduri care nici măcar nu ar trebui să existe.

_____

Despre autor:

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii
  1. Domnule director,
    Am participat și eu, timidă fiind, prima oară la examenul de titularizare. După nenumăratele coșmaruri asociate cu acest examen, precum și după constatarea nedreptăților prezente, am decis să renunț. De ce să am nevoie de un examen pentru a mă angaja? Nu ispir destulă încredere dacă am absolvit un liceu pedagogic? Și dureros e că, an după an, toată mascarada asta se repetă. Mai grav, se poate repeta pana la “adânci bătrâneți “, datorată lipsei posturilor titularizabile.
    Și, referitor la examenul propriu-zis, am văzut cum emoțiile și stresul au putut influența performanța la examen. Cu mine în sală se afla o domniță, prima dată la concurs, la fel ca mine. Din cauza emoțiilor, a scris cu litere de mână în chenarul ce oricum urma sa fie acoperit. Nonșalanța prin care doamna supraveghetoare a reacționat ma lăsase șocată. Tulburată fiind de o posibila anulare a examenului, fata cerea și, fără sa mint, implora să-i fie oferita o alta foaie de examen. Doamna adusa în discuție, în schimb, refuza vehement să-i ofere o noua foaie, amenințând chiar cu faptul ca o va duce pe fata în fata comisiei. Însă, cel mai groaznic aspect, a fost replica acestei doamne, la vederea fetei care plângea și implora să-i fie oferita o noua foaie: «Asta e atac de panică, și nu se tratează cu o foaie nouă, ci la medic». Am fost o simpla spectatoare la aceasta scenă, însă m-a tulburat cumplit chiar și pe mine. As vrea sa fie mai bine selectați supraveghetorii..

  2. Domnule Profesor, articolul dumneavoastra imi demostreaza și imi dă speranță că incă se mai poate și la noi!
    Dacă ar exista mai multe voci in educație ca a dumneavoastra, care sa spună lucrurilor pe nume, fără măști, dar cu mult dezinfectant, cu siguranță am ajunge să trăim visul unui învățământ “de înaltă clasă” și in România. Colegiul Pedagogic din Cluj arată ca o școala de top european la ora actuală, asta demonstrând că, în ciuda unui minister fără Cap, există oamenii din fața (și nu din spatele!) lui, care iși pun tot sufletul și priceperea în tot ceea ce fac.
    Noi, profesorii, avem mare nevoie de astfel de voci. Multumim!

  3. O analiză lucidă, care mi-a mers direct la inimă! Din păcate, așa este, resimt întregul proces de titularizare ca pe o cursă cu probe eliminatorii. De la an la an am senzația că trebuie să fim tot mai descurajați, cu probe scrise tot mai dificile, pentru ca, în final, să părăsim sistemul.
    Am ales vocația de dascăl din pasiune, având oricând opțiunea de a reveni în cadrul unei multinaționale. Să vedem câtă răbdare o să mai am cu umilința examenului an de an.

  4. Procedurile regândite de d-voastră sunt excelente si valabile pt. orice concurs național.
    De ce credeți totuși că nu se dorește debirocratizarea cronofagă?
    De ce încă avem o condică de tip comunist in care rescriem ce e in planificare ?
    De ce facem rapoarte de zeci de pagini pe care nu le citeste nimeni când e suficientă minuta întâlnirii cu concluziile si deciziile luate si termenul de implementare?
    P.S. Cei care scriu proceduri chiar stau in birouri răcoroase/călduroase. Ineptiile lor le aplica altii.
    PPS Da, in educație se aplica prezumția de vinovăție.

  5. Mai există încă,oameni care să spună lucrurilor pe nume,dar ,din păcate ,cine să-i audă?
    Felicitări,Domnule Profesor!

  6. Este foarte adevărat ceea ce spuneţi, stimate domn profesor.
    Totuşi, am o obiecţie referitor la “Desigur, firesc ar fi să se renunțe la acest concurs, lasând școlile să-și selecteze profesorii, pentru că învățământul preuniversitar românesc are deja prin tradiție o formă de definitivare în învățământ care se numește chiar așa și care se obține tot în urma unui examen național ” pentru că, aşa cum bine ştiţi, şcolile au conducerea numită politic; cei din conducere sunt oameni, nu roboţi, şi sunt sensibili la atenţii şi linguşeli. Niciodată, un cadru didactic cu coloană vertebrală, oricât de profesionist ar fi, nu ar fi ales în locul unuia “ghiocel”.

  7. Așa este. Inspectoratele sunt un fel de „vale a plângerii” cu toate regulile și hârtiile lor. Inclusiv aceste examene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modelul chinez de educație

Modelul chinez de educație online, văzut din interior. Profesor american la Beijing, pentru EduPedu.ro: Toată țara se mișcă în masă în aceeași direcție / Cât de rapid s-au stabilizat lucrurile și cum se instalează oboseala

O lună le-a luat profesorilor și elevilor din China să ajungă de la întrebarea: “și acum ce facem?” la o situație relativ stabilă, în care peste 270 de milioane de…
Vezi articolul