Mircea Miclea: Oamenii care sunt mai performanți sunt cei care cred despre ei că sunt ușor mai capabili decât sunt, că viitorul este ușor mai bun decât va fi și că e mai controlabil decât efectiv poate fi

„Oamenii care fac mai multe lucruri și sunt mai performanți sunt cei care cred despre ei că sunt ușor mai capabili decât sunt – nu mult, ușor. Că viitorul este ușor mai bun decât va fi și că e mai controlabil decât efectiv poate fi. Acești oameni se simt mai bine în pielea lor, fac mai multe lucruri decât realiștii. Dincolo de date, care sunt extrem de importante, dincolo de logică și de știință, care este și ea extrem de importantă, ne trebuie și încredere, un gram de iluzie, de speranță”, spune Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației, în podcastul jurnalistei Andreea Roșca.   

„Unul dintre motoarele esențiale de dezvoltare este această speranță, care se bazează pe încredere, și care uneori trebuie să scurtcircuiteze datele. Cei care sunt foarte realiști se pot adapta, dar ei nu schimbă lumea. Ca să schimbi lumea trebuie să ai o distorsiune ușoară, în sens pozitiv, a reprezentării despre lume. O iluzie. Nu mare, dar trebuie s-o ai. Trebuie să te abați un pic de la realitate. Sunt și studii în psihologie despre asta, se numesc ‘iluzii pozitive‘”, a declarat Miclea.

Acesta a vorbit în interviul acordat Andreei Roșca despre efectele evitării situațiilor incomode, despre elementele care hrănesc frica, dar și despre începutul antreprenoriatului în cazul său și povestea Cognitrom, compania de cercetare pe care a fondat-o și care dezvoltă produse la intersecția dintre psihologie si tehnologie, două dintre acestea fiind paxonline.net și depreter.ro. 

„Un chirurg bun care stă noaptea și face o operație de 5-6 ore și dimineața se spală pe față și doarme două ore într-un pat de spital și se apucă de o altă operație e un erou, e un erou incredibil. Nu trebuie să ne zăngănim săbiile sau să ne batem lancea de scut ca să fim eroi. Eroismul e dat de capacitatea noastră de a face ceva cu ceea ce a făcut viața din noi. Jean Paul Sartre a spus despre istorie un lucru care sună cam așa: „Nu contează atât de mult ce face istoria din noi, contează ce facem noi cu ceea ce istoria a făcut din noi”. Adică, ne asumăm niște responsabilități, nu tot timpul dăm vina pe trecut. Parafrazându-l, revenind la viața noastră cotidiană, nu contează atât de mult ce a făcut viața noastră din noi până la un moment dat. Că, de regulă, nu a fost prea prietenoasă cu noi: nu ne-am ales noi părinții, nu am decis noi dacă se certau sau nu se certau, nu am decis noi în ce oraș sau în ce zodie ne-am născut, nu am decis nimic, am încasat-o de regulă, pentru că aveam dependențele noastre de ei și atunci a trebuit să stăm acolo.

Și începe partea a doua, când suntem adulți, unde, parafrazându-l pe Sartre, „ce fac eu cu ceea ce viața a făcut din mine?”. Dacă nu mă victimizez și încerc să fac ceva din ce a mai rămas din ceea ce a făcut viața din mine, atunci sunt un erou. Altfel, dacă mă resemnez și fac din prezentul și viitorul meu o notă de subsol la trecutul meu, care probabil că e traumatic, atunci nu sunt un erou, sunt o victimă. Asta e diferența dintre o victimă și un erou: o victimă face din prezentul și viitorul ei notă de subsol la trecutul ei, un erou face din prezentul și viitorul lui altceva decât ar fi făcut trecutul din el. Contează ce facem noi cu ce a făcut viața din noi”, a declarat Miclea, într-o discuție despre asumarea de riscuri ca modalitate de a ne antrena capacitatea de a spera.

În ceea ce privește povestea antreprenoriatului, Mircea Miclea a povestit în podcastul jurnalistei Andreea Roșca următoarele:

„Eu încerc mereu, ca exercițiu, apropo de exercițiile de sănătate mintală, să fiu consistent. Adică ceea ce zic sau gândesc să încerc să fac, nu să zic una și să fac alta, să fiu inconsistent, pentru că ăsta mi se pare începutul unui dezechilibru mintal. Prin urmare, am început să fac antreprenoriat, aș spune, tocmai din acest motiv. Eram la Universitate, eram cancelarul general al UBB-ului, am ținut tot felul de conferințe despre antreprenoriat, am scris câteva studii despre antreprenoriatul universitar, am fost la o conferință a rectorilor la Zurich în care am vorbit despre universitatea antreprenorială. Ei, și am încercat, după ce am tot scris lucrurile astea, să vedem dacă nu cumva putem să facem antreprenoriat universitar real. A apărut o oportunitate la un moment dat de a face, pentru un proiect cu Banca Mondială, niște teste computerizate. Și m-am dus cu propunerea la senatul Universității și la rectorat. „Acum e momentul să facem un spin off”, le-am spus – pentru că nu se puteau accesa fondurile respective ca universitate, ci doar printr-o companie. Știi ce mi-au răspuns? Ce, dragă, să fac cu Universitatea, vreau să o transform într-un butic, ce vreau, să devină buticar? Și m-am enervat atât de tare că atunci am înființat Cognitrom.

Am zis, da, bine, nu faceți voi, nu-i nimic, o fac eu. Nu pot să trăiesc schizofrenia asta, în care eu să vorbesc că trebuie să exploatăm cunoașterea și să facem cercetare-dezvoltare aplicativă. Nu pot să trăiesc, să vorbesc una și să fac alta. Când am deschis firma asta, prietenii mei au râs de mine: o să câștigi tu din cercetare-dezvoltare când o să facă plopul pere. Am spus „altceva eu nu știu să fac, decât ceea ce vreau să fac”. Acum e o carte câștigătoare și încep să vorbească alții că da, ar trebui să fie făcută universitatea antreprenorială, mă rog, trebuia făcută de 20 de ani, din păcate. Dar de aceea am ajuns antreprenor, ca să fiu consecvent cu mine însumi. Și cred că se întâmplă cu cunoașterea la fel ca și cu orice altă resursă, de exemplu, resursele naturale. E important să avem resursele, dar e la fel de important să exploatăm resursele.

Degeaba avem resurse dacă nu le exploatăm, degeaba avem aur dacă nu-l exploatăm – tot săraci rămânem, indiferent ce avem. La fel și cu cunoașterea. Degeaba avem cunoaștere stocată în biblioteci, baze de date, Google etc. Dacă nu exploatăm cunoașterea ca să rezolvăm probleme concrete, atunci tot săraci și proști suntem, pentru că exploatarea este cel puțin la fel de importantă ca și posesia de cunoaștere. Asta este ceea ce fac eu: exploatez cunoașterea pentru a rezolva problemele oamenilor. De asta construiesc soluții, teste online de terapie, cum sunt Paxonline sau Depreter sau altele, pe care acuma le lansez, în curând. Asta fac, exploatez cunoașterea.

(…) Momentan vreau să finalizez o nouă platformă de evaluare și intervenție pentru copii și adolescenți, care realizează două standarde de aur: evaluarea multi-method și multi-informant și intervenția multifocală – adică, scurt spus, cred că este cea mai bună platformă de evaluare și intervenție pentru copii și adolescenți pe plan internațional. Deocamdată va fi în limba română. Se numește Cognikit, peste o lună o lansăm. 

Ce mai lucrez? Îmi țin cursurile la universitate. Și sunt obsedat de o vreme de o temă legată de apărare și libertate. Cât de mult trebuie să ne apărăm și ce se întâmplă cu libertatea noastră. Nu știu dacă o sa am timp să scriu o carte, dacă nu, o să amân. Când n-o să mai pot să fac lucruri o să scriu și cărți.”

Citește interviul integral acordat de Mircea Miclea pe platforma andreearosca.ro.