Mulți tineri pleacă la studii în străinătate „din cauza părinților”, susține Ionuț Panea, asistent universitar la ASE și coordonatorul unei echipe de robotică / „Pentru mulți ăsta e țelul suprem, să-și vadă copilul la o facultate din afară”

12.262 de vizualizări
Ionut Panea in studioul RRA / Sursa: Captura Facebook – Radio Romania Actualitati
O parte dintre tinerii români care pleacă la studii în străinătate „cred că fac lucrul acesta, sincer, din cauza părinților, fiindcă pentru mulți ăsta e țelul suprem, să-și vadă copilul la o facultate din afară”, a susținut vineri, într-un interviu la Radio România Actualități, Ionuț Panea, asistent universitar la ASE și coordonator al unei echipe de robotică pentru elevi. 

Întrebat de realizatoarea emisiunii dacă el sau elevii care îl însoțeau în emisiune doreau să meargă „și mai departe, în străinătate, cu studiul, cu provocările”, el a spus că, personal, „sunt prea bătrân să plec din țară” și că le recomandă copiilor din echipa de robotică pe care o coordonează „să se hotărască exact dacă vor să plece sau nu”.

Și a afirmat, cu această ocazie, că pentru mulți motivul plecării ține de voința părinților, care „poate nu se gândesc și cât de trist este copilul respectiv, dacă are probleme de integrare. Și, până la urmă, poate niciodată nu l-a întrebat pe copilul ăla: „tu chiar îți dorești să faci domeniul x, y, z”, care, culmea, de multe ori e identic cu ce au făcut părinții”.

Ionuț Panea a apreciat, în context, că „nu, românii nu doresc să plece din țară. Românii doresc să rămână în România, că de aceea suntem români”. În privința plecării tinerilor la studii în străinătate, el nu a elaborat pe tema motivelor care i-ar face pe părinți sau pe elevi să-și dorească continuarea studiilor în alte țări, iar realizatoarea a schimbat subiectul.

Secvența din discuția de vineri, de la Radio România Actualități (interviul integral aici):  

Realizator: (…) Atunci când faci performanță și performanța este recunoscută în străinătate, se deschid și alte uși. Sunteți în fața unor uși importante. Și Ștefan, și Antonia, mă gândesc și la domnul profesor Ionuț Panea. Bateți la aceste uși? Aveți perspective? Vreți să mergeți și mai departe, în străinătate, cu studiul, cu provocările?

Ionuț Panea: La noi, această activitate, în primul rând prin felul în care ea s-a născut, cum a început totul printr-o joacă, a fost o poveste foarte frumoasă, nu a fost gândită de la început să creăm specialiști, elită, performanță. După, încet-încet, am observat deschiderea tinerilor de a studia în afară și pentru ei era o rampă de lansare perfectă – „am fost într-o echipă de robotică în care am câștigat premii, am făcut performanță”. Iar asta i-a împins mult, mult înainte, ca să fie acceptați aproape la orice universitate din lumea asta. O parte dintre copii rămân în România – o parte la Politehnică, o parte, culmea, chiar în alte domenii care poate nu au legătură cu robotica, dar această perioadă a vieții poate i-a ajutat să se șlefuiască pe ei ca om și comportament.

Eu unul sunt prea bătrân să plec din țară (…) Mai e un lucru: multă lume pleacă de la premisa că tu din start îți dorești să pleci din țara. Asta cred că e greșit înțeles și poate de asta chiar profită anumiți politicieni, anumiți oameni, să se lege de laitmotivul ăsta. Nu, românii nu doresc să plece din țară. Românii doresc să rămână în România, că de aceea suntem români. (…) Le recomand copiilor să se hotărască exact dacă vor plece sau nu. O parte dintre ei cred că fac lucrul acesta, sincer, din cauza părinților, fiindcă pentru mulți ăsta e țelul suprem, să-și vadă copilul la o facultate din afară. Dar poate nu se gândesc și cât de trist este copilul respectiv, dacă are probleme de integrare. Și, până la urmă, poate niciodată nu l-a întrebat pe copilul ăla: „tu chiar îți dorești să faci domeniul x, y, z”, care, culmea, de multe ori e identic cu ce au făcut părinții. (…)”


8 comments
  1. Daca asta crezi, esti varza. Invatamantul din romania e sub orice critica de slab, de asta multi tineri aleg sa invete in strainatate. Si doar cei instariti o fac, saracii raman in tara sa faca o facultate daca isi permit, daca nu, pleaca din dara la munca. in 80% din cazuri e facultatea facuta degeaba, (bani aruncati pe fereastra), nu gasesc de lucru in domeniu, ori sunt extrem de prost platiti.

    1. 80% dintre absolventi nu au habar de profesia obtinuta si chiar daca ar fii niste genii tot nu ar gasi de lucru, pentru ca numarul de locuri si de programe de studii stabilit pentru facultati nu are nici o legatura cu realitatea economica, ci cu asigurarea materiei prime pentru existenta fabricilor de diplome

  2. Ce legatura are ASE-ul cu robotica ?
    Termini ASE – spec. contabilitate si incurci debitul cu creditul ?!?
    Pleci in afara fiindca aici nu ai solutii !

  3. Copilul meu este la Delft in Olanda in anul III pentru că a dorit el. A plecat singur acolo. Eu abia în anul II am ajuns să il vizitez. Eu nu am vrut să plece în străinătate .

  4. aici ii dau dreptate domnului, știu părinți care s-au îndatorat pe ani buni pentru facultatea copiilor în străinătate pentru ca toți prietenii lor aveau copiii afara și doar n-or fi al lor mai prost.Unii nici nu făceau fata cerintelor de acolo, dar stăteau pentru ca era rușine sa vina acasă (cunosc un caz dramatic al unui tânăr căzut în patima drogurilor ca nu se putea integra afara)

  5. Un demers parsiv a le recomanda „să se hotărască exact dacă vor plece sau nu”. Ce atata hotarare la varsta aceea?! Se duc, vad cum e, apoi, pe parcurs, avand toate cartile pe masa, mai vad ei ce au de facut. Studiosii se integreaza oriunde, fara probleme. Pisicii, unde nu ajunge, ii pute; se invata zicala la dl? E naspa sa vada copiii afara ce e adevarata robotica :-)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Florian Lixandru: Manualele de Comunicare în Limba Română de clasa a II-a şi de Matematică de clasa a VI-a ajung la elevi în această săptămână / Cursurile primului modul au început pe 11 septembrie

Manualul de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a vor ajunge în posesia elevilor în această săptămână, a declarat marţi, pentru…
Vezi articolul

An școlar 2025-2026. Lista posturilor pentru profesori a fost actualizată, pe fiecare județ, după repartizarea candidaților de la Titularizare 2025 pe posturi pe perioadă nedeterminată

Marți, 5 august, site-ul Titularizare 2025 a fost actualizat cu lista posturilor pe fiecare județ, după repartizarea candidaților pe posturi pe perioadă nedeterminată. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante…
Vezi articolul

Investițiile în profesori, planul Portugaliei pentru combaterea absențelor elevilor: bani pentru orele lucrate suplimentar, mai puțină muncă administrativă și atragerea profesorilor în școlile cu rată mare de absenteism

Guvernul Portugaliei a lansat prin Ministerul Educației un amplu plan de pregătire a școlilor pentru anul școlar 2024-2025 din punct de vedere al combaterii absenteismului școlar. Potrivit rețelei europene Eurydice…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, către profesori: „Spuneți-mi exact ce documente doriți să amânăm, unde doriți să digitalizăm lucrurile” / De patru luni, ministerul cere propuneri pentru debirocratizare, dar nu a anunțat nicio schimbare practică

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat din nou că va reduce birocrația pentru profesori. „De fiecare dată când vorbesc cu profesorii mi se spune că birocrația este foarte…
Vezi articolul

LISTĂ 18 centre de excelență în cercetare au fost aprobate de ANC. Un centru este coordonat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, iar Academia SRI face parteneriat cu Universitatea din București, Babeș-Bolyai și Universitatea de Apărare pentru un altul

Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat sâmbătă, 10 ianuarie, că cele 18 centre de excelență devin operaționale în cadrul competiției Centre de Excelență (CoEx 2024), parte a Planului Național de…
Vezi articolul

Renunțarea la admiterea la colegiile naționale, reintroducerea bursei de studiu și desființarea inspectoratelor școlare actuale, „cosmetizate în direcții județene” – solicitări Salvați Copiii pentru proiectul legii Educației aflat în dezbatere

Prevederile proiectului Legii învățământului preuniversitar vor adânci inegalitățile dintre copii, scrie organizația Salvați Copiii România într-un comunicat în care recomandă reintroducerea bursei de studiu și renunțarea la posibilitatea colegiilor naționale…
Vezi articolul