Noi analize ale rocilor de pe Lună aduse din misiunile Apollo infirmă ipoteza unui câmp magnetic selenar puternic, dezbătută timp de decenii

Un nou studiu bazat pe o analiză a mostrelor de rocă prelevate în cadrul misiunilor Apollo infirmă ipoteza că Luna a avut cândva un câmp magnetic puternic și indică faptul că a fost vorba de un câmp magnetic slab care a trecut prin scurte perioade de intensificare, transmite Live Science care citează un studiu publicat joi, 26 februarie, în revista Nature Geoscience, potrivit Agerpres.

Timp de decenii, a existat o dezbatere intensă cu privire posibilitatea existenței în trecutul îndepărtat al unui câmp magnetic selenar puternic, sau dacă acesta a fost întotdeauna slab. Noua cercetare arată că acest câmp magnetic s-a amplificat pentru perioade scurte în istoria timpurie a Lunii, acum aproximativ 3,5 miliarde până la 4 miliarde de ani, dar pentru cea mai mare parte a istoriei Lunii, de 4,5 miliarde de ani, câmpul magnetic a fost slab.

„Pentru perioade foarte scurte de timp – nu mai mult de 5.000 de ani, dar posibil chiar și câteva decenii – topirea rocilor bogate în titan la limita dintre nucleul și mantaua Lunii a dus la generarea unui câmp foarte puternic”, a declarat autoarea principală Claire Nichols, profesor asociat de geologie a proceselor planetare la Universitatea din Oxford, într-un comunicat, conform sursei citate.

Dezbaterea despre câmpul magnetic al Lunii pornește de la mostrele limitate de roci lunare. Șase misiuni Apollo au aterizat pe Lună între 1969 și 1972, în regiuni aflate aproximativ în jurul ecuatorului selenar. Aceste misiuni au aterizat cam în același loc, în zone cu tipuri similare de roci, au spus cercetătorii.

Cel mai ușor lucru a fost pentru astronauți să aselenizeze în zone bazaltice, mari și plate numite „maria”, care sunt vechi câmpii de lavă formate după prăbușiri de meteoriți care au topit roca originală de acolo. Aceste zone de aselenizare sunt bogate în roci bazaltice ce conțin titan.

Noua cercetare a evaluat cantitatea de conținut de titan din probele selenare în raport cu cât de puternic magnetizate erau rocile. Oamenii de știință au descoperit că probele de rocă care conțineau mai puțin de 6% titan aveau câmpuri magnetice slabe și că respectiv câmpurile magnetice erau mai puternice în rocile cu concentrații mai mari de titan.

• Acest lucru, mai scrie Agerpres, sugerează că formarea rocilor cu conținut ridicat de titan și generarea unui câmp magnetic selenar puternic sunt legate, potrivit declarației. Cercetătorii cred că ambele au fost cauzate de topirea materialului bogat în titan în adâncul Lunii, care a generat temporar un câmp magnetic foarte puternic.

Rocile lunare din misiunile Apollo formează o parte substanțială a inventarului selenar al Pământului. Casa de licitații Christie’s sugerează că aproximativ 650 de kilograme de roci lunare de pe planeta noastră provin din meteoriți. Din acest inventar, arhiva Apollo constituie aproximativ 382 kg, potrivit NASA.

Multe dintre rocile Apollo bogate în titan au fost totuși analizate de oamenii de știință, creând percepția că magnetismul puternic a fost prezent pe Lună pentru o lungă perioadă de timp, conform declarației de la Universitatea Oxford. Dar acest lucru li s-a părut ciudat altor oameni de știință, care au susținut că dimensiunea mică a nucleului selenar – doar 1/7 din raza sa – nu ar putea permite Lunii să creeze un câmp magnetic puternic pentru perioade lungi ale istoriei sale.

Cercetătorii au confirmat eroarea de eșantionare prin rularea unor modele care au arătat că un set aleatoriu de mostre selenare analizate de oamenii de știință ar avea doar câteva roci care conțin un câmp magnetic puternic. Speranța este că misiunile astronauților Artemis conduse de NASA vor aseleniza într-o varietate mai mare de locuri, colectând mostre care vor oderi informații despre o perioadă largă a istoriei Lunii de 4,5 miliarde de ani.

„Dacă am fi fost extratereștri care explorau Pământul și am fi aterizat aici doar de șase ori, probabil ne-am fi confruntat cu o eroare similară de eșantionare, mai ales dacă am fi selectat o suprafață plană pe care să aterizăm”, a declarat Jon Wade, co-autor al studiului și profesor asociat de materiale planetare la Oxford. „A fost doar o întâmplare că misiunile Apollo s-au concentrat atât de mult pe regiunea mai mică a Lunii – dacă ar fi aterizat în altă parte, probabil am fi ajuns la concluzia că Luna a avut doar un câmp magnetic slab și am fi ratat complet această parte importantă a istoriei lunare timpurii”.

Foto: © Michael Rosenwirth | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.