Noile planuri-cadru pentru liceu permanentizează organizarea pe 5 module a anului școlar, precum și săptămânile Școala Altfel și Verde – potrivit propunerii lansate în dezbatere de Ministerul Educației

3.636 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației a anunțat că propune o standardizare a structurii anului școlar, structură care să nu mai fie modificată anual de fiecare ministru prin ordin, așa cum se întâmplă în prezent. Elevii de liceu ar urma să aibă 36 de săptămâni de cursuri până la clasa a XI-a, la toate filierele, și 34 de săptămâni de cursuri la clasa a XII-a (la fel ca în prezent), la toate filierele, de acum înainte, potrivit propunerii lansate de Daniel David. 
  • Până acum, numărul de săptămâni de cursuri a variat de la un an la altul, fiind stabilit anual prin ordin de ministru.

Formula standardizată a structurii anului școlar prezentată astăzi, 30 ianuarie 2025, în conferință de presă prevede și menținerea organizării anului școlar pe 5 intervale de cursuri, adică menținerea modulelor introduse de Sorin Cîmpeanu prin ordinul de ministru din martie 2022 pentru anul școlar 2022-2023. Acela a fost momentul în care cele două semestre au fost înlocuite de 5 module, cu tot atâtea vacanțe. 

Prezentarea filosofiei noilor planuri-cadru pentru liceu de ministrul Educației, Daniel David / Foto: Edupedu.ro

Noul-plan cadru anunțat în dezbatere de Daniel David prevede și menținerea, în structura anului școlar, a programelor naționale care durează câte o săptămână Școala Altfel și Săptămâna Verde. Școala Altfel a fost introdusă în 2011 de fostul ministru Daniel Funeriu, iar Săptămâna Verde a intrat în școală în anul școlar 2022-2023, prin decizie a fostului ministru Sorin Cîmpeanu, la decizia președintelui Klaus Iohannis. 

Citește și:
Noile planuri-cadru pentru liceu: Trunchiul comun va avea 65% în clasele a IX-a și a X-a, 35% în clasele XI-a și a XII-a / Curriculumul de specialitate crește la 45% în ultimii doi ani de liceu – ministrul Daniel David
Standardizarea structurii anului școlar, cu 36 de săptămâni de școală pentru elevii de clasele a IX-a – a XI-a și 34 de săptămâni de școală pentru elevii claselor a XII-a, indiferent de filieră – propunerea oficială a Ministerului Educației care lansează noile planuri-cadru pentru liceu


6 comments
  1. Nu mai vrea nimeni săptămânile alea colorate. De ce nu pricep cei din minister?

  2. Dacă întrebi o persoană dacă îi plac vacanțele, cu certitudine va spune „Da”. Dacă întrebi o persoană dacă îi place să învețe sau să muncească, probabil că ar spune „Nu”. Într-o cercetare trebuie luată în considerare subiectivitatea cercetătorului. Acesta formulează întrebările în așa fel încât poate obține răspunsurile dorite de el. În momentul în care introduci o schimbare în sistemul de învățământ este posibil ca aceasta să placă profesorilor, elevilor și părinților, dar faptul că tuturor le place, nu înseamnă că este bine pentru societate. Școala ar trebui să pregătească elevii pentru muncă, nu pentru vacanțe. Învățarea și munca presupun efort susținut, antrenament riguros, sistematic. În final, ar trebui luate în considerare părerile experților și dovezile din studii, precum exemplele din țările în care elevii învață, nu sunt „analfabeti funcționali”.

    1. aveți dreptate cu formularea întrebărilor. la altă cercetare despre care s-a scris aici era pusă întrebarea: ce te neliniștește? și erau date variante de răspuns! mi se pare absurd să-ți fie permis să te neliniștească doar ce propune cercetătorul :)) Și cred că invariabil vei ajunge la concluzia că ești neliniștit și de lucruri care nu te preocupă în mod normal, dacă tot le vezi enumerate. Cam ca la supermarket, după ce bifezi cârnații, merge și niște muștar daca tot e pe raftul de lângă :))
      Nimic nu te mai pregătește astăzi pentru muncă, toată ideea zilelor noastre este sa te eschivezi de la ea și să te relaxezi. Preferabil in mediul online :))))

  3. Noi va spunem ca e PIERDERE DE TIMP cu săptămânile alea dar voi Batman Batman. Ia mai incetati, obedientilor cu ce va cere Europenica. Lasati-ne in pace sa ne facem meseria. Pierdem timp din materie cu aceste 2 săptămâni, cu simulari judetene, nationale, cu evaluari la cls 2,4,6. Ce mai contează? Trebuie apoi sa va plangeti de noi ca nu ne facem meseria. Incompetenților!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cluj-Napoca – șase creșe și grădinițe comasate, iar Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” este preluat de Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” / În tot județul Cluj 12 școli sunt comasate și dispar 9 posturi de directori

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a decis comasarea a 12 unități școlare din județ și reducerea cu 9 a numărului funcțiilor de director și director adjunct, scrie Agerpres. Potrivit unei…
Vezi articolul
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural

Raportul România Educată propune adăugarea unui coeficient la costul standard per elev pentru finanțarea școlilor defavorizate și posibilitatea actualizării pe parcursul anului, în situațiile în care apar creșteri salariale. Coeficientul…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre cum îl poate sancționa un profesor pe un elev care folosește telefonul în timpul orelor: Poți să-l scoți din sala de clasă, să-l duci în sala de izolare, poți să chemi agentul de pază, dacă este nevoie

„Utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor este interzisă prin lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru. Dacă un elev folosește telefonul în timpul orelor, de aceea ai și agent…
Vezi articolul

Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, prins de procurorii DNA în flagrant când primea mită de la studenții masteranzi ca să îi treacă examenele / Acesta este lider sindical și preda cursul de „etică și integritate academică”

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara anunță că l-au reținut pentru 24 de ore pe profesorul Rudolf Cristian, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul…
Vezi articolul