Sistemul educațional din România nu permite introducerea în norma școlară a unui profesor orele susținute de acesta în clubul de robotică pe care îl înființează în școală. „Aici avem o problemă foarte mare pe zona de politici publice, care ar trebui ajustate astfel încât să favorizeze introducerea în programa școlară a noilor tehnologii”, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro profesorul universitar Răzvan Bologa.
Profesor la departamentul de Computer Science al ASE, cu cursuri de inteligență artificială și securitate cibernetică, director al programului de master SIMPRE care formează studenții în sisteme de informații, data analysis, AI, cybersecurity și strategii de business IT, membru în grupul de lucru al Ministerului Educației pe noile programe școlare de TIC la liceu, cofondatorul companiei Nextlab.tech, Răzvan Bologa avertizează că „este nevoie ca introducerea tehnologiilor emergente în programa școlară să reprezinte o prioritate, deoarece acestea sunt tehnologiile care vor oferi locuri de muncă în viitor, cu ajutorul cărora se vor putea susține sistemele de pensii și asigurări sociale”.
Acesta a declarat că este nevoie de crearea unui corp profesoral care să se ocupe de robotică, în condițiile în care abordarea prioritară și în SUA, și în Europa Occidentală privește introducerea roboticii pe scară largă în fiecare clasă. Învățând elevii să devină creatori, inovatori digitali și nu consumatori, „vom avea generații întregi de elevi pregătiți să facă față provocărilor tehnologice”.
„Problema nu e atât de mult la tineri. Tinerii au un apetit pentru tehnologie mai mare decât restul populației. Problema principală este la oamenii de vârstă medie, cei care au astăzi 30-40-50 de ani, aici e nevoie de politici foarte bune de upskilling, adică îmbunătățirea capacității acestor oameni de a avea abilități relevante în domeniul roboticii și inteligenței artificiale, care sunt în mare măsură același lucru. Adică robotica și inteligența artificială nu sunt două domenii foarte diferite, ele se suprapun într-o măsură foarte mare. Aici e foarte important să fie formați profesori, să fie reformate universitățile, să fie reformate companiile de training, să existe un curriculum adecvat pe care să și-l însușească toți și să existe programe ample de training care să formeze atât tinerii, populația până în 30 de ani, dar și persoanele care sunt astăzi peste 30 de ani, care probabil sunt componenta cea mai vulnerabilă a societății, adică ei își vor găsi mai greu în loc de muncă pe măsură ce roboții și inteligența artificială vor elimina locurile de muncă actuale”, a declarat Răzvan Bologa pentru Edupedu.ro.
Declarațiile integrale acordate Edupedu.ro de către profesorul Răzvan Bologa:
Întrebare: Cum schimbă robotica peisajul competitivității industriale la nivel global?
Răzvan Bologa: Tehnic vorbind, toate mijloacele de producție se modifică datorită roboticii și inteligenței artificiale, în sensul că în acest moment companiile au la dispoziție tehnologii care oferă o productivitate ridicată. Practic, se pot realiza produse mult mai ieftine, barierele tehnologice sunt mai reduse, poți să copiezi un produs de succes într-un an de zile, prin urmare vor fi modificări foarte profunde în ceea ce privește competitivitatea economică a regiunilor, a națiunilor și, evident, a companiilor.
Întrebare: În analiza dvs, pentru România și Europa de Est era robotizării reprezintă un risc sau o oportunitate?
Răzvan Bologa: România are unele avantaje pentru a fi printre câștigătorii erei robotizării, important este să le fructifice. Deține o comunitate bună de specialiști în cibernetică, în automatică, în inteligență artificială, care pot face diferența, cu condiția să existe politici publice favorabile, adică să fie promovate companiile care folosesc roboții ca mijloc de producție. Un alt avantaj major al României este și accesul la energie: spre deosebire de alte țări din Europa de Est, România deține unele resurse energetice, care chiar dacă nu o plasează între jucătorii de vârf la nivel global, totuși sunt suficiente pentru a asigura competitivitatea pe termen lung a economiei românești. Important este însă să se treacă de la această economie bazată pe consum excesiv, care există acum, la o economie orientată pe investiții, producție, exporturi, astfel încât să existe un echilibru între exporturi și importuri, adică să elimine acest deficit bugetar care e atât de problematic astăzi România.
Întrebare: Care sunt sectoarele unde impactul roboticii deja este ireversibil?
Răzvan Bologa: Industria construcțiilor de mașini este probabil cel mai vizibil exemplu. Observăm astăzi ascensiunea unor branduri care erau necunoscute în urmă cu 10 ani. De asemenea, sectorul medical este un al doilea exemplu: vedem roboți în tot mai multe spitale, vedem tehnologii care nu erau disponibile în urmă cu câțiva ani. Însă roboții nu au neapărat o existență fizică. Există și roboți software, roboți virtuali, vedem astăzi contabili artificiali. Aș spune că o mare parte din sectoarele economice vor fi afectate în mod ireversibil de către progresul tehnologiei în ultima perioadă.
Întrebare: Ce tipuri de locuri de muncă estimați că vor apărea în jurul roboticii în următorii 10 ani?
Răzvan Bologa: În primul rând, profesia de robotician. Evident, va fi nevoie de oameni care să se priceapă la roboți. De asemenea, vor exista foarte multe cereri de specialiști în inteligența artificială. Trebuie însă spus că progresul tehnologic în general creează locuri de muncă. Problema este că acest proces nu este unul liniar, adică nu avem o situație în care pentru fiecare loc eliminat avem două locuri de muncă create imediat. De obicei, există un decalaj între momentul când se elimină un loc de muncă și momentul când se creează unul. Și acest decalaj poate fi foarte mare, poate fi de ani sau chiar de zeci de ani. Și atunci există un risc real ca în lipsa unor politici bune de upskilling și reskilling să eliminăm rapid foarte multe locuri de muncă și să creăm unele noi peste ani sau decenii, moment în care vor fi irelevante pentru cei care și-au pierdut astăzi locurile de muncă.
Întrebare: Cum ar trebui societatea să-i pregătească pe tineri pentru această realitate?
Răzvan Bologa: Este nevoie de politici de upskilling și reskilling. Problema nu e atât de mult la tineri. Tinerii au un apetit pentru tehnologie mai mare decât restul populației. Problema principală este la oamenii de vârstă medie, cei care au astăzi 30-40-50 de ani, aici e nevoie de politici foarte bune de upskilling, adică îmbunătățirea capacității acestor oameni de a avea abilități relevante în domeniul roboticii și inteligenței artificiale, care sunt în mare măsură același lucru. Adică robotica și inteligența artificială nu sunt două domenii foarte diferite, ele se suprapun într-o măsură foarte mare.
Aici e foarte important să fie formați profesori, să fie reformate universitățile, să fie reformate companiile de training, să existe un curriculum adecvat pe care să și-l însușească toți și să existe programe ample de training care să formeze atât tinerii, populația până în 30 de ani, dar și persoanele care sunt astăzi peste 30 de ani, care probabil sunt componenta cea mai vulnerabilă a societății, adică ei își vor găsi mai greu în loc de muncă pe măsură ce roboții și inteligența artificială vor elimina locurile de muncă actuale. Să luăm, spre exemplu, programatorii. Programatorii au fost obișnuiți să câștige salarii mari lucrând într-un ritm hai să-i spunem «moderat». Astăzi, munca pe care o făcea un programator mediu sau junior în urmă cu 10 ani de zile poate fi făcută mult mai repede și la costuri mult mai reduse cu ajutorul unui sistem de tip LLM (Large Language Model). Din această cauză, multe firme concediază specialiștii IT care nu doresc să se reconvertească profesional. Acest fenomen nu este caracteristic doar industriei de IT. El se întâmplă în multe alte sectoare de activitate. Cel mai mare impact, după părerea mea, la nivelul Uniunii Europene îl are sectorul industriei constructoare de mașini, deoarece aici companiile din Asia sunt astăzi mai eficiente tehnologic decât cele din Europa și reușesc să realizeze produse la un cost mai redus și cu o calitate aproximativ identică.
Întrebare: Deci robotica și AI vin cu o presiune mare de regândire a universităților, de reformare a lor, cum spuneați, inclusiv de creare, în România, a plajei de studii pentru lifelong learning?
Răzvan Bologa: Da, așa este. Există în acest moment, cel puțin teoretic, studii de lifelong learning în România. Avem o grămadă de companii de training care oferă o serie de cursuri, avem programe în universități. Problema este că aceste abordări nu au un fundament tehnologic adecvat, adică sunt în general inițiative realizate local, cu o viziune să-i spunem limitată asupra nevoii de training. De multe ori, sunt făcute în parteneriat cu o serie de companii, ceea ce este foarte bine, însă nu au în ele acea componentă de upskilling și reskilling, adică nu îi învață pe oameni niște chestiuni care să le fie utile pentru 10-15-20 de ani. Degeaba înveți pe cineva să folosească astăzi un dispozitiv care nu mai este relevant peste 3-4 ani. Deci, pe lângă faptul că oamenii trebuie să învețe cum să folosească dispozitive industriale moderne, cu care să-și câștige existența acum, ei trebuie să acumuleze și cunoștințe care să fie valabile pe termen lung.
Tehnic vorbind, acest lucru, din păcate, nu se întâmplă în sistemul de formare profesională din România. Și aici e nevoie de o reformă destul de puternică. Adică avem nevoie de un curriculum modernizat, avem nevoie ca universitățile să-și asume un rol central. Nu toate, evident, pentru că puține dintre ele au această capacitate. Dar măcar acele universități care au tradiție în domeniul inteligenței artificiale, cum ar fi cele din zona matematicii, a ciberneticii, automaticii, acestea să-și asume un rol de reformă a sectorului de învățare pe întreg parcursul vieții în România. Și eu cred că se poate. E nevoie și de parteneriate cu companii de tip EdTech, cu mari lucrători de tehnologie, resursele există în acest moment, România dispune de acces la fonduri europene pentru a realiza un astfel de program, este nevoie ca el să se întâmple, să fie efectiv implementat.
Întrebare: Este suficient să introducem robotica doar în programele universitare?
Răzvan Bologa: E doar un pas, evident că nu este suficient. Programele universare au nevoie de o modernizare, în sensul că astăzi inteligența articială și roboții sunt necesare pe scară largă în diverse domenii de activitate. Adică nu mai vorbim de cunoștințe pe care le folosesc doar inginerii ciberneticieni; și matematicienii, și medicii au nevoie de robotică și inteligență artificială, și avocații au nevoie de astfel de cunoștințe, și agricultorii. Aici există o amplă nevoie în toate domeniile de activitate, prin urmare e un prim pas.
Al doilea pas însă este să funcționeze o componentă de transfer tehnologic, să fie reformate companiile de training, adică să predea pe un curiculum mai nou, să existe parteneriate industriale relevante între universități și marile companii de tehnologie, indiferent că vorbim de companii din domeniul inteligenței artificiale sau roboticii sau companii din alte domenii, care folosesc dispozitive avansate.
Și, foarte important, e nevoie de câteva start-up-uri în acest domeniu EdTech, care să producă în mod constant tehnologii noi, deoarece lucrurile evoluează foarte repede și nu ai cum să te adaptezi în lipsa unei capacități proprii de inovare.
Întrebare: Este nevoie de introducerea roboticii pe scară largă în sălile de clasă din preuniversitar?
Răzvan Bologa: Da, acesta este un pas care trebuie făcut în perioada următoare. Dacă ne uităm la școli, în ultimii ani de zile, atât în alte țări, cât și în România, robotica a fost introdusă eficient în cluburi de robotică din școli; deci funcționează în acest moment foarte multe cluburi, dar nu se întâmplă în fiecare clasă. Numărul de copii care au acces la aceste cluburi de robotică este mare, pe ansamblu, vorbim de peste 100.000 de copii în România care au avut acces în ultimii ani la activități de robotică, multe dintre ele realizate de către NextLab, însă nu reprezintă un procent foarte mare. În România sunt 3 milioane de elevi, deci suntem undeva pe la sub 4%, ceea ce e foarte, foarte puțin și atunci ar fi nevoie să se întâmple o democratizare a procesului, adică să se introducă efectiv în fiecare clasă.
Tehnic vorbind, această abordare este o prioritate și în Statele Unite și în Europa Occidentală, există numeroase discuții. Odată cu introducerea roboticii pe scară largă în fiecare clasă, lucrurile vor avea o evoluție favorabilă, deoarece vom avea generații întregi de elevi pregătiți să facă față provocărilor tehnologice.
Întrebare: Avem un blocaj în recalificarea profesorilor pentru a preda robotică?
Răzvan Bologa: N-aș spune că avem un blocaj, dar ritmul este redus. Aici sunt două componente: pe de o parte, lipsa unor politici publice orientate pe robotică. Se vorbește foarte mult de «abilități digitale», în România, care un termen foarte larg. Una este să ai profesori care știu să folosească tehnologii digitale și alta este să ai profesori care se pricep la AI și robotică. Sunt două niveluri diferite de pregătire. Lucrurile în ultima perioadă în România s-au concentrat pe însușirea abilităților digitale, ceea ce n-a fost rău, deoarece cadrele didactice din România chiar aveau nevoie, mulți dintre ei și-au făcut email-uri în perioada pandemiei. Însă astăzi am depășit acest nivel, cel puțin la nivelul profesorilor. Practic, cam toți profesorii din România stăpânesc, la un nivel minimal, tehnologii digitale și este nevoie să facă un pas înainte, să creeze un corp profesoral care să se ocupe de robotică.
Acest corp profesoral însă are nevoie de o recunoaștere măcar a orelor pe care le petrec în cluburile de obotică. Nu există, de exemplu, posibilitatea în sistemul educațional din România ca un profesor care înființează un club de robotică să-și introducă în normă acele ore. Aici avem o problemă foarte mare, să spunem, pe zona de politici publice, care ar trebui ajustate astfel încât să favorizeze introducerea în programa școlară a noilor tehnologii. Dacă ne uităm, în ultimul timp în programa școlară s-au introdus tot felul de domenii noi, ceea ce e bine, însă noile tehnologii nu au fost neapărat pe primul loc, ceea ce nu e bine. Deci este nevoie ca introducerea tehnologiilor emergente în programa școlară să reprezinte o prioritate, deoarece acestea sunt tehnologiile care vor oferi locuri de muncă în viitor, cu ajutorul cărora se vor putea susține sistemele de pensii și asigurări sociale.
Întrebare: Upskilling sau reskilling – ce strategie se potrivește mai bine sistemului educațional românesc acum?
Răzvan Bologa: Eu zic că avem nevoie foarte mult de reskilling. Dacă ne uităm un pic la felul cum s-a introdus informatica în gimnaziu în România, putem observa că multe din persoanele care predau astăzi informatica la gimnaziu sunt cadre didactice care nu s-au ocupat în trecut de informatică: sunt profesori de tehnologie, profesori din diverse domenii. Prin urmare, avem nevoie în mod semnificativ de reskilling, deoarece trebuie să facem o recalificare profesională pentru foarte multe cadre didactice. Pe de altă parte, este și o nevoie clară de upskilling, pentru că sunt persoane care stăpânesc într-o oarecare măsură tehnologii relevante pentru epoca actuală și aceștia trebuie să-și îmbunătățească bagajul de cunoștințe.
Întrebare: Universitățile trebuie să devină un hub de upskilling, mai degrabă decât doar o instituție de formare inițială, așa cum sunt ele acum?
Răzvan Bologa: Este o nevoie a societății și, de asemenea, universitățile se confruntă cu o scădere demografică și cu o scădere a interesului tinerelor generații pentru studii universitare. Este un proces care se întâmplă și în România, și în alte țări. Vedem tot mai puțini copii născuți în fiecare an, e clar că pe termen mediu și lung universitățile vor putea găsi foarte multe oportunități în zona aceasta de upskilling și reskilling, adică reconversia profesională a unor persoane trecute de 30 de ani, care în urma progresului tehnologic își pierd locurile de muncă. Aceste programe, însă, trebuie să fie unele de scurtă durată, o persoană de peste 30 de ani nu o să vrea să vină să stea 2 ani într-o universitate să facă un masterat ca să-și găsească un nou loc de muncă. Se pune aici întrebarea: prin ce se deosebește o universitate de o firmă de training, spre exemplu? De ce ar face universitățile acest lucru și nu firmele de training?
Sunt câteva argumente în favoarea universităților. În primul rând, universățile sunt entități non-profit; ele nu urmăresc să crească încasările și să reducă cheltuielile, prin urmare au un interes mai mare pentru impactul pe termen mediu și lung, adică vor preda lucruri care nu sunt neapărat profitabile, dar care sunt benefice pentru cursanți.
În al doilea rând, universitățile au o componentă de R&D, de Research and Development, pe care companiile de training nu o au.
În al treilea rând, universitățile au fluxuri de talent, așa-numitele talent pipeline: formează formatori, formează doctoranzi, formează oameni care pot să predea și lucrul acesta se întâmplă într-o măsură mult mai mică în companiile de training. În general, companiile de training preiau din mediul universitar oameni care să țină cursurile. Desigur, asta nu înseamnă că universitățile trebuie să ia locul companiilor de training, însă e nevoie să existe o conlucrare între cele două, cu universitățile poziționate ca HUB-uri de inovare pe zona upskilling și reskilling, în jurul cărora să graviteze numeroși actori din diverse domenii – tehnologie, zona publică și companiile de formare profesională.
Tehnic vorbind, universitățile din România se împart în două categorii: sunt câteva care pot evolua, după părerea mea, pe un astfel de rol. Sunt unele care vor trebui să facă parteneriat cu cele din prima categorie, deoarece e o activitate destul de complicată să faci să faci Hub-uri de upskilling și de reskilling.
Întrebare: Ce ar trebui să conțină un parteneriat funcțional de succes între o universitate și o companie de tehnologie în domeniul roboticii?
Răzvan Bologa: În primul rând e nevoie de activități comune de cercetare și dezvoltare. E nevoie ca universitățile să promoveze zona de cunoștințe de bază, cunoștințe fundamentale, care nu sunt atractive pentru companiile comerciale. Adică o companie care este prin natura ei o entitate orientată pe profit va fi interesată de acele activități care pot să producă un profit într-un orizont acceptabil de timp: 1 an – până la 5 ani. Companiile nu-și pun problema validității pe termen mediu-lung a cunoștințelor, adică ce se va întâmpla cu o persoană peste 5 ani, 10 ani, 15 ani. Acesta e rolul universităților. Aici, universitățile trebuie să ofere această parte de pregătire fundamentală, iar companiile să vină cu zona de cunoștințe cu valoare comercială imediată.
Universitățile, la rândul lor, nu sunt structurate și nici nu au interesul să acumuleze aceste cunoștințe cu valoare comercială imediată, deoarece au o durată de viață redusă. După 3-4 ani, uneori chiar mai puțin, cunoștințele își pierd valoarea comercială, așa că universitățile se axează pe acea zonă mai stabilă a programelor de studiu, predau lucruri care au o durată de viață mai mare, îi învață pe cei care vin la cursuri chestiuni care pot să le ofere succes pe termen mediu și lung. Și aici poate exista o sinergie între universități și companii, care se întâmplă în acest moment în unele cazuri și aceste exemple de bună-practică ar trebui extinse, după părerea mea.
Întrebare: Puteți să ne dați câteva exemple?
Răzvan Bologa: Aș putea să exemplific universitatea din care fac eu parte. La nivelul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică există zeci de parteneriate tehnologice funcționale, există programe de masterat, există cursuri extracurriculare de scurtă durată, unele dintre ele se întâmplă de peste 20 de ani, cum este programul de masterat SIMPRE pe care chiar eu îl conduc, care a fost înființat acum 20 de ani în parteneriat cu compania SAP. Ulterior, în structura acestui program de masterat au mai intrat și alte firme, precum Deloitte, Oracle, Microsoft, IBM și e un exemplu de succes. Este un program funcțional, un program care a format mii de specialiști care au astăzi succes în cariera lor din zona corporatistă, dar și din alte sectoare de activitate.
Nu este un caz izolat. Pot da exemple similare și la nivelul Universității din București, și la nivelul Universității Politehnica din București, la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – sunt câteva instituții care au exemple similare de bună-practică.
Întrebare: Ce problemă concretă rezolvă Next lab și pe care sistemul educațional tradițional nu o poate rezolva singur?
Răzvan Bologa: Introduce robotica în școală și în universitate, vine cu o platformă care implementează un proces end-to-end, prin care universitățile și școlile își modernizează oferta educațională.
Vă dau un exemplu concret: noi avem la NextLab un pachet tehnologic prin care o universitate își poate moderniza biblioteca; pe lângă cărți, la bibliotecă oferă și o serie de kituri IoT. De asemenea, există conținut curricular corelat cu aceste kituri IoT care sunt disponibile la bibliotecă, există programe de formare pentru cadrele didactice care să le folosească, există conținut pentru hackathon destinat studenților și, în final, există de asemenea o platformă de talent pipeline din care companiile care doresc să recruteze studenți interesați de robotică au acces la această comunitate de talente și pot să extragă de acolo persoanele care se potrivesc mai bine pentru oferta de locuri de muncă. Este un proces edn-to-end care introduce robotica în școală, introduce robotica în universitate, introduce robotica în bibliotecă, locuri în care în mod tradițional robotica nu exista. Nu ne-am gândit, spre exemplu, că biblioteca ar putea să împrumute roboți, dar e o realitate astăzi și sunt câteva biblioteci, inclusiv în România, care au făcut acest pas și împrumută astăzi mici kituri de robotică.
Întrebare: Care este cel mai vizibil rezultat sau impactul măsurabil al NextLab până acum?
Răzvan Bologa: Cel mai vizibil rezultat este Concursul Național de Robotică NextLab.Tech, care este o inițiativă de foarte mari dimensiuni. Este un proiect care a pornit în urmă cu aproximativ 8 ani de zile și a atras peste 100.000 de elevi din România care au beneficiat de robotică și formare de robotică gratuită datorită sponsorilor. Sponsor principal național al acestui concurs a fost întotdeauna Banca Comercială Română, de-a lungul timpului s-au mai adăugat ocazional diverși alți sponsori în echipa de proiect. Trebuie spus că acest concurs este cumva unic în felul lui. Pe de o parte, el este complet gratuit, spre deosebire de alte concursuri de robotică care presupun niște costuri pentru participanți. La NextLab, elevii nu plătesc nici taxe de participare, nu cumpără nici kiturile, ele sunt oferite gratuit de sponsori. Și în al doilea rând este un concurs care dispune de o platformă cu inteligență artificială pentru studiul individual, elevii se pot pregăti acolo și în lipsa unor cadre didactice specializate pe robotică din școala lor. Și aici am avut rezultate foarte bune de-a lungul timpului. Inițiativa a fost preluată încet-încet și în alte țări, în Serbia, în Republica Moldova, în Bulgaria. Avem discuții acum în Orientul Mijlociu, în Africa, deoarece este o inițiativă de impact, acest impact este vizibil, măsurabil și benefic pentru sistemul educațional.
Întrebare: Care este viziunea NextLab pentru România în 5 ani?
Răzvan Bologa: Noi am vrea ca în 5 ani de zile să reușim să introducem robotica la clasă în școlile din România sau măcar într-o parte din ele, astfel încât să existe o ofertă educațională modernă pentru copii, iar părinții să aibă acces la o școală care corespunde nevoilor. Nu vorbim doar de roboți clasici, de acele kituri de robotică în care elevii fac diverse aplicații, avem inclusiv „roboței” care-i ajută pe elevi să învețe matematică, să se pregătească pentru examene cum ar fi Evaluarea Națională și aici credem noi că este un pas major pentru compania NextLab, astfel încât să poată să ofere o soluție end-to-end pentru școlile care vor să-și modernizeze oferta educațională.
Andrei Schvab
Alex Doboli PressHub.ro
Vasile Brasovanu
Costin Ionescu