Norma didactică de predare 2026. Ministrul Educației intenționează să prezinte public o analiză care să arate că munca săptămânală a cadrelor didactice depășește cele 40 de ore, transmit sindicatele după întâlnirea cu Mihai Dimian

2.823 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele din Învățământ. Marți, 17 martie, ministrul Mihai Dimian s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar
  • Amintim că, începând cu anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Materialul pe care ar urma să-l facă ministrul Educației ar scoate în evidență faptul că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, potrivit răspunsului primit de sindicate:

„Răspuns ministru: Ministrul are intenția să întocmească un material (fișa postului?) care să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice și să scoată în evidență că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, material care va fi prezentat opiniei publice.”

Iată ce au informat sindicatele profesorilor după întâlnirea cu ministrul Educației, pe tema normei didactice de predare:

„Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar au abordat următoarele:

1. Au trecut în revistă cele mai importante probleme generate de Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025, solicitând o analiză obiectivă a acestora:

a. Referitor la mărirea normei didactice cu 2-4 ore pentru toți profesorii: primul pas care trebuie făcut este acela ca MEC să sprijine inițiativa legislativă din Parlament, conform căreia se propune reducerea cu 2 ore a normei didactice de predare pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de peste 25 de ani.

  • Răspuns ministru: Ministrul are intenția să întocmească un material (fișa postului?) care să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice și să scoată în evidență că nivelul de muncă săptămânal este chiar mai mare de 40 de ore, material care va fi prezentat opiniei publice”, se arată în documentul sindicatelor.

O profesoară prezentă la protestul de miercuri din fața Palatului Cotroceni a spus, pentru TVR Info, că „ne-a cam ajuns cuțitul la os” și „colegii din cancelarie nu mai au răbdare”. Miercuri, 25 februarie, circa 500 de profesori au protestat în fața Palatului Cotroceni, față de măsurile de austeritate din Învățământ.

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2.000 de posturi o să dispară, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan.

„Măsurile luate prin Legea Bolojan au adus un dezastru în Educație. Și nu s-au oprit aici. Aici fac referire la faptul că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2000 de posturi vor dispărea. Nu vom opri aceste proteste – și de stradă, dar mai ales declanșarea grevei generale – până când aceste măsuri nu vor fi abrogate”, a declarat George Purcaru.

Președintele Federației Sindicatului din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a criticat modul în care a fost majorată norma didactică pentru profesori și a susținut că măsura a afectat în special profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. „În niciun stat european nu există așa ceva. Profesorii care sunt mai în vârstă, care au anumite grade, o anumită experiență, au mai puține ore de predare”, a declarat Marius Nistor la TVR Info, pe 25 februarie.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Documentul sindicatelor poate fi consultat mai jos:

Citește și:
SIPA Muntenia, după întâlnirea sindicatelor cu ministrul Mihai Dimian: Răspunsurile primite s-au limitat la formulări generale de tipul „se va analiza”. Este necesară adoptarea urgentă a unor măsuri concrete. Cadrele didactice sunt supuse unor presiuni crescânde
Marius Nistor, după întâlnirea cu ministrul Educației: Răspunsurile au fost evazive și nu a fost stabilită o viitoare discuție / Mihai Dimian susține că sunt rău intenționați cei care declară că bugetul e doar 3% din PIB, pentru că există bani din PNRR
Sindicatele au cerut astăzi schimbări în ceea ce privește norma didactică, plata cu ora și numărul de elevi din clase, a declarat ministrul Mihai Dimian / Voi prezenta soluțiile într-o discuție viitoare
Ministrul Mihai Dimian „nu crede” că există riscul ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2026 să nu se organizeze: Ne aflăm într-un continuu dialog cu persoane, încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea anumitor situații
Urmează simularea pentru examenul de Bacalaureat 2026: DA pentru neparticipare!, apelul sindicatelor pentru profesori după întâlnirea cu ministrul Educației, care nu a oferit soluții clare pentru normă, salarii și clase aglomerate
Proiectul de OUG pentru prima de carieră didactică se va finaliza „în zilele următoare”, anunță sindicatele, după întâlnirea cu ministrul Mihai Dimian


1 comment
  1. Sunt sigura 🤬🤬🤬Mai degraba vor face norma de 24 ore si vor baga dirigentia in incadrare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Vișan, consilier al ministrului Educației și Cercetării: Tinerii din ziua de azi nu mai au același „attention span” pe care îl aveau generațiile de acum 20-25 de ani / Sunt hipnotizați de filmulețe scurte din care pot deprinde anumite cunoștințe

Cătălin Vișan, consilier în cabinetul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că elevii din ziua de astăzi nu mai au aceeași capacitate de concentrare pe care o aveau…
Vezi articolul

Petiție cu peste 1.500 de semnături pentru ca absolvenții de liceu să intre la facultate fără admitere și cu premiile II, III și mențiune la olimpiade – etapele naționale. Șase argumente „pentru”

Decizia ca absolvenții de liceu din 2025 să nu se poată înscrie la facultate fără admitere, în baza premiilor II, III sau mențiune la olimpiade, este „nejustificată și are urmări…
Vezi articolul

Creșterea normei didactice a profesorilor este inacceptabilă pentru angajații din Învățământ, transmit sindicatele din Educație, care solicită public grupului de lucru de la Cotroceni renunțarea la propunere: Educația nu este o fabrică! Nu mai sacrificați încă o dată școala pentru a acoperi sinecurile de partid

Sindicatele din Învățământ solicită grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de la majora norma didactică a profesorilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre…
Vezi articolul

INTERVIU Iuliana Mănescu, profesoara care și-a convins elevii din rural să citească și să-și înscrie prezentările video după cărți la un festival național: Pentru ei a fost un efort supraomenesc să ducă o carte la bun sfârșit

Dacă vrei să faci ceva cu elevii, trebuie să vii tu ca profesor spre ei, să-i stimulezi, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro Iuliana Mănescu, profesoară de Limba și literatura română…
Vezi articolul

VIDEO Un europarlamentar român anunță „Yo! – Rezoluția pentru Tineri”, într-un clip nonconformist cu “trompete” și cu explicații despre ce înseamnă și cum a fost experiența lui ca raportor în acest domeniu

Investiții în sprijinul “generației lockdown”, și politici pentru integrarea pe piața muncii și dezvoltarea competențelor pentru viitor sunt sprijinite printr-o “Rezoluție pentru Tineri”, propusă și coordonată de europarlamentarul român Dragoș…
Vezi articolul