Noul inspector școlar general din Neamț este Ionuț Ciocoiu, profesor de istorie și consilier local PSD Roman

3.572 de vizualizări
Ionuț Ciocoiu / Foto: captură Youtube.com
Noul inspector școlar general din județul Neamț este Ionuț Ciocoiu, potrivit surselor Edupedu.ro. Informațiile au fost confirmate de reprezentanți ai Inspectoratului școlar. Ciocoiu este profesor de istorie la Colegiul Național “Roman Vodă” și consilier local în Roman, candidat ca senator din partea PSD în 2020 și a fost numit în funcție în marți, 12 martie, după ce o delegație de la Ministerul Educației a ajuns în județ cu decizia de detașare în funcția de șef al Inspectoratului școlar (ISJ) Neamț.

Numirea în funcție a lui Ciocoiu vine după ce luni după-amiază, 11 martie, inspectoarea Florentina Luca Moise, consilier local PSD Piatra Neamț, a anunțat pe rețelele sociale că și-a depus demisia din funcție.

ISJ Neamț rămâne politizat PSD. Ciocoiu este consilier local în orașul Roman din anul 2020 din partea “Alianței pentru Roman”, formată din fuziunea la nivel local a PSD și PPU.

În noiembrie 2020, Ciocoiu a candidat ca senator din partea PSD.

Are 46 de ani, la bază este profesor de istorie la Colegiul Național “Roman Vodă” și predă din anul 2007, potrivit informațiilor Edupedu.ro. A mai fost profesor suplinitor în anii 1996-1998 la Şcoala de Arte şi Meserii din Băluşeşti.

  • Demisia lui Luca-Moise a venit după ce în urmă cu aproape două săptămâni și-a pierdut susținerea politică din partea PSD, după ce ar fi votat investirea unui viceprimar, în Consiliul local Piatra-Neamț, ca ceilalți consilieri locali PNL – detalii aici.

Ca ceilalți inspectori școlari generali din țară, Ciocoiu este numit prin decizie a ministrului Educației, fără să susțină vreun concurs.

Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport publicat în martie 2023 de Ministerul Educației, instituție care refuză de trei ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea. Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic – detalii aici.

Citește și:
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Florentina Luca-Moise, și-a dat demisia după aproape doi ani la conducerea ISJ. Recent a fost exclusă din PSD pentru că ar fi „trădat” partidul


5 comments
  1. FĂRĂ POLITICIENI NU SE POATE FACE ÎNCĂȚĂMÂNT??? MAI ALES CĂ SUNT FĂRĂ STUDII PE BUNE.POLITICIENII AU DISTRUS ÎNVĂȚĂMÂNTUL.

  2. Alt politician în vârful educației. Și ne mai mirăm că, de fapt, nu există educație. Luați toți inspectorii la puricat și veți vedea că sunt membri PSD sau PNL.

  3. Ceausismul este in floare pentru funcțiile de conducere din învățământ și rezultatele se vad in fiecare zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ / Mai puțin de jumătate au luat cel puțin nota 5 la Proba obligatorie a profilului – prăbușire față de anii trecuți

Mai puțin de 1.700 de elevi din cei peste 4.200 care au participat la toate probele scrise din cadrul simulării examenului de Bacalaureat din decembrie, în județul Iași, au luat…
Vezi articolul

OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim „plata cu ora”

Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea…
Vezi articolul

Marți, 1 noiembrie, a început livrarea către Direcțiile de sănătate publică a dozelor de vaccin pneumococic, administrat bebelușilor între 2-11 luni / Dozele de vaccin hepatitic B vor fi livrate la mijlocul lunii noiembrie

Ministerul Sănătății a anunțat, într-un comunicat de presă, că marți a început livrarea către direcțiile de sănătate publică a 178.000 de doze de vaccin pneumococic, iar cele 130.000 de doze…
Vezi articolul