O educatoare și o îngrijitoare de la o creșă din Alba Iulia, acuzate că i-au agresat pe copii. Cele două au fost înregistrate de părinți: „Nu te mai suport deloc, nesimțitule”, „Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat”

1.547 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
O educatoare și o îngrijitoare de la o creșă din Alba Iulia sunt acuzate de părinți că i-ar fi lovit pe copii și că, drept pedeapsă, pe unii i-ar fi ținut singuri în baie, transmite Agerpres. Mama unuia dintre copii a pus în ghiozdanul acestuia un microfon, după ce a sesizat o schimbare în comportamentul băiețelului.

Educatoarea și îngrijitoarea au fost astfel înregistrate audio cum le spuneau copiilor: „Nu te mai suport deloc, nesimțitule”, „Eşti o puturoasă”, „De te ridici de pe saltea, te mănânc”, „Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat”, „Urâtul naibii”, „Prostule”, „Măgarul naibii”, „Zăpăcitule”, „Lasă piciorul jos, că o capeți”. Copiii ar fi fost şi bruscați, auzindu-se cum plâng, iar drept pedeapsă unii ar fi fost ținuți în baie, scrie agenția de presă citată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, Luminița Prodan, a declarat pentru Agerpres că la Poliția municipiului Alba Iulia au fost înregistrate două sesizări din partea unor părinți, care au avut reclamații la adresa unei educatoare și a unei îngrijitoare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Plângerile au fost conexate şi s-a deschis un dosar penal. Verificările se efectuează, deocamdată, cu privire la faptă„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Şi Primăria municipiului Alba Iulia, în administrarea căreia se află creşa, a declanşat o procedură administrativă în acest caz, fiind sesizată Comisia de disciplină, scrie Agerpres.

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT „Ministru” Educației le-a cerut universităților ca în 48 de ore să recomande experți care să evalueze proiectele de digitalizare depuse de aceleași universități pentru apelul de 234 de milioane de euro lansat recent. Experții vor fi retribuiți / Lista cu întrebările frecvente, publicată de minister

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a solicitat universităților să recomande experți în digitalizare pentru evaluarea proiectelor depuse de universitățile în care ei lucrează, potrivit unui document trimis de minister. Amintim că…
Vezi articolul

Cîțu despre decizia impunerii certificatelor verzi și pentru copii, fără să fie precizată vârsta: A fost o scăpare acolo. Prin HG mâine va fi corectată și vor fi cei peste 6 ani

Premierul Florin Cîțu a participat, joi seara, în emisiune la TVR1, unde a oferit câteva explicații despre propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care prevede obligativitatea prezentării Certificatului…
Vezi articolul

Un profesor lucrează cu zeci de copii, există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți din categorii defavorizate, spune Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele: Acest lucru presupune mai multă muncă, dar și ajutor de specialitate. Psihologul școlar are un rol esențial

Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele, a vorbit pentru Ziarul de Iași despre munca unui cadru didactic și a spus că „există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți…
Vezi articolul

BREAKING Studenții acuză Ministerul Educației că a ignorat „flagrant” propunerile ANOSR și cer extinderea până la finalul lunii septembrie a dezbaterilor pe Legea învățământului superior

Reprezentanții ANOSR acuză că în urma discuțiilor de luni pe proiectul legii Educației, ministerul, care anunța “rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educației și studenți!”, nici măcar nu…
Vezi articolul