Editoriale Educație Profesori Știri

Oana Moraru, despre proiectul lui Iohannis pe educație: Un document neambițios, cu surprinzător de mult limbaj de lemn

Citire în 8 min
Un document care seamănă cu planul remedial pe care e obligată orice școală să îl facă la final de an, pornind de la premisa că lucrurile sunt, în genere, bune dar, desigur, este loc și de mai bine.

De aceea, pare că acesta este un text care nu vrea să supere pe nimeni, care păstrează 95% din cadrul deja stabilizat în sistemul nostru de educație și care reiterează, ca pentru prima oară, mult uzatele sintagme ale învățării centrate pe elev, ale tratării diferențiate, ale învățării interdisciplinare, ale tehnologiei care se tot dezvoltă, ale portofoliului școlar și ale evaluării continue etc.

În fine, nu reușesc să găsesc – deși l-am citit cu atenție – zvâcul acela reformist și salvator care ar trebui să-i traverseze paginile. Dimpotrivă, găsim încă frazele extrem de artificiale, imprecise, obositoare și contradictorii care abundă de vreo 2 decenii deja în cărțile de specialitate managerială: ”Această formă de educație este comprehensivă și este completată de o gamă largă de activități extra-curriculare organizate sau facilitate de școli pentru a fructifica dezvoltarea de interese diverse în rândul copiilor” (nu înțeleg cum un lucru comprehensiv mai are nevoie de completări, și acelea majore, căci este vorba în text de o gamă diversă de alte activități, până la urmă).

Nu sunt puține nici lucrurile ușor caraghioase. La un moment dat, după ce se afirmă că una din marile provocări ale educației românești este îmbătrânirea populației, se propune, ca măsură remedială deductibilă în aceeași propoziție, prinderea copiilor în sisteme de creșă de foarte devreme, din primele luni de viață, pentru exploatarea, aparent, la maxim, a potențialului uman. Desigur, înțelegem, dacă nu suntem răutăcioși, că, probabil, familiile vor face mai mulți copii dacă sunt asigurate mai multe creșe de calitate. Ideea se pierde însă teribil de ușor în formulări de genul: ”În contextul declinului demografic, concomitent cu îmbătrânirea populației, trebuie să motivăm și să ajutăm fiecare copil în demersul de a-și maximiza potențialul”. După care se vorbește despre creșe și intrarea în sistem cât mai devreme, în intervalul 0-3 ani.
Pe lângă nevoia de o mai bună formare a profesorului și alocarea bugetară mai consistentă, textul vorbește despre absența portretului absolventului, al profesorului de calitate, al managerului școlar. Cumva, pare că noi, românii, nu am definit până acum niciodată aceste lucruri și de aceea am tot orbecăit.

Reamintesc că portretul absolventului este definit clar la nivel european și bine fundamentat, că strategii pe educație am mai avut, una chiar cu mai mare aplomb și asertivitate – care au rămas, exact ca la situațiile cu autostrăzile niciodată începute, asemeni unui studiu de fezabilitate făcut de 3 ori, separat, cu firme diferite, pentru că tot expira timpul de începere a execuției.

Portretul preșcolarului Maria este hilar, imprecis științific, amestecat; nu reușește deloc să contureze ce trebuie să știe, să fie și să facă un copil de 5-6 ani. În accepțiunea acestei strategii naționale, preșcolarul trebuie să știe să se joace cu alți copii (!), să înțeleagă natura și mediul înconjurător (!), să facă adunări și scăderi simple, să folosească cuvinte de bază în limba engleză și – atenție: să urmeze exemplul adulților din viața lui! Intrăm în sfera comicului involuntar și ne putem imagina aici ce exemple copiază Maria, fetița de 6 ani, de la adulții din viața ei. Totuși, aflăm de Maria că ajunge mai târziu, la finalul traseului său școlar, ”să identifice legăturile dintre curriculumul școlar și viața reală și să transfere cunoștințele și competențele deprinse la școală în viața de zi cu zi”. Cu alte cuvinte, deci, e treaba copilului să facă aceste legături, la terminarea școlii, nu a profesorului, în proces, la clasă. Pe lângă problemele de matematică, aflăm imediat, în enumerarea cu liniuțe la capăt de rând, că Maria mai rezolvă și problemele de la școală, și pe cele de acasă, din familie și din timpul liber. O foarte slabă traducere a ”produsului” educației față de provocările viitorului definite la începutul documentului.

Nici profilul absolventului de ciclu primar sau gimnazial nu surprinde cu nimic – în sensul că nu regăsim în el cum anume România luptă, prin educație, cu amenințările momentului, definite la început: îmbătrânirea populației, dinamica accentuată a profesiilor, conectarea permanentă la internet. Despre ultima se afirmă că va pune o presiune considerabilă pe sistemul de educație, dar foarte puțin am găsit tehnologia descrisă ca o oportunitate și un mod de a salva, prin ea, slaba pregătire umană la catedră.

Unul din lucrurile despre care nu se vorbește deloc în strategia lansată de Președinte – este faptul că în momentul acesta niciun profesor român nu este monitorizat pe impactul la clasă: nu este verificat, nu este corectat, nu este tras la răspundere – ca în orice altă meserie din lumea asta – pentru ce modifică, la locul lui de muncă, în comportamentul academic, social și afectiv ale elevului. Se vorbește peste tot despre cum să avem un învățământ centrat pe valori și formare de caractere, dar niciodată despre cum fiecare profesor poate fi făcut răspunzător pentru calitatea actului didactic. Se vorbește despre cum acesta trebuie mai bine instruit anterior și ulterior ajutat la catedră de un sistem de mentorat, dar niciodată de cum va fi măsurat și amendat pentru lipsa lui de impact. Avem un sistem copleșit de funcții de conducere la nivelul celor 15-20 de comisii pe școală, dar nu avem UN om măcar, în fiecare școală, care intră în asistență la clase, colectează date și trage la răspundere profesori pentru greșeli de conținut, practivi abuzive, sisteme de evaluare incoerente și neprietenoase față de copii.

Nu lipsa cadrului prescriptiv a oprit școala românească din evoluție. Nu absența documentelor ca cel de față, nu lipsa modelelor sau a exemplelor de bune practici. E plină Europa de ele, e plin internetul de studii, există munți de literatură pe scheme reformiste (de fapt, avem, din 2010, hârtii mult mai bine redactate, cu limbaj mai precis și ținte mai clare, cu mult mai puțin vagi decât acesta).

Când scoți un document strategic care oricum va fi estompat și deturnat în mâinile politicienilor și ale deciziilor bugetare de viitor, nu ai altceva de făcut decât să fii tăios, asertiv, exaltat chiar, imperios, deci, foarte curajos.

Pe lângă posibile trasee școlare, lansate doar ca formă de propunere și dezbatere, fără recomandări exprese, se revine la ponderea de 33% a mediilor de gimnaziu în calcul notei de admitere la liceu. Se relansează, deci, traficarea de note, răstălmăcirea performanțelor. Naiv, se vorbește despre pedepsirea școlilor care practică umflarea notelor, prin observarea decalajelor la examen. Cum poate fi ea făcută că noi o tot observăm de 6 ani încoace? Nu am văzut referiri la descentralizarea sistemului, la autonomia școlilor în a-și angaja propriii profesori. Nimic curajos, cum spuneam.

Așa cum este alcătuit în acest text, vă asigur că aproape orice școală îl posedă deja: există, în obligațiile Comisiei ARACIP, existența unui plan de dezvoltare a școlii, cu viziune pe 5 ani, care, de regulă, spune exact aceleași lucruri ca acest document moșit de 2 ani încoace cu largă consultare a actorilor sociali, după cum am auzit. Toate școlile au în dosarul ARACIP deziderate, misiuni și viziuni care amintesc de faptul că ne dorim să ne ocupăm de interesele copilului, să abordăm diferențiat învățarea, să fim flexibili, să oferim profesorilor o strategie de dezvoltare profesională și mentorat pe termen lung, să transformăm școlile în nuclee comunitare, să implicăm părinții în Consiliile de Administrație, să consiliem copiii, să le construim portofolii, monitorizare permanentă a progresului, evaluări care reflectă limpede competențe și valori, nu numai cunoștințe etc.

Nu vreau să las aici un aer de superioritate profesională – știu cât de dificile sunt dezbaterile în România și câți neaveniți trebuie ascultați dându-și cu părerea! Nu cred că este un lucru simplu ce a încercat Președintele și sunt sigură că mulți oameni s-au străduit acolo cu bună credință. Pe unii îi cunosc și îi admir.
Cu amărăciune spun că mi se pare incredibilă lipsa de grijă și profesionalism pe formulări verbale, pe verificarea conceptelor, mai ales după atâtea semnale de alarmă și decădere, de diletantism sau cultură a copy-paste-ului!

Cum să lupți cu pierderea pe drum a copiilor, cu plictisul școlar, cu practicile abuzive în unitățile noastre de învățământ cu un document prea adesea sfios, imprecis și contradictoriu?

Eu, personal, m-am așteptat la propuneri îndrăznețe de ardere, prin educație, a decalajelor istorice, academice și economice între noi și Europa și la un fel de somație optimistă că acesta este ultimul ceas pentru schimbare în România!

Dar, desigur, asta ar fi speriat pe mulți și, în an electoral, nu ne putem permite mișcări prea dramatice ale bărcii.

Nu se poate face reformă în educație în ani electorali. Nu cred că poți lansa o viziune autentic transformativă cu un an înainte de candidatură. Lucrul acesta transpare printre rânduri, pentru noi toți, cei care nu am căzut pradă analfabetismului funcțional

 

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Consultant fiscal: Salariul minim pentru studii superioare nu se aplică angajaților care nu lucrează în domeniul specializării lor sau pe posturi de studii medii

Mihai Peticila

Educația sexuală în școli: Elevii din Timiș cer educație contraceptivă și critică experții în educație care ignoră numărul mare de copii cu copii

Matei Pop

Caz real într-o școală din București: Un părinte a bătut profesorul de sport

Vitalie Cojocari

8 comentarii

Alexandra 7 decembrie 2018 at 20:25

Doamna, stiu, este socant sa afli ca statul iti impune sa duci copiii la cresa; am fost si eu socata sa aflu ca intr-o tara civilizata, precum Olanda, mamele stau acasa, dupa ce nasc, 10 saptamani. Da… doar 10 saptamani, dupa care copilul este dus la cresa, cresa care nu este gratuita.
Vorbiti de Europa, dar ca toti PSD-istii, pentru ca fie vorba intre noi aveti un iz de trandafir rosu, luati numai ce va convine de la ea 🙂

Răspuns
Dan Constantin 7 decembrie 2018 at 14:05

“Eu, personal, m-am așteptat la propuneri îndrăznețe de ardere, prin educație, a decalajelor istorice, academice și economice între noi și Europa și la un fel de somație optimistă că acesta este ultimul ceas pentru schimbare în România!”

Exact ce a fost criticat si anume “limbajul de lemn”, cu asta se concluzioneaza la final, tot cu un limbaj de lemn.

Răspuns
Laurentiu Luca 7 decembrie 2018 at 10:50

Oricat si-ar da silinta echipa prezidentiala, TOANTA ASTA CU NUME SI PRENUME TOT NEMULTUMITA ESTE! SA FIE MENOPAUZA DE VINA?
Din Calarasii Baraganului, imparateasa peste tiganie, se vede IMBURICATA PAMANTULUI!
Vorba aia, “De necazul satului si…lipsa barbatului!”

Răspuns
Liță 7 decembrie 2018 at 10:25

În primul rând trebuie modificat modul în care se adoptă legile organice astfel: în procesul de elaborare a legilor organice se vor implica obligatoriu institute științifice din domeniul legii, care sub conducerea Academiei Române, vor fundamenta științific proiectul de lege. Legile organice se adoptă numai după ce proiectul de lege a primit acceptul de constituționalitate de la CCR cu majoritatea fiecărui grup parlamentar. Dacă legea nu poate fi adoptată, parlamentul se dizolvă de drept și se organizează alegeri anticipate. Este interzisă adoptarea sau modificarea unei legi organice prin ordonanță sau ordonanță de urgență.
Apoi putem reveni la proiectul ”România educată”. Valoarea acestui proiect poate fi apreciată numai având în vedere metoda folosită în elaborarea sa.Observăm că în elaborarea acestui proiect s-a folosit metoda colectării și sistematizării părerilor emise de către o serie de asociații,alianțe,coaliții,consilii și federații și nu poate emite, nici nu emite de fapt, pretenții de fundamentare științifică a acestui demers. În concluzie conținutul documentelor elaborate nu reprezintă altceva decât o înșiruire de intenții în sensul de a modifica pe ici pe colo, în punctele neesențiale, actualul status quo din sistemul de educație, fără nici o valoare în elaborarea unei legi organice.

Răspuns
Adela 7 decembrie 2018 at 09:01

Naționalizarea copiilor și afamiliei.
Pe scurt asta se urmărește.În rest…nimic.

Răspuns
Liviu Runcan 7 decembrie 2018 at 08:44

Critica dnei Moraru are ceva mai multa substanta decat cea a dlui Miclea, doar ca in general nu depaseste nivelul criticii stilistice. Astept deci sa se exhibe orgoliile ranite ( ca nu au fost cooptati, ca nu au fost intrebati, carora nu le plac consilierii, ca nu il sufera pe Johanis, etc.) in primele doua saptamani de la postare, apoi astept sa il vad rescris cu contributia tuturor acestor critici care dau, mai bine sau rau, in poza. Altfel dna Andronescu are in continuare camp deschis pentru a continua sa cladeasca, sau sa recladeasca, dezastrul.

Răspuns
Trandafir Petronius 7 decembrie 2018 at 04:47

Mda. Frumos. Începe cu o informație, s-a lansat nu-stiu-ce de către președenție. Da’ nu-i bun, e vechi, răsuflat. Până aici am înțeles. Ce urmează? Nimic, s-a sfârșit articolul. Tare, frate! Criticăm destructiv critica destructivă. Tipic românesc, balcanic.

Răspuns
Marty 6 decembrie 2018 at 22:27

Daca nu face nimic, nu-i bine , daca face ceva iar nu-i bine…. Dar voi înafara să comentați ați făcut ceva concret pentru tara asta?

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.