Oana Moraru: Misiunea familiilor în parenting e astăzi de două ori mai grea. A dispărut rolul inhibitor al fricii

“Misiunea familiilor în parentaj e de două ori mai grea” astăzi, decât acum 3 decenii, când “funcționau pentru toți frica și rușinea socială”, scrie Oana Moraru, pedagog cu 20 de ani de experiență la catedră, fondator al unei școli private și fost membru al grupului de experți pe curriculum constituit în 2016 la nivelul Ministerului Educației.

“Suntem mult mai agitați, mult mai ocupați, mult mai anxioși decât părinții noștri. De aceea ne e greu să facem singurul lucru care funcționează cu adevărat, în orice tip de educație, din orice timp sau continent: să fim consecvenți, să avem structură, direcție și optimistă încăpățânare cu ăștia mici“, notează Moraru, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook.

Aceasta avertizează că “ce făcea frica odinioară, trebuie să facă astăzi perseverența și consistența“. “La copii, funcționează o lege simplă: nu te dai bătut, chiar dacă pare că nu merge ce ți-ai propus. Rezultatele cu el se văd după minim 6 – 9 luni sau chiar un an. Nu spera în soluții și corecturi gen ‘to do-list’. Natura umană nu e material de gestionat sau manageriat. Ea răspunde la conectare, structură și blândețe. Dar blândețea unui lider asumat, nu a unui ‘prieten’ indecis, milos, nesigur, temător”, precizează Moraru.

Citește mai jos opinia integrală a Oanei Moraru, publicată pe contul său de Facebook:

“Acum 3 decenii, parentingul se făcea încă de pe modul ‘supraviețuire’, în principal. Părinții buni aveau de pus un acoperiș deasupra capului copiilor lor, mâncare pe masă, haine și o școală pentru o slujbă de unde se putea ieși la pensie. Funcționau pentru toți frica și rușinea socială. Vrei-nu-vrei, viața avea o rutină impusă de ritmul de lucru și de salariu, copiii se cumințeau în bănci la intrarea profesorului, vecinii se purtau, de jenă, cu bun-simț unul cu celălalt.

‘Bunul-simț’ al copilului și ‘hărnicia’ lui se puteau citi la suprafața multor comportamente sociale, fără să se întrebe nimeni dacă sunt valori autentice sau expresia camuflată a unor reprimări sufletești or alienări de identitate.

Misiunea părinților părea simplă. Nimeni nu se străduia expres să construiască în copil atenție, responsabilitate, ascultare activă, reziliență, implicare. Ele veneau ca atare, pentru că frica anihila hachițele personalității.

Astăzi, misiunea familiilor în parentaj e de două ori mai grea. A dispărut rolul inhibitor al fricii, dar nici nu am reușit să punem altceva în schimb. Suntem mult mai agitați, mult mai ocupați, mult mai anxioși decât părinții noștri. De aceea ne e greu să facem singurul lucru care funcționează cu adevărat, în orice tip de educație, din orice timp sau continent: să fim consecvenți, să avem structură, direcție și optimistă încăpățânare cu ăștia mici.

Mă văd cu tot soiul de familii și aud tot felul de probleme puse pe seama copilului. Dar oricât de variată sau subtilă ar fi problematica, până la urmă e mereu vorba de faptul că părintele modern – ieșit curând din paradigma fricii și a supraviețuirii imediate, ocupat și agitat el însuși – nu știe sau nu poate să fie consistent cu copilul lui. Foarte puțini mai au un program de viață clar, structură, limite sigure și sănătoase, anduranță și perseverență cu formarea unui comportament dorit, tonus emoțional să susțină hachițe fără să se destabilizeze ei înșiși.

Oricâte explicații sau soluții am căuta pentru un copil ‘cu (ceva) probleme’, întotdeauna soluția e ceva clasic și nemuritor: răbdare, structură, repetiție, perseverență, limite, sprijin optimist.

La copii, funcționează o lege simplă: nu te dai bătut, chiar dacă pare că nu merge ce ți-ai propus. Rezultatele cu el se văd după minim 6 – 9 luni sau chiar un an. Nu spera în soluții și corecturi gen ‘to do-list’. Natura umană nu e material de gestionat sau manageriat. Ea răspunde la conectare, structură și blândețe. Dar blândețea unui lider asumat, nu a unui ‘prieten’ indecis, milos, nesigur, temător.

Deci, oricâte rapide soluții ați căuta, nu există.

Ce făcea frica odinioară, trebuie să facă astăzi perseverența și consistența”.

Cine este Oana Moraru:

Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon din Călărași, este absolvent al Liceului Pedagogic și al Facultății de Litere din București, consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, are 20 de ani de experiență la catedră și a fost membru al grupului de experți pe curriculum constituit în 2016 la nivelul Ministerului Educației.