OFICIAL Criterii și acte necesare pentru bursele pentru mame minore 2025-2026: A fost eliminată prevederea legată de vârsta până la care se acordă bursele – model de cerere

6.089 de vizualizări
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Mamele minore vor primi burse în valoare de 700 de lei pe durata cursurilor, cu condiția să vină la școală și să nu acumuleze cel puțin 60 de absențe nemotivate, potrivit metodologiei privind acordarea burselor școlare 2025-2026. Anul acesta a fost eliminată prevederea legată de vârsta până la care se pot acorda aceste burse.
  • Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse.

Mamele minore vor primi în continuare bursa de acest tip, în valoare de 700 de lei, definită ca „o formă de sprijin a acestora în vederea participării la educație si pentru prevenirea abandonului școlar”.

Bursa se acordă elevelor din învătământul preuniversitar, reintegrate într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

Termenul „reintegrare” se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, din momentul revenirii la școală.

Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului national de bacalaureat în prima sesiune, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice.

„Elevele beneficiare ale bursei pentru mame minore care acumulează cel puțin 60 de absente nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă”, prevede metodologia. În această situație, directorul școlii poate decide să suspende acordarea bursei pentru mamele minore, în situația, la propunerea Comisiei de management al burselor.

Spre deosebire de anul trecut a fost eliminată prevederea legată de vârsta până la care se acordă acest tip de bursă. În anul școlar 2024-2025 era specificat clar la art 16 – alin. 8, că „bursa pentru mamele minore se acordă până la finalul cursurilor învățământului obligatoriu, chiar dacă beneficiarele împlinesc 18 ani între timp”.

Apoi, în proiectul de HG pus în dezbatere în luna august a fost eliminată vârsta, dar a rămas precizarea „bursa pentru mamele minore se acordă până la finalul cursurilor învăţământului
obligatoriu”, în cadrul dispozițiilor finale. Însă nici acest paragraf nu se mai regăsește acum în varianta finală a metodologiei.

Proiectul de HG

Metodologia aprobată și publicată în Monitorul Oficial care nu mai prevede clar până când se acordă bursa pentru mame minore

Acte necesare care se depun la școală

Pentru a beneficia de bursă, părinții mamelor trebui să depună la școala la care sunt înscrise următoarele documente, menționate la alineatul 4 al articolului 20:

a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;

b) certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în intretinerea mamei minore.

Edupedu.ro prezintă modelul adaptat de cerere, conform cererilor publicate de Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

DESCARCĂ model cerere burse mame minore 2025

Informații de context

Bursa pentru mame minore a fost introdusă în anul școlar 2023-2024 prin noua lege a Educației și este în valoare de 700 de lei/lună. Se acordă pentru „susținerea participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare”.

În anul școlar 2024-2025 s-au acordat peste 900 de astfel de burse, potrivit raportului de activitate al fostei ministre Ligia Deca.

Un studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației în iulie 2025, arată că bursele pentru mame minore a fost acordată în special în liceele tehnologice, evidențiind un profil social distinct.

Bursele pentru mame minore, de 700 de lei, au fost tăiate inițial de guvernul Bolojan, iar ministrul Daniel David a susținut, pe 3 iulie, că vor primi bursă socială, dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie.

Dupe 2 zile, consilierul onorific al ministrului Mirabela Amarandei-Duminică a scris pe Facebook că bursele pentru mamele minore vor rămâne la același cuantum din prezent, dar vor fi trecute drept burse de ajutor social. „Bursele destinate reinserției mamelor minore rămân. În cuantumul existent. Ele vor fi incluse în categoria mai largă a “burselor sociale”- de aici, poate, și confuzia”, potrivit sursei citate.

Bursele pentru mamele minore nu fac parte din categoria burselor sociale, altfel ar fi fost condiționate de venitul mediu net pe membru de familie.

Hotărârea de Guvern privind metodologia de acordare a burselor 2025-2026

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bursele pentru mame minore, de 700 de lei, tăiate de guvernul Bolojan / Daniel David: Vor primi bursă socială, dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie

Studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației la câteva luni de la finalizare, după ce decizia de tăiere a burselor de merit și reziliență a fost deja anunțată / Cercetătorii propun revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare, digitalizarea procesului de colectare a datelor și arată că motivația școlară și prezența la ore sunt îmbunătățite


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră, cât e în project – recomandările Centrului Român de Politici Europene și ale altor 6 organizații pentru proiectele ROFUIP 2024 și Statutul Elevului 2024

Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional dintre școală și familie, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră,…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene: Fiecare tânăr ar trebui să poată să aibă măcar o dată în viață o experiență, o mobilitate educațională Erasmus la vârsta potrivită / Bugetul Erasmus+ multianual, propus la 41 miliarde de euro

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, a spus că bugetul multianual pentru programul Erasmus+ va ajunge la 41 de miliarde de euro. Prezentă la București vineri, 21 noiembrie, vicepreședinta executivă a…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Aproape 70 de profesori universitari cer ca termenul de dezbatere publică asupra proiectelor de legi ale educației să se prelungească până cel puțin pe 31 octombrie: intervalul 12 iulie – 24 august, în vacanță, e „inadmisibil”/ Abordarea problemelor etice e „dezechilibrată” și include prevederi „inadmisibile”

„Este inadmisibil și ridică serioase îndoieli privind buna intenție a demersului ca unor texte normative de asemenea anvergură și importanță să le fie rezervat pentru dezbatere un interval foarte scurt,…
Vezi articolul