OFICIAL Din anul școlar 2024-2025 este posibilă comasarea într-o singură clasă de învățământ simultan a elevilor de clasele primare, în anumite condiții

97.286 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
În anumite condiții, de anul școlar viitor, elevii claselor primare (pregătitoare – clasa a IV-a) vor putea fi organizați într-o singură formațiune de studiu, potrivit metodologiei privind organizarea claselor în regim simultan, document publicat în Monitorul Oficial. Metodologia anterioară nu permitea acest lucru pentru învățământul primar, ci doar pentru cel gimnazial.
  • Ordinul nr. 3.036 din 9 ianuarie 2024 este cel prin care a fost aprobată metodologia privind organizarea claselor în regim simultan.

Conform metodologiei publicate în Monitorul Oficial, condiția este ca numărul numărul total de elevi să fie cu mai mult de 2 beneficiari sub efectivul minim prevăzut pentru constituirea unei clase de sine stătătoare, potrivit Legii învățământului preuniversitar.

Art. 2 – „(7) Organizarea unei singure formațiuni de studiu pentru toate clasele de la învățământul primar, respectiv toate clasele de la învățământul gimnazial, cu excepția clasei a VIII-a, se poate face numai în situația în care numărul total de elevi este cu cel puțin 2 beneficiari sub efectivul minim prevăzut pentru constituirea unei clase de sine stătătoare, conform prevederilor art. 23 alin. (6) Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în metodologie.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 2023 (art. 23 (1)) prevede că, în învățământul primar,  clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22.

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – legislatie.just

Pe 10 august, Ligia Deca declara, într-o vizită cătunul Sălaș, comuna Ulma, Suceava, că „din păcate, încă avem învățământ simultan”: „Pe final de zi, am putut să văd ce înseamnă o școală de vară în vârful muntelui, la Sălaș, și să înțeleg care sunt particularitățile școlilor din zonele montane, din zonele izolate, unde sunt puțin copii, unde, din păcate, încă avem învățământ simultan și unde trebuie să facem mai multe eforturi pentru a asigura dreptul la educație”.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Despre învățământul simultan

În România, 111.755 de elevi de clasele primare și gimnaziale învățau în sistemul de învățământ simultan, în anul școlar 2021-2022, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro.

Pe cicluri de studiu, 10% din elevii din clasele primare învață simultan (87.835 elevi din 870.341), iar 3,4% din elevii de gimnaziu (23.920 elevi din 702.754) sunt în aceeași situație.

La începutul anului 2021, ministrul de atunci al Educației, Sorin Cîmpeanu, a catalogat învăţământul în sistem simultan drept ”o nenorocire” şi a susținut că acesta trebuie să dispară.

”Învăţământul simultan este o nenorocire, dar este o problemă cronică a învăţământului românesc. Nu ştiu de situaţii în care, în vremuri de criză, să se facă reforme care să vină într-un cadru propice. Şi, totuşi, trebuie să se facă lucrul acesta. Învăţământul simultan trebuie să dispară, o spun cu toată răspunderea”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Tot Cîmpeanu, pe 5 august 2021, spunea că pregătește finanțarea per formațiune de studiu, combinată în școlile cu puțini copii, cu cea actuală.

„Voi susține – și sper să am succes în rândul colegilor din comitetul interministerial – o schimbare profundă a sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar. Avem exclusiv finanțarea per elev, avem costul standard per elev cu cele două componente. Dacă ne gândim că în școlile din mediul rural, susținând echitatea, avem clase în care sunt 4, 5 și 6 elevi, acele clase vor beneficia de o finanțare, să spunem, de 4-5 ori mai mică decât o clasă cu 26 de elevi. Ceea ce, dacă suntem serioși, nu ne poate genera rezultatele pe care le așteptăm. Pentru că profesorii sunt aceiași, trebuie să predea același lucru, au aceleași salarii, or finanțarea e de 4-5 ori mai mică. Pe lângă finanțarea per elev, să introducem în aceste situații speciale finanțarea per formațiune de studiu. Sigur, aceasta va însemna un efort bugetar major,” potrivit lui Cîmpeanu.

Câteva dintre dezavantajele învățământului simultan au fost identificate într-o cercetare din 2016, publicată în Revista de psihologie, de profesoara Roxana Acatrinei, cadru didactic la Școala Gimnazială Cornu Luncii, Suceava.

  • profesorii nu sunt special pregătiţi şi pentru un atare tip de învăţământ, iar posibilităţile de perfecţionare sunt reduse în continuare; de obicei, sunt profesori tineri, navetişti, fără prea multă experienţă;
  • nu există lucrări metodice de specialitate; profesorii care lucrează în învăţământul simultan folosesc aceleaşi cărţi de specialitate ca şi cei din învăţământul simplu; 
  • nu există recomandări curriculare speciale pentru aceste clase; prin activitatea lui, profesorul va urmări îndeplinirea aceloraşi obiective-cadru/ competenţe generale şi obiective de referinţă/ competenţe precum cei din învăţământul simplu; 
  • există două moduri în care profesorul poate lucra în clasă: o predare sincronică – prezintă teme asemănătoare în mod unitar, adaptând cerinţele de lucru particularităţilor metodice ale disciplinei şi de vârstă ale copilului, sau împarte timpul şi se adresează fiecărui colectiv separat, activitatea directă alternând cu cea indirectă;
  • timpul este un factor crucial în activitatea la clase simultane; lecţia necesită o proiectare atentă, realistă pentru a se evita apariţia „timpilor morţi” în timpul activităţii; activitatea independentă va fi foarte bine alcătuită, cu un timp de rezolvare egal cu activitatea directă pe care profesorul o va desfăşura cu cealaltă clasă.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii de la clasa pregătitoare și până la clasa a IV-a vor putea fi comasați într-o singură clasă de învățământ simultan, în anumite condiții – proiect / În august, Ligia Deca spunea că „din păcate, încă avem învățământ simultan”


5 comments
  1. Foarte repede se grăbesc la simultan, dar de clasele supraaglomerate pe cine interesează? dacă sunt 36 de elevi intr-o clasă, nu se mai grăbește nimeni să separe în două clase ca să se poată lucra optim cu elevii. O mare bătaie de joc…

  2. Ce se face acum și cum chinuie copii este dezastru băiatul meu a făcut simultan din clasa 0 pana |V și vreau sa zis ca este problema ca nici cadre didactice nu-s pregătiți de așa ceva mai ales in zona rurală profesionalism 0 și copii foarte mult in urma
    2: acuma Iara se repeta problema al doilea băiat clasa 0 simultan mă astept la aceeași rezultate și aceeași profesoara legi de rahat copii chinuiți părinți disperați și cu nervi la pământ multă răbdare!

  3. Interesant ca pare ceva nou dar pe vremea mea asa fost scoala primara din sat ( toate clasele I-IV împreuna, cu o singura învățătoare) . Eram vreo 20 de toți sau mai putini..
    Asa a fost dintotdeauna in satul nostru, pana s-a închis scoala , prin anul 2005 sau asa ceva.

  4. Este foarte greu sa facă simultan 😭 Copii mei fac simultan și nu înțeleg aproape nimic doar pierdere de timp și copii chinuiți!!!!

  5. Ce lege este aceasta daca nu se respectă? in primar scrie nu mai mult de 22 și la copilul meu sunt 25 și este clasa din școală cu cei mai putini copii. in restul sunt peste 30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Amnistie pentru plagiatori? / Un amendament care ar bloca retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 ar fi fost introdus „fraudulos” într-un proiect de lege la Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, susține USR

Repezentanții USR în Parlament atrag atenția că un amendament ar fi fost introdus în mod fraudulos într-un raport final al Comisiei de Învățământ care viza o lege discutată anterior, despre…
Vezi articolul

Manifestații ale studenților din Galați, Cluj-Napoca, Constanța și Alba Iulia vor fi organizate în data de 14 martie, în semn de protest față de măsurile care afectează sistemul de învățământ universitar, anunță ANOSR

Studenții din Galați, Cluj-Napoca, Constanța și Alba Iulia se alătură manifestațiilor organizate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) din data de 14 martie, potrivit unui comunicat primit…
Vezi articolul

Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală

Până să umblăm la calendarul examenelor de final, „ar fi trebuit întâi să se înceapă cu o nouă programă, un nou plan-cadru”, este de părere Octavian Lucian Popa, directorul Școlii…
Vezi articolul

Când am propus evaluarea profesorilor titulari la 5 ani, nu m-am referit că dai încă o dată un examen de titularizare, spune Daniel David: La 5 ani, evaluarea este sumativă, luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari, vedem dacă ai atins standardele minimale

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că evaluarea profesorilor titulari la 5 ani nu înseamnă că aceștia dau din nou titularizarea: „Când…
Vezi articolul

Ultimul atac cibernetic cu ransomware în Spania foloseşte inteligenţa artificială/ Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat

Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a lucrat timp de 36 de ore pentru recuperarea datelor furate de la companiile infectate de cele mai recente programe malware.…
Vezi articolul

UPDATE Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG a fost adoptat în ședinta de Guvern

Personalul nedidactic ar putea să nu primească în luna octombrie prima de carieră profesională dacă nu este modificată ordonanța de urgență nr. 58 din 2023, după cum se arată într-un…
Vezi articolul