OFICIAL La evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2025, elevii o să primească punctaje / Punctajele se pot echivala în note sau calificative și pot fi trecute în catalog, la solicitarea scrisă a elevului

44.567 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Din acest an școlar, rezultatele elevilor la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje în loc de coduri, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.595 din 4 septembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024—2025.

La începutul lunii iulie, ministra Educației, Ligia Deca, a anunțat că de anul școlar viitor elevii ar putea primi punctaje în loc de coduri la Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Măsura – ca „să poată fi traduse mai ușor în progresul elevului”, spunea oficialul.

Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog.

Art. 28. — „(1) Rezultatele individuale obținute la EN-2025 nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog. Rezultatele sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învățare;

b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN-2025 cuprinse în fișele de evaluare sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării.”

Rezultatele la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt consemnate în portofoliul educațional al elevului

Art. 38. — „Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.

O altă noutate se referă la faptul că decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la evaluarea națională 2025 cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

Art. 28 – „(3) Decizia privind elaborarea planului individualizat de învățare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN-2025 cu datele și observațiile înregistrate de-a lungul parcursului educațional al elevului.

(4) Planurile individualizate de învățare ale elevilor sunt comunicate părinților/reprezentanților legali ai elevilor.

(5) Comisia de organizare și de administrare a EN-2025 din unitatea de învățământ urmărește procesul de informare a elevilor și a părinților/reprezentanților legali, în condiții de confidențialitate.

(6) Accesul la documente și la informațiile transmise se limitează la corpul profesoral implicat în procesul educațional, la elev și la familia acestuia.

(7) După informarea părinților/reprezentanților legali, se întocmește un proces-verbal, în care aceștia semnează pentru luarea la cunoștință a informațiilor referitoare la rezultatele elevului la EN-2025 și la măsurile prevăzute în planul individualizat de învățare.

(8) Valorificarea rezultatelor EN-2025 la nivelul unității de învățământ și planurile de acțiune pentru remediere/menținere/ dezvoltare/accelerare, după caz, sunt monitorizate de către comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a EN-2025.”

Conform sursei citate anterior, în termen de 5 zile după ce au fost evaluate testele, comisia de organizare și administrare din fiecare școală va face un raport în care sunt analizate rezultatele înregistrate care fundamentează planul de acțiune pentru remediere/menținere/dezvoltare/accelerare, după caz:

Art. 29. — „În termen de 5 zile de la finalizarea evaluării testelor din cadrul EN-2025, comisia de organizare și de administrare a EN-2025 din unitatea de învățământ elaborează un raport al unității de învățământ, în care sunt analizate rezultatele înregistrate care fundamentează planul de acțiune pentru remediere/menținere/dezvoltare/accelerare, după caz.

Art. 30. — (1) În termen de 7 zile de la finalizarea încărcării datelor în aplicația dedicată, comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a EN-2025 elaborează raportul ISJ/ISMB, în care sunt centralizate rezultatele și planurile de acțiune pentru remediere/menținere/dezvoltare/ accelerare de la nivelul unităților de învățământ aflate în subordine.

(2) După finalizarea EN-2025, inspectoratele școlare comunică măsurile educaționale necesar a fi luate la nivelul județului/al municipiului București în vederea remedierii, menținerii, dezvoltării, accelerării rezultatelor învățării.”

Ordinul poate fi consultat mai jos:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Superb! Deci acum copiii de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a își pot cere **punctajele** să fie transformate în note sau calificative, dar **doar dacă fac o cerere scrisă**. Pentru că, desigur, toți copiii de 8 sau 10 ani abia așteaptă să scrie o cerere formală către școală. Ah, ce bucurie pentru birocrația românească! La naiba cu joaca în curtea școlii, hai să redactăm cereri!

    Și ce-i mai tare? Punctajele astea sunt așa de „secrete” că trebuie să ceri voie să fie trecute în catalog. Serios, e ca și cum ai avea o comoară ascunsă și trebuie să te rogi de cineva să îți dea voie s-o vezi. Bravo, o să revoluționăm educația cu siguranță.

    Și partea cu planurile individualizate? Absolut divin! Deci, nu doar că primești un punctaj mistic, dar mai și vine o comisie întreagă să decidă cum să îți *remedieze* viața școlară. Că de ce nu, fiecare elev are nevoie de o armată de profesori care să îi spună exact unde a greșit și cum să își „optimizeze” învățarea. Fișe, rapoarte, semnături… Mă întreb dacă nu ar fi mai simplu să scoatem școala complet și să-i facem pe copii birocrați din naștere.

  2. dar de ce? s-au scos tezele ca sa se treaca in catolog notele de la examene?
    m-am prins… au facut-o ca sa nu mai para asa inutile aceste evaluari…

  3. Idioții din minister nu se dezmint. Săptămâna și bomba. Funeriu a introdus clasa zero. Unde suntem acuma? Abandon pe banda, rezultate din ce in ce mai slabe, dar na, avem clasa pregătitoare, așa cum a vrut unul care nu își arată diploma. Sistemul care conduce învățământul este praf. ce așteptări sa mai avem de la copii?

  4. Așteptăm și metodologia pt acordarea notelor la clasa 6, unde sunt probe combinate, din 2 sau 3 materii.

    1. Eu nu stiu sa corectez. Nici nu fac parte din Corpul Evaluatorilor. Sunt doar un profesor obisnuit la clasa si presimt ca voi face greseli ca evaluator neplatit, spre deosebire de cei de la EN clasa a VIII-a. Sa ma pedepseasca la funduletul gol ministerul si sa-mi interzica anul urmator sa mai corectez gratuit la clasa a VI-a la matematica. Daca suntem nesimtiti in minister, las’ ca putem fi si noi. Pentru unii muma, pentru altii ciuma? Unii platiti si altii venit de acasa gratuit, completat dupa evaluare rapoarte, coduri, platforme. Avem fete de fraieri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE VIDEO TEXT Monica Anisie: Putem începe anul școlar pe 14 septembrie, dacă situația epidemiologică nu este gravă. Dezbatere online World Vision România, cu ministrul Educației, vicepremierul, consilierul prezidențial pe educație și specialiști din domeniu. Ce urmează din toamnă?

În ultimii 30 de ani, numărul și ritmul schimbărilor din sistemul educațional au generat un sentiment constant de confuzie în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Care au fost cele mai…
Vezi articolul

Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU / Încălzirea nu este asigurată în 574 de școli (3,4%). Florin Cîțu: Avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcționează școlile

Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, 4.171 sunt autorizate,…
Vezi articolul

Am primit viabilitate pe 18 ore, dar în momentul de față rămân fără 4 ore, deci primesc 16 ore, spune o profesoară: Dacă nu se vor găsi 4 ore, îmi pierd viabilitatea? / Kallós Zoltán, secretar de stat: N-aveți cum să rămâneți cu 16 ore, în condițiile în care norma dumneavoastră ar trebui să fie de 20 de ore

O profesoară a adus în atenție că a primit viabilitate de la 1 septembrie 2025 pe 18 ore, dar rămâne fără 4 ore, în contextul creșterii normei didactice de predare.…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu

Legile învățământului preuniversitar și universitar inițiate de ministrul Ligia Deca ca parte a proiectului prezidențial „România educată“ vor fi modificate din nou, prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației. Instituția…
Vezi articolul

Admitere liceu 2025. Sfaturi pentru completarea fișei de înscriere, oferite de directoarea Andreia Bodea: În sala de clasă doar să transcrie codurile pe care şi le-au ales. Trebuie completat un număr suficient de opţiuni. Dacă ţinta este un anumit liceu, există riscul să nu nimeresc la profilul pe care mi l-aş fi dorit şi să întâmpin nişte dificultăţi

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională 2025 vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, în…
Vezi articolul