OFICIAL Legea prin care se acordă prima de carieră didactică și prima de carieră profesională a fost promulgată după aproape un an și jumătate

7.769 de vizualizări
Sursa: Monitorul Oficial
Legea prin care a fost aprobată ordonanța de urgență nr. 58/2023, emisă de Guvern în urma grevei profesorilor din mai 2023, privind acordarea primelor didactice și de carieră profesională a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial, vineri, 4 octombrie, la un an și cinci luni de la emiterea ordonanței. Legea promulgată conține și prevederi legate de acordarea tichetelor educaționale pentru rechizite în valoare de 500 de lei, însă nu sunt actualizate aceste mențiuni. Cele mai recente modificări aduse documentului referitor la tichetele educaționale au fost făcute recent, pe 20 septembrie, printr-o ordonanță “trenuleț”, adoptată în secret de Guvern, despre care a scris Edupedu.ro.

Legea de aprobare a ordonanței de urgență nr. 58/2023 prevede acordarea primelor de carieră didactică în valoare de 1500 de lei pe an și primelor de carieră profesională, în valoare de 500 de lei dar și aprobarea OUG. nr. 87/2023 privind tichetele educaționale. Au fost prinse în aceeași lege cele două proiecte pentru că banii se acordă prin fonduri europene, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Astfel, abia după un an și cinci luni a fost promulgată legea care aprobă ordonanța nr. 58/2023 emisă de Guvern în urma grevei profesorilor din luna mai 2023. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 4 octombrie.

  • Anul trecut nu toți profesorii au primit cardurile, iar în multe cazuri au fost întârzieri, ceea ce a făcut ca Guvernul să emită ordonanță de urgență cu modificări privind termenele de acordare și cheltuire

Documentul a suferit modificări, recent în Camera Deputaților, pentru că avea câteva neclarități. Acum se specifică clar cine primește aceste prime în următorii 5 ani, pentru că se făcea referire la personalul din învățământ “aflat în activitate în anul școlar 2022-2023”. În plus, primele pot fi folosite “începând cu luna octombrie a fiecărui an, şi vor putea fi utilizate până în luna octombrie a anului următor inclusiv”, mai scrie în lege.

Școlile universitățile și inspectorate școlare trebuie să redacteze listele cu personalul aflat în activitate în anul școlar/universitar 2023-2024 până în data de 20 septembrie și apoi trimise la Ministerul Educației până în 25 septembrie. Mai departe, Ministerul Educației transmite listele către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene până în 30 septembrie.

O noutate apărută în OUG este faptul că Ministerul Educației își asumă realitatea și conformitatea datelor transmise Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene în vederea
încărcării cardurilor”.

Modificările actualizate și publicate în Monitorul Oficial privind primele de carieră didactică și primele de carieră profesională
Modificările legate de tichetele educaționale de 500 de lei nu sunt însă actualizate în legea publicată în Monitorul Oficial

La art. III din OUG. nr 87 / 2023 apare termenul vechi de depunere al cererilor pentru a primi cardurile: “45 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari aferenți perioadei 2024-2027.

Amintim, că termenul a fost modificat prin ordonanța de urgență de tip “trenuleț”(OUG) nr. 112 din 23 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 959 pe 25 septembrie. Acolo apar și câteva modificări privind termenul de depunere al cererilor pentru tichetele educaționale în anul școlar 2024-2025 dar și timpul până la care pot fi cheltuiți banii din anul școlar anterior, 2023-2024, adică până în data de 31 decembrie 2024.

A fost extins cu 20 de zile termenul până la care se pot depune cererile pentru a primi anul acesta cardul educațional: “Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, depun la unitatea de învățământ cererea prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari 2024—2027“.

Asta înseamnă că cererile pot fi depuse până în data de 23 octombrie, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro.

Ce sunt primele de carieră didactică

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

Ce sunt primele de carieră profesională

Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului administrativ, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Ministerul Educației stabilește prin act administrativ tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ pentru fiecare an școlar/universitar pe care le comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și alte categorii de cheltuieli care sunt necesare pentru a susține activitatea didactică, inclusiv kituri de pregătire profesională”.

Informații de context

Pentru anul trecut se estima că până la sfârșitul acestui an școlar, aprox. 282.000 de salariați din învățământul preuniversitar ar urma să primească aceste carduri. Însă au fost probleme legate de distribuirea cardurilor sau alimentarea lor.

Astfel, în martie 2024, peste 20.000 de date greșite (persoane omise sau încadrate greșit, nume și CNP-uri greșite) au fost corectate în privința profesorilor și angajaților din școli care trebuie să beneficieze de prima didactică și de cea profesională, după cum se arată într-o informare a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În decembrie 2023, Edupedu.ro a scris că unele școli au completat greșit listele finale cu datele profesorilor pentru prima didactică de 1.500 de lei.

Unii profesori n-au primit cardurile pe care ar fi trebuit să fie încărcată prima didactică de 1.500 de lei, după cum a informat, în martie, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Hunedoara.

La sfârșitul lunii martie, federațiile sindicale au transmis, printr-o adresă, că peste 2.000 de profesori și alți angajați din Învățământ care au primit cardurile de primă de carieră didactică sau profesională, dar care nu le au alimentate, ar urma să primească banii pe acestea „în zilele următoare”.

Guvernul a emis o ordonanță de urgență abia în luna august prin care a prelungit perioada de valabilitate de primelor pentru a putea fi folosite și de cei care au primit cardurile sau banii mai târziu.

În invitația de participare pentru operatorii economici, MIPE informează că în anul școlar 2023-2024 sunt 64.000 de persoane din categoria personal administrativ care vor beneficia de cardurile de carieră profesională.

Legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2023 pentru modificarea OUG. nr 58/2023
Citește și:
Tichete educaționale 2024. A fost extins termenul pentru depunerea cererilor până în data de 23 octombrie / Banii pentru cardurile încărcate în anul școlar 2023-2024 pot fi cheltuiți înclusiv până în data de 31 decembrie 2024

BREAKING Legea educației Deca-Iohannis modificată prin ordonanță de urgență pentru a patra oară de Guvernul Ciolacu, de data aceasta în secret

1 comment
  1. Am citit de curând (https://newsweek.ro/actualitate/primele-de-cariera-didactica-si-profesionala-virate-in-octombrie-ce-poti-cumpara-si-de-unde), că pentru cei ce nu au cheltuit banii din prima de carieră didactică a anului 2023, o pot face cumulând și banii ce intră pentru anul 2024 și implicit nu va mai fi un termen, până când să-i cheltui.
    Ce se știe, despre ce susține dnul Laviniu Lăcustă președinte USLIP Iași („Suma de anul trecut care nu a fost utilizată nu va fi retrasă, va fi cumulată și o pot folosi și anul acesta”)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O cetate bine conservată din secolul al VI-lea, descoperită în oraşul antic Moesionis, în nord-estul Bulgariei. Profesor: Avem ocazia incredibilă de a înţelege cum arăta o cetate în timpul lui Iustinian cel Mare

O cetate bine conservată datând din secolul al VI-lea d.Hr., epoca împăratului roman estic Iustinian cel Mare, a fost descoperită în oraşul antic Moesionis, lângă Tărgovişte, în nord-estul Bulgariei, a…
Vezi articolul

Premierul Vietnamului, fost student în București, la Construcții, aflat zilele acestea în vizită oficială: Nu voi uita niciodată ajutorul și grija profesorilor și a studenților. De fiecare dată când vin în România, mă întorc mereu la școală

Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială în România – un eveniment rar pentru șeful guvernului al unei dintre cele mai dinamice economii din Asia. Pe lângă…
Vezi articolul

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România – proiect / Pentru elevii cu nevoi speciale, încă există ocupația de „educator în unități de handicapați”

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România, conform unui proiect de ordin privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România, al ministrului muncii și…
Vezi articolul

Poliția Română publică date despre „un studiu” în care aproape un sfert din copiii participanți susțin că li s-au spart conturile de socializare sau de e-mail, fără să spună câți copii au participat sau alte detalii despre cercetare care să o facă relevantă

Poliția Română publică date despre „un studiu” în care aproape un sfert din copiii participanți susțin că li s-au spart conturile de socializare sau de e-mail. Instituția susține că cercetarea…
Vezi articolul

Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”

Ligia Deca a spus vineri seara, la Sinaia, legat de creșterile salariale ale personalului didactic, auxiliar și nedidactic, de la 1 ianuarie 2024, promise de Guvern și prevăzute în Ordonanța…
Vezi articolul