A fost publicat în Monitorul Oficial (MO) ordinul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2025. Documentul prevede că toți angajații din unitățile și instituțiile de învățământ de stat aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației vor primi vouchere în valoare de 800 de lei pe an, emise exclusiv pe suport electronic.
Suma poate fi utilizată doar pentru achitarea a maximum 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, cu o valoare minimă de 1.600 lei.
De vouchere beneficiază doar angajații care nu au salarii mai mari de 8.000 de lei net, iar cardurile vor fi alimentate cu bani până pe 15 octombrie, conform ordinului de ministru citat.
- Voucherele se acordă în limita bugetului alocat, proporțional cu perioada lucrată în anul respectiv.
- Nu se pot emite vouchere cu valori fracționate sub 50 de lei.
- Voucherele sunt netransferabile, nu pot fi comercializate și pot fi folosite exclusiv pentru servicii turistice din România.
Cine beneficiază de vouchere:
- Personalul didactic și nedidactic care își desfășoară efectiv activitatea în unitățile de învățământ de stat la momentul acordării voucherelor.
- Angajații aflați cu normă întreagă, dar și cei cu contracte parțiale, proporțional cu timpul lucrat.
- Salariații aflați în situații de detașare sau transfer, cu condiția ca unitatea angajatoare să facă dovada raportului de muncă.
De remarcat că voucherele de vacanță sunt un drept acordat personalului din învățământ prin Contractul Colectiv de Muncă (CCM). Prin adoptarea regulamentului de acordare a voucherelor în anul școlar 2024-2025, cu cinci zile înainte de terminarea acestuia, Guvernul sau MEC a dezamorsat și ultima posibila încălcare a CCM care ar fi putut constitui o premisă pentru sindicatele din educație pentru declanșarea unui protest colectiv de muncă.
Voucherele sunt alimentate anual și pot fi utilizate pe baza actului de identitate, în unitățile autorizate.
Beneficiarii trebuie să semneze o declarație pe propria răspundere privind utilizarea exclusivă a voucherelor pentru destinația prevăzută de lege – model mai jos în articol.
În cazul încetării contractului de muncă, suportul electronic al voucherelor rămase neutilizate trebuie returnat angajatorului.



Informații de context. Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat emis pe 26 august 2025, că voucherele de vacanță vor fi acordate în anul 2025 angajaților din învățământul de stat care au salarii nete de până la 8.000 de lei, prin raportare la venitul funcției de bază din luna acordării acestora. Măsura a fost adoptată practic cu patru zile înainte de încheierea vacanței de vară, perioada în care personalul didactic își poate lua concediul de odihnă. În iunie, Daniel David anunța că nu sunt bani pentru voucherele de vacanță.
- Valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei pentru fiecare angajat, acestea fiind emise doar pe suport electronic. Ele pot fi folosite exclusiv pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate în România, cu o valoare minimă de 1.600 de lei. Voucherele sunt valabile timp de un an de la data alimentării cardului.
Pentru personalul angajat cu normă parțială, voucherele se acordă proporțional cu durata timpului de muncă, raportat la valoarea maximă de 800 de lei, stabilită pentru programul normal de lucru. Suma poate fi utilizată fracționat, în funcție de valoarea fiecărui pachet turistic achiziționat.
Din suma de 800 de lei acordată, angajații primesc efectiv 640 de lei, deoarece statul reține impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente. Plata pachetelor turistice trebuie realizată către unități autorizate, iar facturile emise trebuie să conțină CNP-ul titularului de voucher, pentru ca utilizarea acestora să poată fi verificată.
Ordonanța de urgență nr. 156/2024 stabilește că statul suportă jumătate din valoarea minimă a unui pachet turistic de 1.600 de lei, diferența de 800 de lei fiind acoperită de angajați. Voucherele pot fi folosite pentru servicii de cazare, masă, transport și alte servicii incluse într-un pachet turistic, cu condiția respectării plafoanelor prevăzute de lege.
26 comments
🤣buna gluma
Încă o formă de umilire!
Mai bine nu mai dădeau nimic.
Și de ce s-ar supăra cei din turism ?
Nu are logică.
Ce îi interesează pe ei dacă dăm noi personal banii sau statul? Total absurd.
Din toate părțile apar noi forme de umilință și vor rămâne îi învățământ cei obligați de nevoi,de dări;vor rămâne în învățământ cei pe care nu îi interesează de nivelul de cultură,de evoluție sau de copii!
Dumnezeu să ne apere!
Ba eu o sa le ridic. Sunt tot banii mei. Ca au grija sa imi cheleasca salariul cu taxele. Eu nu ma simt umilita. Si daca nu se vor mai da, nicio problema. Nu mai susținem turismul care oricum e vai de el. Mergem in străinătate in vacanțe.
Sper ca v-a plăcut vara asta cu statiuni si orase lipsa de turisti. Sunt chiauni hotelierii, a fost cel mai prost an.
„v-a plăcut”???!!!
Vouchere de vacanta după vacanța? Sa și le bage ministru, Bolovan și Mucea undeva !👎👎👎👎👎👎👎👎 Sa dea înapoi indemnizația de hrana și să păstreze pentru ei voucherele de vacanta!👎👎👎👎👎👎
i le donez lui David!
Nu vă mai obosiți sa scrieți despre ele ! Nu le mai ridică nimeni , sau aproape nimeni !
de ce nu după ce s-ar lămuri ce taxe ar trebui plătite anticipat, s-ar extinde perioada de a le putea solicita și s-ar renunța la fracționarea valorii a câte cincizeci de lei? nu rezultă de nicăieri că nu se pot plăti pachete turistice „jumi-juma” de doi beneficiari, fiecare jumătate plătită din aceste fonduri.
Vouchere de vacanta: un fel de bani de mila.
800 lei/12 luni < 70 lei/luna!!!
Wow! Ce cadou!
La fel cum era si indemnizatia de hrana, circa 12 lei/zi, in timp ce tichetele erau mult peste aceasta valoare.
Da, un respect total, aratat prin firimiturile aruncate.
Dar nu va este rușine să așteptați că statul să vă facă vacanță???? Dumneavoastră nu aveți capacitate intelectuală de a va pune deoparte și de a va programa concediul cum fac alte clase sociale??? Nu sunteți în stare să puneți deoparte bani un an de zile că sa va faceți concediul? Așteptați să vă dea statul bani de concediu,bani de mâncare ????? Ce exemplu sunteți pentru elevi? Rușine mare!!!!! La cat munciți și la câtă implicare aveți la momentul actual sunteți plătiți regește!!!!! Chiar sunteți cei mai penibili și demni de râsul curcilor și fără pic de bun simt…
N-am putut pune bani deoparte pentru vacanțe pentru că am cumpărat cărți – 1000 de lei din buzunarul meu, anual, pentru cărți alese de copiii voștri! Pentru că altfel, acasă, nimeni nu le cumpără cărți, nimeni nu-i încurajează să citească, nimeni nu-i verifică dacă au și alte preocupări în afară de tiktokăreală. Liniște să fie, părinții sunt mulțumiți, ce dacă al lor copil devine tehnozombie.
Aici aveți dreptate
Rușine pentru dumneata!!! Unde exista forma de respect pentru munca depusa de cadrul didactic? Aveți probleme cu profesorii? Nu aveți ,dar veți avea!!! Terminați cu acuzele!!! Va rog sa va deplasati la medicul curant pentru controlul anual!!! Ce vă privește când și unde ne facem concediile? Trebuie sa va spunem ,când plecăm în concediu ,când venim,pe ce bani? Cucoană ,stai potoliră!!! Ai dreptul la opinie dar nu mă insulta și nu insulta cadrele didactice!!!!
Stimată doamnă, nu cadrele didactice au cerut vouchere ci statul le-a oferit TUTUROR BUGETARILOR! Din suma aferentă voucherelor se retrage din salariu 10% impozitul… adică rămâne cu 720 de lei. Practic, acești bani sunt o mare minciună, deoarece reprezintă o formă prin care salariatul este tentat să le accepte, însă mai trebuie să scoată din buzunar niște bani… Nu toate hotelurile acceptă plata cu voucher de vacanță, prin urmare, ești nevoit să accepți să să scoți din buzunar minimum 1600 de lei ca să poți beneficia de voucher. De exemplu, dacă doresc să viziteze Sibiul, nu pot opta pentru o cazare de 3 nopți cu 250 de lei/ noapte , deoarece trebuie să demonstrez că am plătit 1600 de lei… În altă ordine de idei, vă informez că fiecărui deputațlt români i se plătește 5000 lei/ lună chiria, 3000 lei/ lună norma de hrană și 1500 lei/ lună decontare transport… Păi lor nu le-ar fi rușine, că sunt ,,entelectuali” ,maică, și au salarii de 7000 de euro ( 350 de milioane de lei vechi )…?
Nu rămân decât 640 !
Raman 640 (din 800 lei, 160 de lei se returneaza statului 10% impozit si inca 10% contributii sanatate) dar sejurul trebuie sa fie minim 1600 lei asa ca angajatul mai pune 800 lei, deci 640 stat 960 angajat. Din cei 1600 lei o alta parte se intoarce la stat sub forma de TVA (11% in turism – inca aprox. 160 lei). Daca pleci in concediu probabil folosesti o masina consumi benzina (cu taxe si accize), platesti taxe de drum/pod, consumi mancare mai scumpa, servita la restaurant, platesti taxe de statiune, poate si o taxa de parcare etc.
In final statul incaseaza ceva mai mult decat a dat, angajatii au taxele aferente concediului in mare parte acoperite si isi fac un concediu in tara.Se sprijina economia locala iar statul incaseaza mai mult decat a dat -pe langa ce am calculat, incaseaza diverse impozite si dividente si de la restaurant, hotel, si benzinarie).
Ia sa refacem calculul fara vauchere, cu concediu sa zicem in Bulgaria sau mai rau, fara concediu si cat incaseaza statul in situatia asta. Deci nu e o pomana a statului, e un calcul in care statul iese pe plus.
Rușine?! De ce!? Multi tâmpiți in tara asta….multi, as vrea să dispară specia asta că ține, …si că sa te liniștești, nu va lua nimeni acest voucher in condițiile date
Și ca și sfat , mai informează te și cum trăiesc alte țări
Capacitate intelectuala?!Si cand te gandesti ca e legal ca astfel de specimene sa procreeze.
Să-și ia David, Nicușor și acoliții lor voucherele. Mai mare denigrare nu se putea. Am ajuns sa fim umiliți de niste cioflingari, coate goale care au ajuns vremelnici in funcții. Cred ei că putem fi mituiți după ceea ce au făcut cu invatamantul? Abia aștept ziua când acești epigoni vor dispărea din viața publică.
Dar cine credeți că sunteți dumneavoastră????? Mai mari cioflingari că dumneavoastră nu cred că mai există… Și aveți nesimțirea să mai ridicați glasul? Ce faceți practic? Mai nimic…și cereți atâtea drepturi și ce sa vedeți le și primiti? Dar productivitate zero….Încă nu ați auzit că fără munca nu se poate?Și stați liniștiți că sunteți mituiți la tot pasul de către părinți că altfel nu mișcați un deget și așa copii cu potențial dar care nu va dau nimic pentru că poate nu au posibilitatea sunt trântiți cu note mic,i iar cei care nu prea ii duce creierul dar ce sa vezi e nepotul inspectorului,e fata nu știu cui ies șefi de promoție cu note din burta? Asta ce este?
n-a cerut nimeni vouchere, compensații tranzitorii ori alte invenții care să mascheze (față de dumneavoastră, poporul) subfinanțare acută în anii 2000, cronică deja acum.
De unde scoateți astfel de aberații? Veniți cu exemple concrete. Cum să-i dai notă mică unui copil care are potențial și vine pregătit? Cum să fie șef de promoție un copil care e mai puțin pregătit decât alții? De ce nu veniți să lucrați în învățământ dacă vedeți ca e lapte și miere? Fiți exemplu pentru ceilalți și vedeți câtă bucurie ai atunci când vezi rodul muncii tale. Fără muncă nu se face nimic.
Nu știu cum de va mai suporta planeta asta, sunteți de o răutate de neimaginat, nu pot sa cred câtă invidie și frustrare. Pune mana pe carte, și astfel nu o sa mai dai cu sapa…
Cu așa gândire și răutate la adresa profesorilor,nici nu e de mirare că am ajuns o țară de analfabeți functionali
Nu transpare niciun sprijin în negocierea tarifelor de servicii turistice. Dimpotrivă, art 10 b) s-ar putea interpreta în sens contrar. Deci încă o dată guvernul dă … clasă: trebuie întâi negociat (până pe 15 octombrie parcă) apoi semnat angajamentul ( 🙁 ) apoi făcută plata. Părerea mea este că sunt condiții ce exced o folosire normală a unui drept şi hg este ilegală.
Se mai scrie că se pot folosi maximum opt sute, eventual fracționat dar nu fracționat sub cincizeci. Deci impozitul şi alte taxe centrale (care?) s-ar plăti separat.
Dragii mei, profesorii adevărați nu stau în vaucerele de vacanță și nici în indemnizația de hrană (auzi, indemnizație de hrană, 2 sute și ceva de lei)
Îmi e rușine încotro se îndreaptă țara asta. Din toate punctele de vedere. Am sperat, ca un om simplu, că după revoluția din decembrie 1989, să ne redresăm. Un lucru se vede cu ochiul liber…și voi chiar îl vedeți…