Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend, pentru a evita suprapunerile – surse

5.404 vizualizări
Foto: ISJ Mureș – Facebook.com
Olimpiadele școlare din anul școlar 2024-2025 ar putea avea fazele județene și în timpul săptămânii, la finalul programului de cursuri, pentru a evita suprapunerea acestora în weekend, potrivit surselor Edupedu.ro. Măsura ar fi luată în calcul la Ministerul Educației, care ar încerca să planifice organizarea olimpiadelor de mai devreme, conform surselor.

Potrivit surselor Edupedu.ro, calendarul olimpiadelor școlare 2024-2025 ar urma să fie mai aerisit. Conform acestora, Ministerul Educației ar lua în calcul ca olimpiadele școlare să se desfășoare în timpul săptămânii, nu în timpul weekendului, pentru a nu le suprapune.

O posibilitate ar fi să se desfășoare după programul școlar, în zilele de cursuri, arată informațiile Edupedu.ro. Când toate olimpiadele sunt în 3 weekenduri sau în 5 weekenduri, este normal că se suprapun, au mai spus sursele Edupedu.ro, care au adăugat că în acest an presiunile care s-au pus asupra desfășurării olimpiadelor au fost foarte mari din cauza acestor aglomerări.

Calendarele ar urma să fie făcute mai devreme, potrivit surselor citate, pentru a avea o perioadă mai mare de timp în desfășurarea etapelor. În urmă cu mai mulți ani, calendarele olimpiadelor școlare ajungeau în școli și în jurul lunii decembrie la început, spun mai mulți profesori consultați de Edupedu.ro.

Anul acesta, calendarele au fost publicate târziu, spre ultimele zile a lunii ianuarie, ajungând să reglementeze că fazele pe școală sau locale se susțin în luna decembrie 2023 sau ianuarie 2024, evident susținute până la acea dată de elevi.

Motivul pentru care calendarele au fost întârziate a fost publicarea, mai întâi, a listelor cu olimpiadele care să se desfășoare, în acest an filtrate de o comisie cu membri numiți de ministra Ligia Deca încă din martie 2023.

Aceeași comisie, care abia pe 9 ianuarie 2024 ar fi aprobat procedura operațională de lucru (sursa) pentru modificări, a tăiat și peste 40 de concursuri școlare naționale și aproape 40 din calendarul activităților educative (CAEN/CPEENI).

Peste 10 olimpiade școlare județene au avut loc în finalul de săptămână 16-17 martie, printre care Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză – scris, Biologia, Informatica, conform calendarului olimpiadelor școlare 2024 cu modificările ulterioare.

Iar alte 10 olimpiade școlare județene au fost în finalul de săptămână 23-24 martie, printre care la Chimie, Limba Engleză – oral, Limba franceză și limbile romanice.

Pentru a permite elevilor să participe la mai multe olimpiade, au existat câteva situații atipice: pentru Geografie, elevii de clasa a VIII-a ar fi trebuit să înceapă la prânz proba, pentru că Ministerul Educației a decalat ora de începere la solicitarea unui singur părinte, făcută la cabinetul secretarului de stat pentru Învățământ Preuniversitar Florian Lixandru. După articolele Edupedu.ro, s-a revenit asupra deciziei.

Tot după „numărul mare de solicitări venite din partea mai multor părinți”, pe 15 martie, vineri, Ministerul Educației anunța târziu elevii și profesorii că ora de începere a olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2024, etapa județeană, a fost decalată sâmbătă la prânz pentru elevii care participă și la olimpiada de Limba engleză. 

În mod contrar practicilor din acest an legat de gestionarea suprapunerilor și încurajarea participării la mai multe olimpiade, Ministerul Educației susține, după ce a tăiat zeci de concursuri școlare în 2024, că motivul principal este „reducerea caracterului foarte competitiv al sistemului educațional”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situație paradoxală: o școală renovată și modernizată în urmă cu doi ani prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri va fi renovată din nou, timp de aproape 2 ani, de data aceasta de Primărie, deși ar fi avut nevoie doar de izolare termică / Miza ar fi banii din PNRR, dar șantierul pune profesorii și copiii pe fugă

Școala Gimnazială Sălcioara din județul Ialomița a fost renovată în 2023, prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri. Există prezentări documentate despre procesul care a dus la modernizarea clădirii, mobilierului, instalațiilor.…
Vezi articolul
identitatea de gen

“Primul caz în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru discriminare lingvistică”: Ministerul Educației și Inspectoratul din Cluj trebuie să plătească 60.000 de lei pentru un grup de elevi maghiari, în urma desființării unei clase de liceu

Ministerul Educației și Inspectoratul Județean Cluj trebuie să plătească despăgubiri în valoare totală de 60.000 de lei pentru un grup de zece elevi discriminați, în urma unei decizii din 2019…
Vezi articolul

NOU Ocupația de „tehnician imprimare 3D” avizată pentru introducerea în COR la inițiativa 3DUTECH. Programul propune și un opțional național pentru liceu aprobat de către Ministerul Educației, credite profesionale transferabile pentru profesorii care au certificare ECDL 3D Printing și 10 noi hub-uri 3D Printing (P)

3DUTECH – Modelează viitorul. Printează-l 3D! lansează o nouă ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului și concursuri naționale de 3D printing & robotics dedicate elevilor și profesorilor din România. Aceștia…
Vezi articolul