Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend, pentru a evita suprapunerile – surse

4.553 de vizualizări
Foto: ISJ Mureș – Facebook.com
Olimpiadele școlare din anul școlar 2024-2025 ar putea avea fazele județene și în timpul săptămânii, la finalul programului de cursuri, pentru a evita suprapunerea acestora în weekend, potrivit surselor Edupedu.ro. Măsura ar fi luată în calcul la Ministerul Educației, care ar încerca să planifice organizarea olimpiadelor de mai devreme, conform surselor.

Potrivit surselor Edupedu.ro, calendarul olimpiadelor școlare 2024-2025 ar urma să fie mai aerisit. Conform acestora, Ministerul Educației ar lua în calcul ca olimpiadele școlare să se desfășoare în timpul săptămânii, nu în timpul weekendului, pentru a nu le suprapune.

O posibilitate ar fi să se desfășoare după programul școlar, în zilele de cursuri, arată informațiile Edupedu.ro. Când toate olimpiadele sunt în 3 weekenduri sau în 5 weekenduri, este normal că se suprapun, au mai spus sursele Edupedu.ro, care au adăugat că în acest an presiunile care s-au pus asupra desfășurării olimpiadelor au fost foarte mari din cauza acestor aglomerări.

Calendarele ar urma să fie făcute mai devreme, potrivit surselor citate, pentru a avea o perioadă mai mare de timp în desfășurarea etapelor. În urmă cu mai mulți ani, calendarele olimpiadelor școlare ajungeau în școli și în jurul lunii decembrie la început, spun mai mulți profesori consultați de Edupedu.ro.

Anul acesta, calendarele au fost publicate târziu, spre ultimele zile a lunii ianuarie, ajungând să reglementeze că fazele pe școală sau locale se susțin în luna decembrie 2023 sau ianuarie 2024, evident susținute până la acea dată de elevi.

Motivul pentru care calendarele au fost întârziate a fost publicarea, mai întâi, a listelor cu olimpiadele care să se desfășoare, în acest an filtrate de o comisie cu membri numiți de ministra Ligia Deca încă din martie 2023.

Aceeași comisie, care abia pe 9 ianuarie 2024 ar fi aprobat procedura operațională de lucru (sursa) pentru modificări, a tăiat și peste 40 de concursuri școlare naționale și aproape 40 din calendarul activităților educative (CAEN/CPEENI).

Peste 10 olimpiade școlare județene au avut loc în finalul de săptămână 16-17 martie, printre care Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză – scris, Biologia, Informatica, conform calendarului olimpiadelor școlare 2024 cu modificările ulterioare.

Iar alte 10 olimpiade școlare județene au fost în finalul de săptămână 23-24 martie, printre care la Chimie, Limba Engleză – oral, Limba franceză și limbile romanice.

Pentru a permite elevilor să participe la mai multe olimpiade, au existat câteva situații atipice: pentru Geografie, elevii de clasa a VIII-a ar fi trebuit să înceapă la prânz proba, pentru că Ministerul Educației a decalat ora de începere la solicitarea unui singur părinte, făcută la cabinetul secretarului de stat pentru Învățământ Preuniversitar Florian Lixandru. După articolele Edupedu.ro, s-a revenit asupra deciziei.

Tot după „numărul mare de solicitări venite din partea mai multor părinți”, pe 15 martie, vineri, Ministerul Educației anunța târziu elevii și profesorii că ora de începere a olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2024, etapa județeană, a fost decalată sâmbătă la prânz pentru elevii care participă și la olimpiada de Limba engleză. 

În mod contrar practicilor din acest an legat de gestionarea suprapunerilor și încurajarea participării la mai multe olimpiade, Ministerul Educației susține, după ce a tăiat zeci de concursuri școlare în 2024, că motivul principal este „reducerea caracterului foarte competitiv al sistemului educațional”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor, despre rezolvarea inechităților salariale: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată

“Salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată trebuie să fie punctul de plecare pentru majorarea salariilor directorilor de…
Vezi articolul

Instituții din România – implicate în 11 din cele aproape 160 de noi proiecte pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior, propuse spre a fi finanțate printr-un apel Erasmus+ în 2023

Un număr de 159 de noi proiecte propuse spre a fi finanțate în cadrul apelului Erasmus+2 2023 pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior au fost selectate, potrivit unui anunț…
Vezi articolul

VIDEO Elevii relocați din Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași vor învăța în alte școli în perioada consolidării seismice a clădirii, chiar dacă părinții au protestat în fața primăriei. Luciana Antoci, șefa ISJ: Trebuie să înțelegem că nu există soluții alternative în acest moment

Inspectorul general școlar din Iași, Luciana Antoci, le transmite părinților elevilor Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” Iași, care au protestat în fața primăriei, nemulțumiți că elevii au fost mutați din unitatea…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie reacționează în scandalul ARACIP, după ce ministerul i-a schimbat organizarea și după ce numele său a fost pus pe o listă a „groparilor care mănâncă o colivă fancy” de Răzvan Orășanu

„Guvernul și Ministerul Educației Naționale au ratat din plin reforma Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)”, a transmis joi, pe Facebook, senatorul USR Ștefan Pălărie. El a…
Vezi articolul