Opt membri noi aleși în Academia Română, dintre care cinci din Republica Moldova, Canada sau Elveția. Printre ei – chirurgul Irinel Popescu, matematicianul Constantin Zălinescu și filologul Eugen Munteanu

671 de vizualizări
Academia Română / Foto: Wikipedia.org
Academia Română a ales miercuri opt membri noi în for, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Printre aceștia se află chirurgul Irinel Popescu, matematicianul Constantin Zălinescu și filologul Eugen Munteanu.

Despre Irinel Popescu, care era membru corespondent din 2013 și a devenit membru titular, G4Media.ro a scris că a fost trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, iar statul român vrea să recupereze 8 milioane de euro de la el.

Comunicatul integral al Academiei Române:

„Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 25 septembrie 2024, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de 8 membri, după cum urmează:

Membri titulari:

  • Constantin Zălinescu, Secția de științe matematice
  • Irinel Popescu, Secția de științe medicale

Membru corespondent:

  • Eugen Munteanu, Secția de filologie şi literatură

Membri de onoare:

  • Gheorghe Postică (Republica Moldova), Secția de științe istorice şi arheologie
  • Nicolae Bârsan (Germania), Secția de științe fizice
  • Ruxandra Mihaela Botez (Canada), Secția de științe tehnice
  • Martin H.H. Gerzabek (Austria), Secția de științe agricole și silvice
  • Avinoam Bezalel Safran (Elveţia), Secția de științe medicale”.


1 comment
  1. Se pare ca in sfarsit AR a ajuns la concluzia ca intr-un stat de drept prezumtia de nevinovatie nu o stabileste G4Media ci constitutia in ceea ce priveste pe prof. Irinel Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată despre o eventuală demisie în cazul în care legile educației vor fi modificate mult în Parlament: „Mă voi gândi la alte acțiuni” / Ce-și dorește ea, generic, să rămână în legi: „susținerea elevilor”, a carierei didactice și programele naționale

Ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat un răspuns tranșant când, în conferința de presă de luni, a fost întrebată în mod repetat în legătură cu o eventuală demisie sau „linie…
Vezi articolul
Iulian Cristache

Federația părinților din preuniversitar: Noi am căzut de acord ca vacanța de iarnă să fie intersemestrială, iar calibrarea conținuturilor de predare pe semestre este responsabilitatea Ministerului și al sindicatelor

Reprezentanții părinților, elevilor și parte din sindicate au căzut de acord în ședința de astăzi de la Ministerul Educației ca vacanța de iarnă să fie vacanță intersemestrială, în anul școlar…
Vezi articolul