Orele pierdute din luna mai nu se recuperează, ci doar cele din iunie, anunță Ligia Deca: Verificarea se face de către conducerile școlilor și de inspectorate

3.993 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Orele pierdute din luna mai nu se mai recuperează, ci doar cele din luna iunie, după cum a declarat jurnaliștilor ministrul Educației, Ligia Deca, după audierile din Parlament. Pentru zilele din luna mai, „deja au fost plătite salariile”, a spus Ligia Deca.

Pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, recuperarea se face până pe 16 iunie. Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, după cum a transmis Ministerul Educației.

Ligia Deca: Recuperarea nu se face pentru zilele afectate de protest în luna mai. Pentru acele zile deja au fost plătite salariile. Ceea ce am lăsat la latitudinea unităților de învățământ – în funcție de infrastructură, situație, câți profesori au fost în situația de protest, în funcție de efectivul de elevi pe care îl au – este posibilitatea unor recuperări pe parcursul acestor zile de școală. Ele variază. Pentru unele școli, ultima zi de școală este 16 iunie. Pentru alte școli, de exemplu, toate liceele tehnologice, vorbim despre 23 iunie. În acest interval, unitățile de învățământ organizează un program de recuperare, cu aprobarea consiliului de administrație. Am mare încredere că vom vedea responsabilitate din partea conducerii școlilor, în așa fel încât, pe de o parte, să se poată recupera, pe de altă parte, să păstrăm un nivel decent al duratei procesului educațional.

Reporter Diana Dumitrașcu (TVR): Cine poate verifica faptul că ce fac aceste recuperări și nu sunt doar ore trecute pe hârtie?

Ligia Deca: Verificarea procesului de recuperare se face de către conducerile școlilor și de către inspectoratele școlare.

Informații de context

Pe 8 iunie, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța că ministerul pe care-l conduce lucrează de o săptămână la un program prin care profesorii care au fost în grevă vor recupera zilele în care nu au lucrat.

“Încă de la începutul săptămânii, am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean care, la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor, pentru a organiza un program de recuperare“, spunea Ligia Deca, săptămâna trecută.

Imediat după suspendarea grevei generale, care a durat 13 zile lucrătoare și s-a întins pe 22 de zile calendaristice, Ministerul Educației a trimis la inspectorate și la școli o adresă semnată de nu mai puțin de 9 oficiali din instituție și directori de departamente.

Nu este vorba despre vreun program de recuperare gândit sau pus la punct, explicat sau planificat, ci doar o pasare a responsabilității către directorii de școli. Aceștia pot decide, cu aprobarea consiliului de administrație, recuperarea orelor pierdute. Tot directorii au apoi obligația să adapteze orarul pentru aceste recuperări, conform ministerului.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevi și profesori, cu excepția claselor terminale / Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, transmite Ministerul Educației
Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță că ministerul pe care-l conduce lucrează de o săptămână la un program prin care profesorii care au fost în grevă vor recupera zilele în care nu au lucrat

20 comments
  1. Ha, ha, ha, ce gluma buna!
    Recuperare? ce-i aia? Saptamana asta copilul meu a zugravit clasa. Marti s-au strans bani de la elevi, au fost trimisi la cumparat lavabil. Trafaletii au fost adusi de acasa. Si saptamana aceasta elevii au zugravit.

    1. Zugrăvesc copiii? Asta chiar nu cred! Spuneți aici, că tot sunteți sub anonimat, la ce școală este copilul și numele profesorului/directorului care v-a cerut bani pentru lavabil și trafaleți. De ce ați acceptat așa ceva, nu cunoașteți drepturile dv și ale copilului?
      Sau mai degrabă e pură invenție.
      Dacă nu încântați, dacă ați acceptat așa ceva, vă meditații soarta toți din acea școală.

      1. Ultima frază, schimbată de corector și neverificată (rușine să îmi fie!): “Dacă nu inventați, dacă ați acceptat așa ceva, vă meritați soarta…..”.
        Ironia corectorului: “meditații” în loc de “meritați” – știa că sunt profesor!:))

    2. Presupun că la liceu.Cu ajutorul elevilor și al părinților se face curățenie în școli, de atâția ani, altfel nu reușim din cauza fondurilor insuficiente. Vinovați nu sunt profesorii, învățătorii sau educatorii care caută soluții pentru a face sălile de clasă mai de Doamne ajută! Pentru starea de bine a copiilor care își petrec orele acolo se amenajează cât se poate. Vinovați sunt cei care nu acorda fondurile necesare pentru învățământ. Acolo unde cadrele și părinții nu iau inițiativa și nu contribuie, elevii fac orele in spații jalnice.

  2. Și eu am impresia ca d-na ministru își bate joc de profesori, elevi, părinți, de ideea de școală. E jignitor pentru toți cei implicați în procesul de învățământ!!

  3. Recuperare, pentru ce? Elevii au fost la scoala, dar nu au gasit profesorii in clase. De ce ar veni acum in plus, ca sa recupereze (si) ei ceea ce nu au facut altii? Cand un elev lipseste, profesorul recupereaza ora pentru el?

  4. S-a propus ca ora sa fie de 25 de minute ,deci in loc de 1 ora de 50 min sa se faca 2 ore in acel interval de timp.Adica “buna ziua,ce mai faceti,prezența si la revedere”.

    1. La un liceu tehnologic ar fi interesant de vazut cum se combina orele de teorie si cele de practica comasata: 25 de minute face elevul matematica, apoi fuge in atelier sau la agentul economic sa faca practica si tot asa de la 8 la 15. Si mai tare e sa recuperezi si vreo “scoala verde” cu elevii, pe langa practica si teorie. Deca asta nu judeca deloc?! Oricum, in ultimele 3 saptamani, deja erau programate orele de recapitulare si sistematizare (care se vor relua oricum la inceputul noului an scolar deci elevii nu au pierdut materie) si se mai dadeau sanse elevilor in prag de corigenta. Desi a fost greva, cu clasele terminale s-au facut pregatiri pentru bac iar elevii in pericol de corigenta au venit la scoala si li s-au dat toate sansele. Cel putin asa stau lucrurile in scoala mea. Ca sa nu mai spunem ca tot in liceele tehnologice, pe langa bac, se face si pregatire pentru examenele de certificare a competentelor profesionale. Sa nu credeti ca in greva am stat si ne-am distrat cu totii, dna Deca! Intrebati ARACIP, au fost si ei in vizite de evaluare periodica in perioada grevei. Suntem destui care am muncit voluntar in greva pentru a-i sprijini pe elevi. Credeti ca sarim la recuperari sa ne luam salariul toti ca niste ulii? Ma lipsesc de banii aia, dna Deca, dar va rog sa incetati cu ineptiile si falsa preocupare pentru elevi si personalul din invatamant!

  5. V-am scris de ieri că e mitomană!

    NU se recuperează nici ulterior pentru a crea precedent și a opri orice grevă in viitor!

    Statul de drept girat de Iohanis prin Deca!

    Știam că asta se va întâmpla imediat ce ne vom întoarce la clase!
    Acum avem și dovada că mint cum respiră!

    1. eu nu inteleg ceva: profesorii fac greva, 3 saptamani. Nu fac ore, nu primesc salariu. Au obtinut (in principiu) ce au vrut. Ne-au incurcat cu evaluarile nationale, bac etc. Acum , ca se termina anul scolar, profesorii vor sa cheme copiii din vacanta, sa “recupereze” orele, pentru a-si lua salariul pe perioada cat au fost in greva? de ce? ai facut greva, la revedere!

      1. Stimata doamna! Dacă am făcut ore și am fost trecuți pe lista de greva , așa ca avem zile tăiate și nu am fost plătiți ,este bine? Așa sunteți mulțumită ? Sau poate și aici este ceva greșit.

      2. Cu ce v-am încurcat la examene??! Aveți măcar onestitatea de a recunoaște că toate se dau CONFORM CALENDARULUI INIȚIAL! Singura modificare este echivalarea probelor de competență de la bac, probe care oricum nu aveau pondere în media examenului.
        E cazul ca profesorii să conștientizeze o dată pentru totdeauna câtă URĂ manifestă aproape toată societatea românescă împotriva lor; poate și aici e o explicație a statutului lor precar, din păcate…

  6. nici o recuperare,ore pierdute bani pierduți,bani lor ,prostia lor nu vor recupera copii noștri,taiatile jos. banii din salariu de iunie pentru zilele pierdute

    1. Taiati-le jos, taiati-le sus, taiati-le-n stanga si-n dreapta! Gica, tată, cica o bere face minuni la mahmureala! Consuma mai putin!

  7. Pentru cele opt zile din luna mai nu este vorba doar de banii pierduți ai profesorilor pentru o cauza normală și justă, ci este vorba mai ales de materia pierduta a elevilor. Aceasta ar trebui recuperată în septembrie. Altfel elevii rămân cu un gol de cunoștințe.
    Din mers este foarte greu de recuperat ce s-a pierdut în mai pentru că programa e oricum încărcată!!
    Este o greșeală mare fata de elevi să lăsați lucrurile așa. Nu este profesionist, d-na Ministru!

  8. Nu va suparati, este cumva vreo gluma la mijloc si nu o inteleg eu???
    In luna iunie au fost pierdute ca urmare a grevei vreo 30 de ore- cel putin la copiii mei. Ar mai fi maine si vineri timp pentru ”recuperare”- adica fizic, imposibil.
    Ce fel de lucruri is astea ca m-ati zapacit complet?

    1. Dacă pe mine, profesor, m-au zăpăcit, îmi imaginez că și pe dvs. Evident că nu recuperăm nimic joi și vineri.
      Am făcut atâta tam-tam trei săptămâni, am vorbit despre respect și demnitate, iar acum ne dăm cu stângu-n dreptu’. Suspectez că și ministerul a propus aberația asta fix pentru a ne face de râs. Știut fiind, bineînțeles, că cei mai mulți vor accepta compromisul, întrucât s-a făcut o gaură măricică în buzunar. Păcat!

    2. Aveți dreptate. Să se termine odată cu aceste idei, că nu avem timp să recuperam nimic, abia marți am ieșit din grevă! Ce să recuperăm in trei zile?! Ne facem de rușine! Daca mai aveam câteva săptămâni de cursuri, ar fi fost posibil. Mă minunez de ideile aberante ale unora care fac de rușine profesia didactică! Unii chiar sunt disperați după bani și nu își asumă propriile decizii. E de noaptea minții atitudinea unora, cineva să facă ceva și să scoată neaveniții din școli!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de lege a învățământului preuniversitar a fost aprobat integral, cu modificări, de comisia de învățământ a Camerei Deputaților / Joi încep dezbaterile pe proiectul legii învățământului superior

Deputații din Comisia de Învățământ au abrobat miercuri seară proiectul de lege a învățământului preuniversitar, cu modificările discutate și dezbătute în ultimele 5 zile. Conform votului acordat, au fost 13…
Vezi articolul

Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU / Încălzirea nu este asigurată în 574 de școli (3,4%). Florin Cîțu: Avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcționează școlile

Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, 4.171 sunt autorizate,…
Vezi articolul