(P) Jocuri și jucării educative care susțin învățarea acasă, la grădiniță și la școală

2.482 de vizualizări
Viața noastră se schimbă rapid și, odată cu ea, abordarea educațională se adaptează vremurilor moderne în care trăim. În ultima perioadă, metodele de predare, învățare și evaluare s-au schimbat, iar evoluția și transformările la nivel global ne îndeamnă să folosim în procesul didactic materiale performante, astfel încât actul educațional să progreseze și să se modernizeze. În era digitală, educaţia are nevoie de noi abilităţi şi competenţe pentru a răspunde provocărilor viitorului și pentru a ne putea alinia ritmului rapid cu care se schimbă lumea.

Metodele tradiționale din învățământ trebuie adaptate astfel încât să faciliteze flexibilitatea gândirii, utilizând materiale didactice inovative.

Jocul rămâne principala formă de învățare de la cele mai fragede vârste

Copiii sunt atrași în mod natural de experiențele de joc deoarece le oferă șansa de a deține controlul. Jocul în educația preșcolară include experiențe directe și presupune explorarea sentimentelor, ideilor, interacțiunea cu materiale și cu alte persoane și formarea de cunoștințe, limbaje și aptitudini noi. Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.

Rolul jocurilor și jucăriilor educaționale în procesul de învățare este de a stimula copiii și de a trezi interesul acestora prin experiențe relevante. Un copil are nevoie de cât mai multe jocuri educative deoarece nu doar că îl dezvoltă sănătos, dar îl învață o mulțime de lucruri noi, ajutându-l să înțeleagă felul în care funcționează mediul înconjurător.

O gamă largă de jocuri și jucării educative sunt comercializate de librăria online Editura Dianalocul unde cartea întâlnește jocul, care include în oferta sa, printre altele, jocuri pentru dezvoltarea emoțională, jocuri de observare și asociere și chiar jocuri STEM.

Importanța jocurilor STEM în activitățile grădinițelor și școlilor

Copiii din ziua de astăzi devin consumatori de tehnologie de la vârste fragede. În loc de a avea copii care doar utilizează tehnologia, i-am putea îndruma să o înțeleagă și să o folosească într-un mod inteligent sau chiar să o creeze.

Despre integrarea tehnologiilor în procesul de învățare se vorbește tot mai des în ultima perioadă, iar conceptul de STEM va deveni un punct cheie în pregătirea tinerelor generații pentru viitor.

Acronimul STEM se referă la predarea – învățarea integrată a disciplinelor Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică, organizată într-o metodă de învățare coerentă, cu aplicații desprinse din realitate, în general sub forma experimentului.

Știința și tehnologia fac parte din viață noastră, iar utilizarea lor într-un mod care să aducă valoare este foarte important. Educația STEM depăsește educația formală din școli și pune accent pe imaginație, mergând până la prima formă de învățare din viața copiilor: joaca. De aceea, există jocuri și jucării STEM menite să stârnească tocmai curiozitatea științifică, tehnologică, inginerească și matematică, prin experimente și exemple concrete.

Printre avantajele jocurilor STEM se numără:

  • sunt foarte complexe și reprezintă adevărate exerciții de gândire, cooperare și comunicare;
  • dezvoltă imaginația, coordonarea ochi-mână și motricitatea fină;
  • antrenează creativitatea, atenția, spiritul de observație și percepția spațială;
  • noțiunile teoretice sunt mai ușor de reținut, acumulându-se natural și coerent prin joacă și experiment;
  • oferă o modalitate distractivă și diferită de înțelegere a problemelor într-un mod realist;
  • pot fi folosite ca materiale educaționale multifuncționale, pe care copiii le pot utiliza pentru a dobândi noi cunoștințe, pentru a-și îmbunătăți abilitățile și pentru a se distra în același timp.
Concluzie

În contextul actual, educația se schimbă zi de zi, adaptându-se nevoilor tinerei generații ce se pregătește pentru un viitor în care cheia succesului este punerea în practică a abilităților și competențelor acumulate. Importanța jocurilor STEM este strâns legată și de locurile de muncă din acest domeniu, printre care amintim: cercetător, programator sau inginer, care sunt tot mai căutate.

Editura Diana susține formarea copiilor prin activități STEM, integrând aceste tipuri de joc în viața și educația lor, nu doar funcțional, ci și pentru a încuraja curiozitatea și experimentele, mai cu seamă că sunt ușor de pus în practică și îi stimulează să descopere secretele naturii și universului.

Citește și:
(P) De ce preferă copiii și părinții jocul educativ LOGICO?
(P) Care sunt provocările învățământului preșcolar actual? Ce resurse didactice ar trebui să utilizeze părinții și profesorii în educația timpurie?
(P) Poveștile terapeutice pentru copii – cum se nasc, cine le realizează și cum pot vindeca temerile copiilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor se opune cu fermitate examenului de admitere la liceu, separat de Evaluarea Națională: S-ar putea concretiza în meditații private, nivel de stres ridicat și dificultate crescută în alegerea filierei și liceului potrivit, elitism excesiv

Consiliul Național al Elevilor se opune cu fermitate susținerii admiterii la liceu în mod descentralizat, care s-ar putea concretiza în meditații private, nivel de stres ridicat și dificultate crescută în…
Vezi articolul

BREAKING Raed Arafat a decis ca elevii din localitățile în carantină, care învață la școli din localități care nu sunt în carantină, să poată da simulările pentru Bacalaureat. Reprezintă o excepție de la măsura interzicerii circulației persoanelor

Elevii din localitățile în carantină, care învață la școli din localități care nu sunt în carantină, vor putea da simulările pentru Bacalaureat din săptămâna care urmează, potrivit unei decizii luate…
Vezi articolul

Contractele de finanțare a activităților prin Fondul special al Ministerului Educației au ajuns la universități marți pentru semnare, spune secretarul de stat Gigel Paraschiv / Motivul pentru care mai multe colocvii rămân fără bani în 2024

Contractele de finanțare a activităților universităților în anul 2024, prin Fondul pentru Situații Speciale (FSS) de la dispoziția ministrului Educației, au ajuns pentru semnare marți, 14 mai, la instituțiile de…
Vezi articolul