(P) Poveștile terapeutice pentru copii – cum se nasc, cine le realizează și cum pot vindeca temerile copiilor

989 de vizualizări
Copiii sunt într-o permanentă dezvoltare și descoperă zilnic lucruri noi în lumea din jurul lor. Răspunsul emoțional este diferit la oricare dintre noi, iar la copii este într-o continuă schimbare, deoarece aceștia experimentează și se confruntă frecvent cu noi provocări, astfel încât este normal să se nască și anumite neliniști din când în când. Dar uneori situațiile nou apărute în viața copiilor scot la iveală emoții, sentimente, gânduri ce riscă să rămână în subconștient și să dezvolte mai târziu adevărate frici. Potrivit unui studiu, peste 40% din copiii cu vârstele între 5 și 10 ani experimentează frici comune. Deci ce este de făcut pentru a-i ajuta să depășească cu succes aceste situații?
Temerile unui copil prin ochii unui părinte

Pentru ca un copil să-și accepte toate emoțiile, trebuie ca noi să-i acceptăm toate emoțiile. Înainte de a putea face asta, trebuie să le acceptăm pe ale noastre.” – Lawrence J. Cohen.

Orice părinte observă temerile copilului său și le consideră ca fiind firești. Chiar sunt firești. Oamenii de știință sunt de părere că aceaste temeri apar în scopul supraviețuirii și chiar dacă unele frici vor fi vindecate de la sine, altele vor face parte din viața copilului mult timp.

De exemplu, unora dintre copii le poate fi frică de întuneric, de foc, de înălțime sau de furtună, iar alții pot fi influențați de ce aud la televizor și pot dezvolta frici pentru diferite tipuri de boli sau pentru războaie.

Printre primele temeri cu care se va confrunta un copil este teama de separare, care apare în jurul vârstei de șase-nouă luni. Aceast tip de teamă este naturală și sănătoasă pentru dezvoltarea emoțională a bebelușului, ea dezvoltându-se pentru a-l ține pe copil aproape de părinte în momentul în care pornește de-a bușilea. Relația de atașament cu părintele se consolidează în primii doi ani de viață ai copilului, iar dacă în această perioadă copilul a dezvoltat încredere în figura de atașament (părintele), el poate transfera această încredere și în mediul din jurul său, iar apoi o poate interioriza. Copiii autonomi sunt cei ce au o bază sigură de atașament, aceștia fiind și cei ce au o încredere în sine mai ridicată.

Problemele apar când la o vârstă mai mare copilul manifestă o teamă severă de separare de unul dintre părinți, nedorind să rămână la grădiniță sau într-un alt spațiu (la bunici) și mai târziu la școală, chiar și după o perioadă de adaptare îndelungată. Dar uneori această teamă este alimentată și de mesajele părintelui precum „Dacă nu vii, plec fără tine” sau „Te las aici dacă nu ești cuminte” care deși par să funcționeze pe moment, nu fac decât să alimenteze o frică atât de adânc înrădăcinată în sufletul copilului, încât uneori poate dura până la vârsta de doisprezece ani, sau chiar mai târziu, ulterior transferându-se asupra altor figuri de atașament, precum prieteni și mai târziu asupra soțului sau soției, ori asupra propriilor copii.

Ca părinte, ești într-o continuă căutare de răspunsuri și încerci să comunici și să îți asculți copilul privind trăirile lui ca fiind ale tale. Sunt încercări prin care trecem fiecare și rolul nostru ca părinți este să căutăm soluții.

Cum se nasc poveștile terapeutice? Rolul și beneficiile acestora

Nevoia părintelui de a-l sprijini și educa pe copil și nevoia copilului de a se simți conectat emoțional pentru a învăța lucruri noi sau pentru a depăși anumite situații stau la baza poveștilor teraputice.

Biblioterapia este o tehnică terapeutică creativă prin care se urmărește abordarea problemelor pe care copilul le întâlnește la un moment dat, prin intermediul poveștilor. Ioana Omuț-Cherecheanu, psiholog, dascăl și autor al poveștilor terapeutice, consideră biblioterapia o metodă potrivită pentru orice vârstă: „În copil încerc să văd viitorul adult, iar în adult, copilul care a fost.

Poveștile terapeutice se pot folosi în orice situație în care considerăm că subiectul este potrivit. Spre exemplu, putem povesti despre Cum a devenit Louis un pirat neînfricat, copiilor care se tem de nou și nu au încredere în forțele lor, sau putem atrage un somn liniștit din Țara lui Noapte Bună și fabrica de vise, celor care se tem de întuneric și de apariția coșmarurilor.

Autorul acestui tip de povești este, de obicei, psiholog, sau ele trec ulterior prin verificarea unui astfel de specialist?

Este important ca autorul poveștilor să fie specialist în domeniu și să aibă experiența lucrului cu copiii, pentru a înțelege nevoile, comportamentele și trăirile celor mici. Poveștile terapeutice au rolul de a oferi celor mici valori importante precum încredere sau empatie și de a le arăta modele de eroi cu care să se identifice. Ele sunt menite să transmită, pe baza celor relatate, o experiență de viață și să ofere soluții problemelor prezentând modele de comportament. În povești pot fi abordate probleme pshihologice precum teama de separare, fricile exagerate, accesele de furie, dar și probleme legate de respectarea rutinelor cum ar fi pregătirea pentru somn sau mersul la grădiniță. Rutinele sunt un bun aliat pentru reducerea temerilor, deoarece copiii se simt în siguranță atunci când lucrurile se desfășoară într-un ritm care le este familiar.

Ce trebuie să știe părinții, înainte de a le citi copiilor povești terapeutice? Există greșeli pe care le pot face în citirea, interpretarea, transmiterea acestor povești, care să deturneze sensul și obiectivul cărții?

Prin puterea magică a cuvintelor, povestea terapeutică aduce alinare și vindecare, dacă este spusă unde, de cine și cum trebuie, și-l face pe cel care o ascultă să-și spună la un moment dat propria poveste, ca un început de descoperiri personale și de rezolvare a problemelor care îl preocupă.

Pentru ca povestea să aibă mai mult efect, părintele trebuie să știe dinainte obstacolele cu care se confruntă copilul și să creeze pentru cel mic un cadru unde să se simtă în siguranță și care să favorizeze primirea mesajului. Copilul poate să știe că urmează o poveste prin rutinele care pregătesc acest moment, precum alegerea unui anumit moment din zi sau anunțarea poveștii printr-un cântecel sau o zicală, astfel încât copilul să aibă timp să încheie activitatea în care era angrenat și să se pregătească fizic și emoțional pentru ascultarea poveștii.

Este foarte important să îi oferim o siguranță când îi spunem povești, pentru că astfel temperamentul lui va fi echilibrat. Indiferent de gravitatea momentului din poveste, părintele trebuie să își păstreze același calm și echilibru din care copilul va culege mai târziu cea mai importantă atitudine în situații reale din viață.

Adeseori încercăm să le vorbim copiilor pe limba noastră, oferindu-le argumente și soluții bine șlefuite de mintea adultă. Se întâmplă ca, de multe ori, aceste metode să nu funcționeze și ne găsim în fața unor situații în care ne simțim lipsiți de resurse. Prin intermediul poveștilor și jocurilor reușim să ne conectăm cu ei, iar mesajul ajunge cu mai multă ușurință la urechile și în sufletele lor.” – Adriana Mitu, psiholog și terapeut specializat în psihoterapia copilului și adolescentului, trainer și autor al poveștilor terapeutice.

La Editura Dianalocul unde cartea întâlnește jocul veți descoperi o serie de povești care abordează cele mai comune subiecte întâlnite în rândul copiilor, adunate în colecția ABC-ul poveștilor terapeutice. Pe lângă povestea propriu-zisă cărțile din această colecție cuprind întrebări, sfaturi, jocuri și exerciții practice care vin în completarea și continuarea poveștii și a temelor cunoscute în dezvoltarea emoțională și socială a copilului.

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like