România este invitată de onoare la Târgul de carte de la Frankfurt, ediția 2028 / Ministrul Culturii, Andras Demeter: La Târgul de Carte de la Frankfurt nu te prezinți doar în cele câteva zile ale Târgului
Programul Masă caldă a fost aplicat ani de zile în școli cu zero abandon școlar, deși obiectivul declarat era reducerea abandonului – arată primul raport extern făcut de Banca Mondială prin PNRR / Instituția recomandă „revizuirea profundă a obiectivelor”
Inițiativa legislativă privind evidența timpului de lucru pentru actori ar trebui să fie elaborată în prima parte a lunii martie și va fi obligatorie, fără testare prealabilă, anunță Ministerul Culturii
Ministerul Educației susține că nu știe câți profesori titulari predau în aceeași școală discipline care nu corespund cu specializarea lor. În schimb, instituția a numărat în toată țara doar 28 de profesori titulari sau pe viabilitate cu norma în trei sau mai multe școli
Profesori care nu trec absențele elevilor și clase întregi fără niciun elev la ore, principalele probleme descoperite la controalele inopinate din 10 școli, făcute de Inspectoratul Școlar Giurgiu
SNSPA își suspendă cursurile mâine, 18 februarie 2026, ca urmare a codului portocaliu de ninsoare și viscol emis de ANM pentru București
Ministerul Educației din Republica Moldova lansează noile programe școlare în consultare publică / Acestea trebuie să fie gata până pe 30 septembrie 2026
Ministerul Educației schimbă regulile evaluării manualelor școlare înaintea celei mai mari licitații din ultimii ani
Profesoara de Istorie Claudia Portase, numită șefă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, după demisia lui Sorin Mihai / Ministerul Educației: O persoană din interiorul instituției a fost apreciată ca fiind o soluție bună
OFICIAL Titularizare 2026 și Definitivat: Centralizatorul disciplinelor, domeniile, specializările și probele de concurs valabile pentru profesori – document
Instrument didactic – joc pentru profesori și elevi, lansat online – „Tu ce cre(e)zi?”, despre creativitate, inteligență artificială și sustenabilitate / „Află ce știi să faci și ce meserie ți se potrivește”
Liceenii se pot înscrie în Programul Național de Selecție 2026 pentru 4 olimpiade internaționale de economie și business, până pe 16 martie / România va găzdui, în premieră, Olimpiada Internațională de Business și Finanțe
ULTIMA ORĂ Toate școlile din județul Giurgiu sunt închise miercuri, cursurile se mută online din cauza codului portocaliu de viscol
Sentințe judecătorești profesori. Aplicația de salarizare a fost actualizată și școlile vor putea alege din listă ultima tranșă achitată. Precizările primite de către unitățile de învățământ
Proiect național pentru medicina școlară din fonduri europene: peste 1.000 de medici vor fi formați, iar cabinetele școlare vor primi ghiduri standardizate / În 2024, erau peste 2300 de cabinete școlare, dintre care doar 34 în mediul rural
EXCLUSIV Din septembrie 2026, notele tuturor elevilor de clasele primare, gimnaziale și ale celor de clasa a IX-a vor fi date pe baza standardelor naționale de evaluare – anunță Ministerul Educației. Profesorii vor fi controlați prin inspecția școlară, iar nerespectarea standardelor este abatere disciplinară
UTIL Directorii de școli au responsabilități în ceea ce privește implementarea proiectelor europene, cazurile de violență și integrarea elevilor cu CES / Aceștia pot fi demiși la propunerea primarilor sau a consiliilor locale
OPINIE Ștefan Bratosin – Plagiatul și iluzia meritului academic: contribuția voluntară la publicații și conferințe prădătoare
Olimpiada Națională de Matematică 2026, etapa locală. Descarcă subiectele primite în județul Constanța și rezolvările corecte la gimnaziu și liceu, publicate de SSMR
Olimpiada Națională de Matematică 2026, etapa locală. Descarcă subiectele primite de elevii din județul Timiș și rezolvările corecte la clasele V-XII, publicate de SSMR
Alianța organizațiilor studențești cere Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților modificarea Legii Bolojan, prin care se limitează transportul studenților cu trenul
OFICIAL Până pe 1 aprilie, școlile trebuie să anunțe elevii și părinții când va fi vacanța mobilă din 2027 și datele pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde din anul școlar 2026-2027
Schimbare de atitudine a Ministrului Culturii, András Demeter față de impactul austerității asupra rețelei de biblioteci: Este nevoie de un plan național de redresare a bibliotecilor
Ce se întâmplă când vrem să reparăm copilăria noastră prin copiii noștri sau cum am trecut de la „eu te-am făcut, eu te omor” la „tu nu vei suferi ca mine” / Op Ed Profesoara Delia Stănculescu
Ministrul Muncii, confruntat de directoarea de școală Andreia Bodea cu promisiunile nerespectate ale predecesorilor săi în privința legii salarizării profesorilor: Dacă până la jumătatea lunii aprilie nu încep discuțiile cu sindicatele, îmi dau demisia
Caz absurd în învățământ, provocat de o măsură a Guvernului: un profesor cu grad didactic I și 15-20 de ani vechime are venituri salariale mai mici ca un profesor cu grad didactic II și 5-10 ani vechime
„Nu există studiu fără eroare, iar faptul că rapoartele nu discută deloc eroarea arată o lipsă majoră de profesionalism”, „copy-paste dintr-un model AI este un semnal de alarmă masiv” – cinci cercetători analizează rapoartele UNICEF–BRIO, promovate de MEC ca „diagnostic de sistem”
Simularea Evaluării Naționale 2026 va fi susținută de elevii de clasa a VIII-a peste 3 săptămâni. Prima probă este simularea La limba și literatura română, pe 16 martie / Calendarul simulărilor, programa și modele de subiecte
România este în top 5 țări cu cele mai multe zile de vacanță din UE. Domnica Petrovai: Dacă semnificația este că «ne descurcăm noi la școală până când avem vacanțele lungi în care nu facem nimic», atunci avem o problemă de sens pe care copiii și societatea îl dau școlii. Școala trebuie văzută ca un spațiu de atașament
INTERVIU Cum se comportă un elev aflat în sevraj psihologic din cauza dependenței de social media, la școală? Psihoterapeut Domnica Petrovai: Cu irascibilitate, vigilență permanentă, neliniște, ruminare, abandonare rapidă a sarcinilor care presupun efort, reacție emoțională intensă la feedbackul corectiv al profesorului
Manual cu teste de limba română, pregătit de UDMR pentru elevii care învaţă în maghiară: „În România, fără cunoaşterea limbii române nu te poţi realiza” – preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba
Nuanțare de poziție a Ministerului Educației și Cercetării față de rapoartele UNICEF-BRIO despre literație: a trecut de la „diagnostic esențial pentru sistem” la „rapoarte independente”
Spectacole de teatru special pentru vacanţa elevilor, pregătite de artiştii Teatrului „Luceafărul” din Iași. Liceenii se pot pregăti pentru examene în spectacolele din proiectul „Teatrul trece Bacul”
Eliminarea reclamelor online la jocuri de noroc între orele 6:00 și 24:00, interzicerea totală a folosirii persoanelor publice în promovarea lor și creșterea vârstei minime de acces – au fost votate astăzi de Senat, anunță inițiatoarea proiectelor de lege, Raluca Turcan / Votul final este în Camera Deputaților
Material susținut de NextLab.tech