Părinții să nu trimită la scoală copilul atunci când are simptome de viroză respiratorie și dureri în gât, iar profesorii să stea și ei acasă dacă au semne de gripă – recomandările Ministerului Sănătății pentru începutul cursurilor

959 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Ministerul Sănătății oferă aceleași recomandări la început de an școlar pe care le transmite dintotdeauna. Oficialii au luat recomandările din anii trecuți și le-au mai publicat încă o dată, potrivit comparației făcute cu documentele similare din anii anteriori.

Aceste recomandări vizează documentele medicale, apoi o indicație pentru realizarea triajului în școli și o listă de reguli de igienă pasate profesorilor pentru a fi reamintite de către aceștia elevilor.

Mai mult, atât elevii, cât și personalul didactic și nedidactic „cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate”, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să vină la școală.

Ministerul Sănătății mai recomandă realizarea zilnică, la prima oră de curs, de către cadrul didactic, a unei inspecții vizuale a elevilor prezenți în clasă, cu scopul identificării unui eventual elev bolnav „care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă (față congestionată, tuse, etc)”.

Redăm recomandările Ministerului Sănătății:

Ministerul Sănătății recomandă părinților și cadrelor didactice acordarea unei atenții deosebite asupra stării de sănătate a copiilor la începutul anului școlar. 

Măsuri generale: 

1. Sunt necesare documente medicale numai la: 

  • înscrierea într-un nou ciclu de învăţământ, respectiv pentru creșă, grădiniță, clasa pregătitoare și clasa a IX-a. 
  • transferul elevilor într-o altă unitate de învățământ. 

Toţi ceilalți copii nu trebuie să prezinte adeverințe medicale sau avize epidemiologice la începutul anului școlar. 

Documentele medicale sunt eliberate de medicul de familie și constau în: adeverință medicală de înscriere în colectivitate, aviz epidemiologic și fişă de vaccinări. 

2. Realizarea triajului epidemiologic al elevilor la intrarea în colectivitate, de către personalul medico-sanitar al unității de învățământ.

3. Respectarea regulilor de igienă personală, care vor fi reamintite elevilor de către cadrele didactice: 

  • igiena mâinilor: spălarea frecventă a mâinilor și/sau dezinfecția lor (înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tuse/strănut, ori de câte ori e necesar); 
  • igiena respiratorie: tuse, strănut în șervețel de unică folosință sau în plica cotului, aruncarea şerveţelului la gunoi imediat după folosire, spălarea/dezinfecția mâinilor după tuse/strănut; 
  • igiena în clase: aerisirea frecventă a sălilor de clasă (păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puțin 10 minute după fiecare oră de curs), curățenia și dezinfecția suprafețelor și obiectelor din unitățile de învăţământ înaintea începerii cursurilor; 

Fiecare unitate de învăţământ va asigura materiale pentru igiena mâinilor (săpun lichid, substanțe dezinfectante și prosoape de hârtie), precum și pentru curățenia și dezinfecția sălilor de clasă. 

4. Reducerea riscurilor de transmitere a virusurilor respiratorii:

  • informarea periodică a părinților de a nu trimite la scoală copilul atunci când se confruntă cu simptome de viroză respiratorie, dureri în gât; 
  • personalul didactic si nedidactic cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate;
  • realizarea zilnică, la prima oră de curs, de către cadrul didactic, a unei inspecţii vizuale a elevilor prezenți în clasă, cu scopul identificării unui eventual elev bolnav care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă (față congestionată, tuse, etc). 
  • în cazul identificării unui elev cu semne de boală transmisibilă respiratorie, se recomandă izolarea lui la domiciliu și informarea părinților în vederea îndrumării către un medic și asigurarea tratamentului. 

Măsuri preventive recomandate:

  • vaccinarea împotriva gripei sezoniere a elevilor eligibili și a personalului din unitățile de învățământ
  • derularea de acțiuni de educare-informare a elevilor privind regulile care trebuie respectate pentru a preveni îmbolnăvirile respiratorii și menținerea unui stil de viață sănătos.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. personalul didactic și nedidactic “cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate”, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să vină la școală.

    AHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA

    1. Nu prea-mi mai convine sa fiu dublu impozitat pe pe orice muci sau tuse ca asa dicteaza guvernul. Am ajuns sa mergem la scoala pana ne ia lesinul pentru ca statul ne ia din banii munciti de 2 ori. Nici la cu”ve nu se intampla asta. Dar exista cu’va mai mare decat statul? Mereu gaseste variante sa te reduca la gradul cel mai mic de importanta si respect numai sa le ramana lor mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum calculează școlile care sunt elevii care primesc bursă de merit – primii 30% dintr-o clasă – explicațiile Ministerului Educației trimise directorilor / Nu trebuie să ceară adeverință de venit părinților și nici acte legalizate la notar

Mai multe precizări despre calcularea procentului de primii 30% elevi dintr-o clasă care vor primi bursă de merit indiferent de media acestora, despre extragerea informațiilor despre veniturile familiilor de către…
Vezi articolul

Decizia privind deschiderea școlilor trebuie descentralizată. În rural, unde sunt mai puțini elevi la clasă, lecțiile se vor desfășura la școală – președintele Federației Părinților, după întâlnirea cu reprezentanții ministerelor Educației și Sănătății

Odată cu deschiderea școlilor în toamnă, atât instituțiile statului, la nivel central și local, cât și familiile, părinții și elevii vor trebui să împartă responsabilitatea unor reguli de prevenire a…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendar Evaluare Națională 2025. Probele încep pe 23 iunie, cu o zi liberă după fiecare examen. Rezultatele inițiale apar pe 3 iulie și elevii au timp trei zile să vadă lucrările, până să decidă dacă depun contestații

Evaluarea Națională 2025 are loc în perioada 23-27 iunie, potrivit calendarului avizat joi de Ministerul Educației în ședința Comisiei pentru Dialog Social (CDS). Proba la Limba română se va desfășura…
Vezi articolul

Daniel David, despre lipsa spațiilor pentru orele remediale introduse prin Legea Bolojan: Un ministru trebuie să vină să spună ce trebuie făcut și după aceea ne chinuim împreună, noi cu autoritățile locale, să implementăm acel lucru. Eu nu pot gândi viziunea pe educație în funcție de infrastructura care nu există în anumite unități școlare

Lipsa infrastructurii nu ar trebui să împiedice lansarea programului de ore remediale obligatorii pentru ciclul primar și că viziunea în educație trebuie formulată în funcție de nevoile pedagogice, nu limitată…
Vezi articolul