Pregătire gratuită pentru profesorii care dau Titularizarea si Definitivatul în 2024, organizată de Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Bihor

16.450 de vizualizări
Profesorii care vor să susțină concursul de Titularizare 2024 sau examenul de definitivare în învățământ pot participa gratuit la cursuri de pregătire organizate de Casa Corpului Didactic Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor. 

„Organizăm aceste cursuri pentru profesori de cel puțin 5 ani și pentru a ajunge la cât mai mulți colegi, am oferit această posibilitate de a le parcurge și online, acolo unde se poate, dar aici depinde foarte mult de disciplină. 

Cursurile sunt gratuite, deci nu trebuie să plătească, sunt online, nici nu trebuie să se deplaseze și dacă putem să-i ajutăm pe colegi, să contribuim la creșterea calității resursei umane, nu văd de ce să nu o facem”, a declarat pentru Edupedu.ro Alin-Serafim Ștefănuț, directorului CCD Bihor.  

Înscrierile se fac online pe site-ul Casei Corpului Didactic Bihor.

Competențe vizate pentru Titularizare și Definitivat:

• planificarea conținutului disciplinei în conformitate cu programa școlară;

• elaborarea unor proiecte didactice actualizate;

• însușirea metodelor și instrumentelor moderne de evaluare utilizate în practica școlară;

• formarea unor deprinderi de muncă eficiente specifice specialității;

• dobândirea abilității de a proiecta și desfășura activități integrate.

Modulele tematice

Modulul I: Programa școlară și importanța ei în planificarea conținutului disciplinei

Modulul II: Elemente de specialitate

Modulul III: Elemente de metodică 

Informații despre cursuri:

Pregătirea cadrelor didactice în vederea susținerii examenului național de definitivare în învățământ

Pregătirea cadrelor didactice în vederea susținerii concursului național de ocupare a posturilor vacante 

Orarul și tematica cursurilor pentru profesori

Grafic curs avizat Pregătirea cadrelor didactice în vederea susținerii examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2024.

Grafic curs avizat Pregătirea cadrelor didactice în vederea susținerii concursului național de ocupare a posturilor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024.


11 comments
  1. Și eu doresc sa ma înscriu pentru definitivat invatatori.

  2. Bună dimineața! cus as putea sa particip ?

  3. Cred ca mai lipseste un curs, probabil cel mai important. Cursul de smecherie, care sa le explice cadrelor didactice cum se titularizeaza unii cu note mai mici in fata celor cu note mai mari.

  4. Aș dori și eu invitație , Psihopedagogie specială mada.suciu@yahoo.com
    Mulțumesc !!

    1. Buna seara. Și pe mine mă interesează. Sunt din Maramureș. Cum m-aș putea înscrie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul I, până la 30 iunie 2017, să beneficieze în continuare și de salariul aferent gradului I și de indemnizația de doctorat, cere Federația Sindicatelor „Spiru Haret” Avocatului Poporului, după ce Ministerul Educației a interzis cumulul de luna aceasta

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de…
Vezi articolul

Tehnologia informației și a comunicațiilor să fie introdusă, la liceu, în trunchiul comun pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, cere Asociația Patronală a Industriei de Software / Ministrul Cîmpeanu nu a menționat TIC printre disciplinele care vor intra „probabil” în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu

Ore de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) trebuie introduse obligatoriu în trunchiul comun, pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, susține Asociația Patronală a Industriei de Software…
Vezi articolul

OFICIAL Pentru toți profesorii din preuniversitar anul acesta școlar nu se fac decât cursuri de formare continuă în sistem online, iar evaluarea finală va fi tot online pe bază de portofoliu / Furnizorii trebuie să obțină avizul Comisiei Speciale de Acreditare din minister

În anul școlar 2020-2021 nu se desfășoară activități de formare continuă în sistem față-în-față sau blended-learning, ci doar în sistem online, asta prevede ordinul nr. 5.767 din 15 octombrie 2020…
Vezi articolul

Simulare BAC 2023. Rezolvarea subiectelor la Istorie, făcută de profesoara Andreea Martinescu: Este surprinzător faptul că la subiectul II apare un text referitor la evenimente din prima jumătate a secolului XIX

Subiectele pe care le-au primit liceenii la simularea de la Istorie au fost rezolvate pentru Edupedu.ro de profesoara Andreea Martinescu. Cadrul didactic este de părere că subiectele au fost accesibile:…
Vezi articolul

Scăderile de venituri pentru directorii de școli pot apărea din cauza unor erori ale aplicației de salarizare și din faptul că unii au atins maximul prevăzut de lege pentru salarii, susține liderul sindical Marius Nistor

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că problemele cu salariile personalului din învățământ, printre care și scăderi de venituri pentru directori, ar putea avea două motive.…
Vezi articolul