Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi un membru al forului – autoplagiat în două volume, scrie Putereaacincea.ro

1.519 vizualizări
Ioan Aurel Pop / Foto: captură de ecran
În două volume semnate de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi de un alt membru al forului, Ioan Bolovan, sunt pagini întregi preluate din opere anterioare, fără semnalarea preluării prin ghilimele și note de subsol, scrie jurnalista Melania Cincea.

Hans Hedrich, activist şi politolog, a sesizat în 2017 Comisia de Etică a Universităţii „Babeş Bolyai” şi Consiliul de Coordonare a Cercetării Ştiinţifice al Academiei Române cu privire la un autoplagiat în cazul lui Ioan Aurel Pop, care la acea vreme încă nu era președintele Academiei, ci rector și membru al forului academic, relatează publicația Putereaacincea.ro.

Potrivit sursei citate, Ioan Aurel Pop a semnat două cărţi, publicate în 1996 şi 1997; singurele mari elemente diferite între cele două cărți sunt titlul și un capitol, care a fost adăugat la cartea din 1997, notează publicația, care precizează că este vorba despre următoarele volume:

  • Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996, 245 p., ISBN 973-9155-004-0
  • Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, 274 p., ISBN 973-9261-24-8.

Comisia de Etică a Universităţii conduse de Ioan Aurel Pop a decis că nu a fost încălcată deontologia profesională, deși toate capitolele din prima carte se regăsesc în cea de a doua, fără nicio citare, relatează Putereaacincea.ro.

Cum se apără președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de acuzațiile de autoplagiat:
  • În anii ’90 ai secolului trecut, nu exista noțiunea de autoplagiat în România. Volumul din 1997, publicat la Editura UBB, are statut de curs universitar și a fost elaborat ca suport al cursului de Istoria Transilvaniei medievale, introdus la propunerea mea în planul de învățământ și aprobat de consiliul profesoral al Facultății de Istorie și Filosofie. Volumul din 1997 nu este identic cu cel din 1996, deoarece, chiar și în partea de început, pe alocuri, am făcut mici precizări, corectări și completări.
  • Noțiunea de autoplagiat nu are relevanță nici astăzi, în condițiile în care «piața» publicistică din România este nereglementată, în sensul că multe publicații preiau materiale ale diverșilor autori și le republică fără să ceară voie autorilor.” – Sursa: Putereaacincea.ro

 

 

 


1 comment
  1. Aha, va zica asta-i argument al unui om care ocupa cea mai inalta pozitie, in cel mai de seama for al culturii din Romania – Academia Romana : „multe publicații preiau materiale ale diverșilor autori și le republică fără să ceară voie autorilor”, si-atunci de ce sa n-o fac si eu? JALNIC! Impostura si lipsa de caracter, nu stiu cum de-ati ajuns presedinte al Academiei Romane, chiar, cum ati ajuns acolo? Cea de-a doua carte trebuia sa aiba exact acelasi titlu ca prima, se stipula ca este o reeditare a celei din 1996, careia i-au fost adaugate un capitol nou si alte mici modificari, asta daca aveam a face aici cu un om de onoare, dar n-avem asa ceva! Daca se arata clar ca a doua carte este o reeditare a primeia, nu ar mai fi fost nevoie de citare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul

Criteriile folosite de profesori pentru alegerea manualelor școlare – studiu de piață al unei edituri / Întrebate ce ar vrea să regăsească în plus, în manualele de gimnaziu, mai multe cadre didactice au indicat itemi asemănători celor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, evaluări inițiale și o evaluare sumativă mai scurtă, plus idei pentru Școala Altfel

Corectitudinea științifică și actualitatea informațiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele școlare pentru elevii de gimnaziu, potrivit unui studiu…
Vezi articolul

PROIECT Grilele cu salariile din ianuarie 2024 pentru directori, directori adjuncți, contabili-șefi și secretari-șefi, în funcție de grad și de categoria școlilor și grădinițelor, puse în dezbatere de Ministerul Educației

Un proiect de hotărâre de guvern (HG) cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației joi seara.…
Vezi articolul

Aproape una din trei universități publice a anunțat și cursuri online la master și doctorat, iar 15% pentru licență. Asta atrage nemulțumirea reprezentanților studenților ANOSR, care sperau la „o schimbare de paradigmă, constând în flexibilizarea învățământului superior”

„Doar 30% dintre universitățile de stat au anunțat în mod public integrarea unei componente de activitate în regim online pentru ciclurile de masterat și doctorat, în timp ce pentru programele…
Vezi articolul