Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache: Nu suntem de acord cu admiterea la liceu, noul procent de 60% din locuri e chiar mai rău

2.357 de vizualizări
Iulian Cristache, Federația Părinților / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, Iulian Cristache, anunță că nu susține examenul de admitere la liceu, prezentat de ministra educației, Ligia Deca, nici în varianta în care doar 60% dintre locurile dintr-o clasă ar urma să fie scoase la concurs, restul fiind ocupate cu elevi repartizați în urma Evaluării Naționale. Cristache a declarat pentru Antena 1 că „nu suntem de acord cu admiterea, creăm discriminare la nivelul sistemului educațional, ca să nu mai vorbim de meditații. Luăm în calcul și stresul la care copiii vor fi supuși într-un timp relativ scurt”.

Într-o declarație similară, dar făcută la TVR, Cristache susține că „nu acceptăm compromisul, fie 90%, fie 60%, pentru noi este același lucru. Răspunsul nostru este nu și dacă mă întrebați referitor la procent, cred că este mai rău acum, pentru că vom avea formațiuni de studiu cu elevii care au două sisteme de evaluare. Unii, Evaluare Națională, alții pe Evaluare Națională plus parte de admitere, s-ar putea să se creeze niște dispute acolo, la nivelul copiilor”.

Reamintim că încă din vara anului trecut poziția președintelui Federației părinților, Iulian Cristache, a fost împotriva organizării unui examen de admitere. Acesta a solicitat ministerului să fie luate în considerare recomandările OECD, pentru că „meditațiile sunt la un nivel „problematic” în România”, potrivit acestuia.

Ligia Deca a publicat luni proiectele de legi ale Educației. Acestea prevăd că admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, de orice liceu care are concurență pe locurile scoase la concurs. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.


1 comment
  1. Boala oricarui nou ministru al invatamintului : schimbare de dragul schimbarii. Se inta la liceul si in urma cu 35 de ani. Sa dea fiecare admitere la liceul unde doreste sa intre iar media sa fie facuta din nota de la evaluarea nationala si nota la examenul de admitere, intr-un anumit procent. Sau sa se faca admiterea ca pina acum. Ce atitea discutii degeaba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR / Foto: Agerpres - Alex Tudor

USR şi Forţa Dreptei anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în urma acuzaţiilor de plagiat: „România educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine”

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a anunţat, marţi, în plen, că USR şi Forţa Dreptei depun moţiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, cu titlul „România educată…
Vezi articolul

Pregătire pentru Bacalaureat la Istorie, anunțată de Facultatea de Istorie a Universității din București. Cinci profesori de la licee din București, Buzău și Slobozia fac ședințe gratuite de discuții, exerciții și pregătire online cu elevii care se înscriu

Facultatea de Istorie a Universității din București a anunțat duminică, pe Facebook, că organizează ședințe de pregătire pentru Bacalaureat. Prima ședință online are loc pe 23 martie, apoi la câte…
Vezi articolul

DOCUMENT Noul coronavirus SARS-Cov-2 nu a fost eradicat – așa justifică Ministerul Educației un proiect de ordonanță de urgență pentru decontarea de tablete și laptopuri pentru elevi, studenți și profesori din fonduri europene, în condițiile din starea de alertă / „Neadoptarea de urgență ar duce la nerambursarea cheltuielilor”

Fundamentarea unui proiect de ordonanță de urgență care vrea să modifice o altă ordonanță de urgență este construită de specialiștii din Ministerul Educației în jurul expresiei „noul coronavirus nu a…
Vezi articolul

Profesorii ucraineni vor primi 50.000 de calculatoare, donate de UNESCO şi de Google, pentru ca să poată ţine orele în sistem online / Peste 40% din şcolile ucrainene au fost distruse de la declanșarea războiului și sunt nevoite să facă online cursurile

UNESCO și Google au anunțat că vor dona 50.000 de calculatoare pentru profesorii din Ucraina, pentru ca procesul de învățare să nu fie afectat, în școlile care au fost avariate…
Vezi articolul