Preşedintele Iohannis spune că vaccinarea va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale

2.180 de vizualizări
Klaus Iohannis la Valea Doftanei (13 sept. 2021) / Foto: presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis spune că vaccinarea va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, scrie Agenția de presă Agerpres. În condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, Iohannis a dat ca exemplu personalul medical.

„Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”, a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU.

În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

Subiectul vaccinării obligatorii împotriva coronavirusului pentru mai multe categorii esențiale ca angajații din sistemul de învățământ și cei din sănătate, a fost introdus în agenda publică recent de consilierul premierului, fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru.

La scurt timp, premierul Cîțu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor la Palatul Victoria spunând „da, mergem în această direcție”, atunci când a fost întrebat dacă profesorii și medicii ar urma să fie obligați să se vaccineze sau să se testeze periodic printr-o ordonanță de urgență.

Șeful Executivului a spus că în momentul de față este în discuție care să fie cea mai bună măsură, dar că testarea oricum va fi solicitată, iar această procedură să fie plătită din banii angajaților din cele două domenii esențiale enunțate.

La rândul lui, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că “vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susținută de mine, în calitate de ministru al Educației, și nu e susținută nici acum. Îndemnul la vaccinare este altceva”.


5 comments
  1. Și dacă nu vrem să ne vaccinăm, ce o să ne facă? Ne concediază pe toți? De unde aduc alți profesori a doua zi??

  2. Toți din conducerea actuală a țării sunt ”Trăzniți în Nato”! N-am cuvinte…. e vai de mama noastră cu așa indivizi la conducere (că oameni nu mai pot fi numiți)!

  3. „Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”
    Deci, sa recapitulam, un domn care nu este medic da sfaturi celor care sunt medici in probleme care tin exclusiv de medicina. Deci un om care nu a facut macar o saptamana de facultate de medicina isi permite sa dea sfaturi medicale tocmai specialistilor din domeniu .HAHAHAHAHAHAHAHA!!!!
    E ca si cum unu care nu are permis de conducere da indicatii si sfaturi de specialitate unui sofer profesionist cu experienta.
    Oare realizeaza penibilul situatiei? „Domnu’ doctor Iohannis, nu mai bine va vedeti de istorie, ca aia e calificarea dumneavoastra?

    1. Fizica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Suntem pregătiți să luăm toate măsurile legale necesare pentru a proteja drepturile și interesele cadrelor didactice și ale elevilor din comuna Rediu, spune sindicatul USLIP Iași, după ce primarul a amenințat că taie transportul elevilor, hârtia igienică și săpunul în școală, nemulțumit de rezultate

„A amenința cu blocarea sau diminuarea fondurilor necesare funcționării unei școli reprezintă o acțiune gravă, care afectează direct procesul educațional și bunăstarea elevilor și a cadrelor didactice”, spune sindicatul USLIP…
Vezi articolul

Modificare peste noapte la Olimpiada Națională de Geografie, etapa județeană de duminică, 17 martie: doar elevii de clasa a VIII-a din toată țara vor da concursul de la ora 13:00, în timp ce toate clasele celelalte susțin proba scrisă dimineața / Lixandru, ME: Am avut o solicitare a unui părinte

Programul olimpiadei județene de Geografie, desfășurată pe 17 martie, potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024, se întinde pe toată ziua de duminică, la decizia secretarului de stat Florian Lixandru, printr-o adresă…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu și Patriarhul Daniel / Foto: Sursa: Facebook.com/ Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, despre Religia ca materie opţională la Bacalaureat: Religia aduce cunoaştere, nu aduce supunere. Cu cât vom încerca să impunem progresismul, de fapt vom încuraja populismul şi extremismul

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Piteşti, că se întreabă de unde există atâta înverşunare şi ură din partea unora împotriva Bisericii şi a comparat acest comportament cu…
Vezi articolul

UPDATE Fosta directoare a Colegiului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, Claudia Muntean, a fost demisă de inspectoratul școlar la 2 zile după ce fusese repusă în funcție printr-o decizie a instanței

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis să o elibereze din funcție pe Claudia Muntean, fosta directoare a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, la doar 48 de ore după…
Vezi articolul