Președintele Nicușor Dan: Este absurd ca între ce spune un medic cu facultate și rezidențiat și o reclamă de pe Internet să crezi în reclamă. Suntem într-un război informațional pe care știm că îl face Rusia, așa că este obligatoriu să luptăm pentru adevărul științific

2.558 de vizualizări
Foto: Administrația Prezidențială
Președintele României, Nicușor Dan, a avertizat că este „absurd” ca oamenii să aleagă „o reclamă pe internet” în locul unui medic format în „șase ani de facultate” și ani de rezidențiat, a întrebat „cum am ajuns” să fie refuzată vaccinarea copiilor și a vorbit despre un război informațional care afectează inclusiv medicina, cerând medicilor și societății „să iasă din zona de confort” și să apere adevărul științific și adevărul medical.

În debutul discursului, șeful statului a subliniat că societatea „se obișnuiește cu normalitatea”, considerând firesc accesul la medici, fără a conștientiza efortul din spate: „ni se pare normal «mă doare ceva, mă duc la medic»”, însă „pentru a fi medic, faci șase ani de facultate, faci rezidențiate, faci nu știu câte gărzi”. El le-a mulțumit medicilor „pentru efortul pe care l-ați făcut și pe care îl faceți”.

Nicușor Dan a pledat pentru o evaluare realistă a sistemului sanitar, criticând oscilația între extreme: „azi spunem că totul e un dezastru, nimic nu funcționează, e o nenorocire, sistemul medical e o nenorocire. Mâine venim și spunem că dimpotrivă, am construit, am dezvoltat, totul e minunat. Deci trebuie să ne asumăm lucrurile așa cum sunt”. În acest context, a arătat că „distribuția banilor (…) nu este optimă”, dar și că „suntem mult mai bine decât eram acum 20 de ani”, cerând „să ne uităm cu onestitate și cu echilibru la ce suntem noi”.

O parte centrală a discursului a vizat impactul dezinformării asupra medicinei: „nu e posibil, sau pare absurd, ca între un medic care a făcut șase ani de facultate, a făcut trei, patru sau cinci ani de rezidențiat, și care spune ceva, și o reclamă pe internet care spune altceva, tu să alegi reclama de pe internet”.

Președintele a întrebat direct: „Cum am ajuns ca oameni să nu mai vrea să își vaccineze copiii?” și a avertizat asupra consecințelor: „Câți oameni au murit în România pentru că au ignorat știința?”.

În final, Nicușor Dan a vorbit despre „războiul informațional” care afectează inclusiv domeniul medical, menționând că „suntem supuși unui război informațional, știm și cine îl face, Rusia”. El a cerut implicare activă din partea profesioniștilor: „nu mai ajunge ca fiecare dintre noi să își facă meseria”, fiind „obligatoriu ca fiecare dintre noi să iasă din zona de confort și să se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregătit la școală – pentru adevărul științific, pentru adevărul medical”, chiar dacă „rețele întregi vor năvăli pe tine”.

Redăm integral mesajul președintelui Nicușor Dan:

Bună seara!

Mulțumesc pentru invitație, e o onoare să fiu cu dumneavoastră aici!

Știți, noi, oamenii, avem o problemă în general. Ne obișnuim cu normalitatea. Adică ni se pare normal „mă doare ceva, mă duc la medic”, „are copilul o problemă noaptea, găsesc pe cineva”, și măcar în momente festive ca ăsta să ne aducem aminte că, pentru a fi medic, faci șase ani de facultate, faci rezidențiate, faci nu știu câte gărzi, și să spunem asta românilor. Deci mulțumesc din partea mea pentru efortul pe care l-ați făcut și pe care îl faceți.

O să ne spună domnul ministru probabil mai multe despre cum vede sistemul medical, organizare, toate astea. Sfatul meu, și nu numai pentru zona medicală, este să ne învățăm să nu mai trăim de la o extremă de la alta. Pentru că azi spunem că totul e un dezastru, nimic nu funcționează, e o nenorocire, sistemul medical e o nenorocire. Mâine venim și spunem că dimpotrivă, am construit, am dezvoltat, totul e minunat. Deci trebuie să ne asumăm lucrurile așa cum sunt.

Evident că distribuția banilor pe care românii îi plătesc pentru sistemul de sănătate nu este optimă, pe de o parte. Pe de altă parte, suntem mult mai bine decât eram acum 20 de ani. Suntem mult mai bine multe din țările care sunt în jurul nostru și care au avut, la un moment dat, aceleași perspective de dezvoltare pe care le avem noi. Deci sfatul meu este să reușim să ne uităm cu onestitate și cu echilibru la ce suntem noi, inclusiv în ceea ce privește sistemul medical.

Dar cel mai important lucru pe care cred eu că am să vi-l transmit în seara asta este despre războiul informațional, care vă afectează profesia, și sfatul meu despre ce putem să facem, pentru că nu e posibil, sau pare absurd, ca între un medic care a făcut șase ani de facultate, a făcut trei, patru sau cinci ani de rezidențiat, și care spune ceva, și o reclamă pe internet care spune altceva, tu să alegi reclama de pe internet.

Cum am ajuns aici? Cum am ajuns ca oameni să nu mai vrea să își vaccineze copiii? Câți oameni au murit în România pentru că au ignorat știința?

Deci astea sunt niște lucruri extrem de importante. Știm de unde vin. Ca toată Europa, suntem supuși unui război informațional, știm și cine îl face, Rusia, știm și de ce, pentru a scădea încrederea în democrație însăși, adică în posibilitatea oamenilor ca, prin discuții între ei, să își decidă singuri viitorul, și bineînțeles că asta a afectat și zona de medicină, pentru că e o zonă sensibilă pentru oameni.

Și acum, ce este de făcut: din păcate, nu mai ajunge ca fiecare dintre noi să își facă meseria așa cum a învățat să o facă. Nu e suficient, pentru că semenii noștri, societatea din care facem parte, sunt supuși unui tir informațional care spune altceva decât ceea ce ne închipuim fiecare dintre noi că e direcția potrivită în care societatea asta să meargă.

Și atunci este obligatoriu ca fiecare dintre noi să iasă din zona de confort și să se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregătit la școală – pentru adevărul științific, pentru adevărul medical.

Nu e ușor, pentru că, în momentul în care faci asta, rețele întregi vor năvăli pe tine și vor spune că ești cu oculta mondială și fel de fel de alte bazaconii, dar este obligatoriu pentru noi, pentru societatea pe care vrem să o construim, să facem lucrul ăsta.

Mulțumesc foarte mult pentru atenție! Mulțumesc încă o dată pentru ce faceți, și probabil că ne revedem la astfel de reuniuni.


5 comments
  1. Aceeasi retorica gaunoasa ca in pandemie. Chiar ma mir ca inca nu ati dat vina pe Rusia si pentru covid.
    Spalati-va pe cap cu adevarul vostru stiintific sigur si eficient!

  2. este simplu..nu creati conditiile ca cei care au facut”cum spui 7 ani de facultate”,sa si ramana in Romania..voi nu vreti asta..

  3. Rusia și legionarii. Ați uitat legionarii, tot ăia despre care vorbea si tov. Iliescu in 1990, când cu mineriadele…

  4. Din cauza rusilor nu ne vaccinam? (…) poate corelezi numărul de ore de biologie de la toate clasele de a XI-a și a XII-a care nu sunt de profil real cu nevaccinarea! Curaj…. e simplu pentru un olimpic.
    P.s. Nu cred că apare acest mesaj. Nu e în linia USR.

  5. Bine ca exista Rusia si e pe cine a da vina! Altfel ar fi trebuit inventata.Ar trebui sa puna intrebarea oare de ce cred o reclama de pe internet si nu un medic cu sase ani de facultate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Săptămâna Verde înseamnă cel mai adesea activități în curtea școlii pentru elevii din mediul rural sau în clasă și la bibliotecă, arată un studiu al Institutului de Științe ale Educației

Elevii din mediul rural fac activități în clasă, la bibliotecă sau în curtea școlii în cadrul programului Săptămâna Verde, arată un raport de cercetare publicat de Ministerul Educației. Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul

Ligia Deca: Cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă

„Mâine, discuțiile se vor axa pe prevederile contractului colectiv de muncă, care include obligațiile și drepturile personalului din învățământ. Aici ne referim, de exemplu, la facilități pentru profesia didactică”, a…
Vezi articolul

Formarea profesorilor. Mihaela Popa: Trebuie să vedem ce avem nevoie, nu mergem cu valul / Adrian Opre: Să ajutăm și în etapa de evaluare, să arătăm punctele forte, mai puțin forte. Apoi, optează pentru program, dar atenție la furnizori, calitatea lor

În formarea profesorilor, „trebuie să vedem ce avem nevoie, nu mergem cu valul”, a declarat profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat la PrimaNews, pe 9 august. „Adesea e urmărit…
Vezi articolul

Părinții și școlile private, în degringoladă după ce Guvernul a anunțat noile măsuri, dar niciun act nu a fost publicat în Monitorul Oficial la 6 ore de la ședință / UPDATE: Actul normativ a fost publicat luni noaptea

Mai mulți părinți au semnalat Edupedu.ro că școlile și grădinițele private i-au anunțat că sunt deschise cu prezență fizică și marți, 26 octombrie, fiindcă măsurile noi adoptate de Guvern, care…
Vezi articolul