Președintele Nicușor Dan: În special în preuniversitar, Matematica trebuie să fie făcută în așa fel încât să dezvolte capacități de gândire și nu rețete

796 de vizualizări
Foto: presidency.ro
În școala primară, gimnaziu și liceu „Matematica trebuie făcută în așa fel încât să dezvolte capacități de gândire și nu rețete”, a declarat Președintele României, Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre rolul matematicii în educație, pornind de la propria experiență de matematician și de la tradiția tehnică a școlii românești la finalul unei conferințe la care a participat marți, 30 septembrie, la Timișoara. Întrebat de jurnaliști cum îl ajută matematica în funcția de șef al statului, Nicușor Dan a spus că principalul reflex pe care ți-l formează această disciplină este acela de a pune ordine în situații complexe.

„Matematica, reflexul pe care matematica ți-l dă este să pui în ordine, când ai multe lucruri care sunt în oarecare dezordine, reflexul tău este să pui în ordine. Și, făcând matematică mult timp, cam abilitatea asta o obții”, a explicat președintele.

Acesta a amintit și de personalitățile care au modelat învățământul românesc în sens tehnic: Spiru Haret, Moisil și alți profesori care, în anii ’50–’60, au orientat educația spre domeniul tehnic. „Unul din avantajele competitive pe care România le are azi este că are încă o școală foarte bună în zona tehnică. Și asta pentru că acum mulți ani am avut un domn care era matematician, Spiru Haret, și a orientat învățământul într-o direcție, după care, în anii ’50-’60, am avut niște oameni, Moisil și alții, care, de asemenea, au îndreptat învățământul românesc pe o direcție tehnică”, a spus Nicușor Dan.

În opinia sa, matematica trebuie să rămână un pilon central în școala românească, mai ales în ciclul preuniversitar, însă modul în care este predată are nevoie de schimbare: „Eu consider că în educația pe care noi o facem și, în special, la nivel preuniversitar, matematica trebuie să aibă un rol important, numai că ea trebuie să fie făcută în așa fel încât să dezvolte capacități de gândire și nu rețete, și să fie făcută în așa fel încât să nu se piardă pe drum, cum din păcate se face la mulți oameni”.

Președintele a avertizat că modul actual de predare îi îndepărtează pe elevi de această disciplină: „Dacă e să fim foarte, foarte direcți, în momentul de față, în România, matematica este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc, pentru că simt că sunt cumva descalificați social prin faptul că sunt anumite lucruri pe care nu știu să le facă. Și nu despre asta e vorba. Asta este o știință care are farmecul ei, care are gradele ei de accesibilitate pentru toată lumea și care, mai ales, trebuie să ne ajute pe toți să ne structurăm mintea, ca să ne ajute în viață”.

Redăm declarația Președintelui pe subiect:

Jurnalist: „Vă pun o întrebare ușoară, domnule Președinte. Cum vă ajută pe dumneavoastră matematica în funcția pe care o ocupați acum? Sau vă încurcă?

Președintele Nicușor Dan: Matematica, reflexul pe care matematica ți-l dă este să pui în ordine, cum s-a întâmplat cu întrebarea de mai devreme pe care a pus-o colega dumneavoastră, pentru că, când ai multe lucruri care sunt în oarecare dezordine, reflexul tău este să pui în ordine, și, făcând matematică mult timp, cam abilitatea asta o obții. Și de asta, dacă-mi permiteți o paranteză: unul din avantajele competitive pe care România le are azi este că are încă o școală foarte bună în zona tehnică. Și asta pentru că acum mulți ani am avut un domn care era matematician, Spiru Haret, și a orientat învățământul într-o direcție, după care, în anii ’50-’60, am avut niște oameni, Moisil și alții, care, de asemenea, au îndreptat învățământul românesc pe o direcție tehnică. Deci, eu consider că în educația pe care noi o facem și, în special, la nivel preuniversitar, matematica trebuie să aibă un rol important, numai că ea trebuie să fie făcută în așa fel încât să dezvolte capacități de gândire și nu rețete, și să fie făcută în așa fel încât să se nu piardă pe drum cum, din păcate, se face la mulți oameni. Pentru că, dacă e să fim foarte, foarte direcți, în momentul de față, în România, matematica este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc, pentru că simt că sunt cumva descalificați social prin faptul că sunt anumite lucruri pe care nu știu să le facă, și nu despre asta e vorba. Asta este o știință care are farmecul ei, care are gradele ei de accesibilitate pentru toată lumea și care, mai ales, trebuie să ne ajute pe toți să, cumva, să ne structurăm mintea, ca să ne ajute în viață”.


2 comments
  1. Total de acord!
    Întrebări care se pun: Vrea cineva așa ceva? Se vrea efortul gândirii?
    Răspuns al unui profesor cu aproape 40 de ani vechime: Nu, la nivel sistemic!

    Din istoria ,,recentă” a ultimilor 30 de ani:
    •S-au făcut criterii de evaluare; s-au abandonat tacit, pentru că erau indivizi care voiau să treacă mai ușor fără efort! Am auzit ,,argumente”-cu destui susținători- că nici n-ar mai fi necesare criteriile de evaluare! Adică locul acela unde gândirea, efortul fac diferența să nu fie nici definit!
    •S-au făcut manuale alternative interesante; tot indivizi ce au promovat facilul au făcut să dispară treptat niște variante bune de pe piață; știu cazuri în care povesteau colegi cum li se spunea în față ce ,,trebuia” făcut pentru acreditare (cum da, știu și manuale bune care nu au fost alese de profesori pentru formatul lor nestandard în raport cu celelalte: ,,nu se așează bine pe raft”)!
    •Tot după principiul comunist al cozilor [,,mai lăsați (voi, cei din frunte, din dreptul vostru în urma efortului), ca să ajungă și până la noi”], notele mari la examene au ajuns atât de multe, încât ierarhizarea a devenit irelevantă!
    • Examenele au fost atât de puțin securizate, încât rezultatele viciate au creat monștri (a se vedea în anumiți ani numărul notelor de zece dintr-un mic oraș -dublu, triplu față de centre mari); atunci, matematica n-a mai produs valoare, ci a valorizat fals; și a pierdut din strălucire!
    • Profesori ce au ținut la subiecte de evaluare formulate creativ, nu cu rețete, care au ținut la ierarhizări oneste au fost marginalizați; li s-a ștrangulat de către sistem orice posibilitate de evoluție profesională; nu au fost promovați ca repere!
    •Azi, găsești directori care ,,își asumă” prin semnatură distribuția orelor! E afacerea zilei in învățământ!
    Promovarea doar a celor din grupuri mici de interese face ca nimeni să nu mai aibă habar de cum ar trebui să fie realitatea! Nu răspunde nimeni pentru abuzuri!
    Facilul e câștigător pe toate planurile pe moment!

    Toate acestea nu ar fi fost posibile fără oameni din sistem, fără cerere dublată de ofertă!

    Matematica e un obiect care cere efortul gândirii!
    Fără el (efortul), vom cunoaște circari ai examenelor, vom vedea oricând indivizi infatuați la obținerea unei note mari-inconștienți de stradania (uneori fără rezultat) celui care vrea să devină!

    Jos pălăria pentru cei care au avut șansa întâlnirii unei cereri oneste cu o ofertă onestă în sistemul românesc de învățământ!

  2. Nu mai arunca cu noroi în profesori. Nu sunt ei de vină.
    Și tu ca să ajungi la olimpiada, ai rezolvat exerciții, adică ai muncit.

    Acum, copiii nu mai vor să lucreze. Ei vor să se distreze, să fie ușor.
    Nu învăța acasă să muncească. De aceea nu se regăsesc nici la școală nici la job.

    Așteptăm minuni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Ministerul Educației a ales cele 329 de școli care vor pilota testarea standardizată până la finalul anului școlar 2021-2022, pentru elevii tuturor claselor, mai puțin cele din anii terminali

Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, vineri, seara “la nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând…
Vezi articolul

Caz confirmat de meningită meningococică, într-o școală din Ilfov – DSP: Copilul a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv împotriva meningococului de grup C

Copilul depistat cu meningită meningococică la o şcoală din judeţul Ilfov a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv cu…
Vezi articolul

Naveta profesorilor nu se mai decontează, potrivit Ministerelor Dezvoltării și Finanțelor, semnalează sindicatele din Învățământ. Cele două ministere invocă prorogarea aplicării unor dispoziții din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Naveta profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu nu se mai decontează, în opinia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Finanțelor Publice, potrivit unui informări a Federației…
Vezi articolul