Profesoara Nina Vasile: Școala – a doua casă

879 de vizualizări
Foto: 27173059 © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Când instituția învățământului în România este în grevă și profesori din țară ajung în București pentru a manifesta în legătură cu bugetul acordat educației, a vorbi despre un proiect, precum Școala după școală, devine ceva apropiat de un vis nerealist. Dacă nu sunt bani pentru salarii, cum ar putea fi pentru proiecte de augmentare a activității educaționale, fie și informale, cum e cazul de față? Dar în ciuda acestei discordanțe, între propunerile pentru Legea educației, proiectul „Școala după școală” este cel care mi-a atras atenția de data asta. 

Într-o dezbatere cu adevărat publică, ar conta realmente observațiile și completările rezonabile, indiferent de unde vin, cu condiția să existe deschiderea suficientă. Dar să trec la subiect: deși este vorba totuși de o educație nonformală (ceea ce și este de dorit), tocmai de aceea denumirea “Școală după școală” este una nefericită, întrucât încărcătura psihologică a termenului este deja “grea” pentru elevi, fie că sunt olimpici, fie că au nevoie de remediere. Pe de altă parte, nici pentru profesori nu este corectă o asemenea idee și formulare, pentru că modul în care se oferă asemenea servicii educaționale nu poate să fie eficient pe această cale impusă.

Pe scurt, o denumire mai agreabilă și mai prietenoasă este Școala – a doua casă, ceea ce ar corespunde oarecum modelului finlandez dar oricum practicat și dincolo de Finlanda și în orice caz corespunde necesităților reale ale societății românești actuale. De reținut că nu poate fi obligatoriu acest program pentru elevi, și nici valabil automat pentru elevii de liceu, după cum nici varianta opțional impus nu este corectă.

În treacăt fie spus, nici Școala Altfel sau Școala Verde care se fac acum câte o săptămână pe an, personal nu le văd eficiența atâta timp cât aceste concepte sunt niște forme care nu au acum o acoperire practică în totalitatea școlii; pentru că școala altfel și școala verde, dintr-un anumit punct de vedere, sunt de practicat aproape tot timpul anului școlar iar nu câte o săptămână pe an, și sigur nu în maniera actuală, cu întreruperea ritmului programului anual. Sunt necesare schimbări de perspectivă și chiar de mentalitate în gândirea unei strategii educaționale adaptate unui context social care a depășit destul tradiția locală. În acest sens, practic la toate disciplinele și toate lecțiile, pot exista secvențe teoretice dar mai ales practice, cu activități în locuri și la ore ce pot reprezenta școala altfel sau școala verde. Mai exact, în varianta after school de acum, dar în orice caz o dată cu programul Școala, a doua casă, deci după orele de curs, se întâmplă automat tocmai Școala Altfel și Școala Verde, fără să mai fie nevoie de întreruperea cursurilor de dimineață și nici a calendarului anual școlar.

Fie spus, în afară nu a fost nevoie de un program special gândit la nivel de guvern. Însă ceea ce au oferit guvernele din alte țări și în acest moment pare imposibil în România, au fost clădirile extinse sau măcar spațiile noi cu un design adecvat unor activități care pot fi de toate felurile: cercetare, teme, timp liber cu creativitate, sport, laboratoare, ateliere de grădinărit sau alte mici meșteșuguri, indiferent de tipul de școală (teoretic sau tehnologic). Cu alte cuvinte, nu te apuci să încarci pe toată lumea cu alte programe de bifat formal ci oferi baza materială absolut necesară înainte, iar din acel moment, dacă proiectele de lucru diferit cu elevii sunt derulate conform unei viziuni ce străbate gradual toată etapa școlară a unui copil, cu accent pe învățarea practică a unor atitudini și obiceiuri sănătoase de viață, bine gândite și puse cu inspirație în aplicare, ei vor veni singuri și cu plăcere.

Între altele, motivarea pentru lectura cărților tipărite este extrem de importantă pentru alfabetizarea funcțională și asta înseamnă că rolul bibliotecilor școlare trebuie mult mai bine pus în mișcare, iar investiția aici presupune atât un spațiu multifuncțional sau cu mai multe săli dar și prezența altor persoane decât bibliotecarul sau profesorul documentarist despre care încă prea puțin se știe în acest moment.

Școala, a doua casă ar însemna în contextul actual al unei alienări create de excesul expunerii elevilor la tehnologia inteligenței artificiale (IA), tocmai echilibrarea și activitatea de normalizare a învățării, socializării, relaționării naturale. Cu toate că tocmai educația este o beneficiară a avansului tehnologic informațional, tot ea este cea care posedă în principiu instrumentele unei necesare reapropieri de matricea unei existențe optime ca să zicem așa, pentru a diminua efectele negative, mai exact – în mod paradoxal – analfabetismul funcțional. Pentru cine cercetează atent, culmea este că el se datorează în mare parte nu atât sistemului clasic de învățare, cât bruiajului creat de…banala deja folosire automată a telefonului în oră. Și da, fără acordul profesorilor. Dincolo de toate avantajele pe care le recunoaștem, nu ar trebui să ne ascundem, suntem deja într-o lume acaparată de aceste mici aparate care înlocuiesc cunoașterea adevărată, relaționarea/ socializarea adevărată, viața adevărată, mai exact naturală. Cazurile de depresie și autism dobândit la vârste mici din cauza telefonului, tabletei, televizorului, sunt deja recunoscute ca atare. După cum cazurile de violență datorate jocurilor și filmelor accesibile copiilor, sunt îngrijorătoare. De aceea, păstrarea și a lecturii cărților tipărite precum și scrierea de mână, eventual creativă, devin un exercițiu de re-alfabetizare iar practicarea sporturilor, a artelor, a unor mici meșteșuguri și responsabilități, devin instrumente pentru o viață naturală și readuc comportamentele sănătoase cu șanse mai mari pentru adulții de succes de mâine. Să spunem deci: lectura reală a cărților și celelalte enumerate, constituie o parte din conținutul activităților în programul Școala, a doua casă.

Prin urmare, nu în clase cu băncile tipice ale orelor de școală sunt de chemat elevii care ar veni la a doua casă în școală. Pe de altă parte, ca să oferi acest timp în plus la școală – ceva de care au nevoie mai ales părinții cu elevi mici – este nevoie de o cantină a școlii, adică de o clădire unde funcționează bucătăria, cu o sală de mese neapărat. Aici în primul rând se pregătesc meniurile în funcție de numărul de elevi care au nevoie, cei care primesc ajutor în cadrul bursei și masa caldă. Ba chiar pot primi două mese: mic dejun și prânz, și ei pot alege, o masă sau două. După cum, unii pot plăti asemenea mese, și e vorba de elevii care își pot permite asta. În treacăt fie spus, construirea unor mici corpuri, pe lângă școlile deja existente, pentru bucătăria școlilor dar și pentru școala ca a doua casă, ar trebui să fie o prioritate. Beneficiarii meselor calde ar trebui să fie și profesorii dacă doresc să servească și ei o masă caldă în ideea că depășesc ora prânzului la școală. (M-am întrebat zilele acestea de ce profesorii nu au tichete de masă, precum destui din sistemul privat dar și alți bugetari).

Și o altă paranteză aici: educația trebuie să fie gratuită într-o societate democratică, dar a oferi fără discernământ e o mare greșeală.

Cu alte cuvinte, o bursă presupune 2 condiții foarte bine cercetate pentru fiecare caz în parte, conform unei fișe personale a elevului ce atestă situația ca atare: 1. pentru rezultate foarte bune și excepționale, deci pe merit; 2. pentru cei cu condiții sociale dificile sau medicale (bursele sociale).

O altă categorie de investiție necesară este pentru cei care sunt dotați cu talente sau capacități ce au nevoie de suportul educațional la nivelul lor, în programe urmate gratuit.

Între altele, situația precară a unor elevi se rezolvă întâi de toate, cu o bursă socială la începutul anului ca tichet de cumpărare cu bon justificabil pentru rechizite și haine de școală, iar pe parcurs cu masa și transportul gratuite. Suma lunară ar trebui să depindă realmente și de rezultatele efective ale elevilor.

Acestea toate înseamnă un buget extins și angajați în plus în sistem, și din nou, suntem sceptici, știind că în prezent Ministerul educației este o Cenușăreasă care primește niște resturi pentru care se îndură cei care împart azi bugetul țării. „România educată” ar însemna, de fapt, o conștiință limpede ce știe că investiția în educație este investiția într-un viitor de afirmare și realizare maximă a potențialului de care dispunem. Deci, este de preferat o investiție rezonabilă pentru o școală de stat care are buget limitat, prin urmare ceea ce se oferă gratuit dincolo de învățământul și educația din orele de curs, este de oferit în condiții bine cunoscute și drămuite.

Pe de altă parte poate exista o procedură mixtă de completare privată. Aceasta, referitor la posibilitatea construirii și/sau amenajării sălilor pentru activități de tip after school (în cadrul școlii) prestate de colaboratori privați ai școlii. De asemenea poate fi introdusă posibilitatea plătirii din partea unor părinți, la prețuri accesibile pentru buzunarele unui venit mediu și ridicat pentru unele cursuri oferite de către firme, instituții particulare dar și de către organizații de tip ONG care beneficiază de subvenții, iar în acest caz se menține gratuitatea serviciului oferit după ore. Unii părinți pot plăti, alții nu, de aceea accesul celor cu situații dificile, poate fi păstrat ca bursieri ai entităților private pentru elevii interesați, pasionați și talentați care aleg un tip de activitate sau altul. Dacă devine o practică obișnuită colaborarea instituțiilor private cu școlile de stat, pot fi descoperiți și ajutați acei copii de mare valoare umană pe viitor în domeniul firmelor care îi formează și educă dincolo de oferta de stat. Ceva ce este obișnuit și în afară.

Dar până la ofertele private din educația nonformală, partenerii care pot colabora la programul Școala – a doua casă, pot fi din sistemul academic de stat, ca studenți ai diferitelor discipline, iar aici gratuitatea este automată.

Revin și spun: înainte ca guvernul să ceară profesorilor implicarea în plus, trebuie să ofere condițiile necesare pentru educația complementară cerută și care are practic alt tip de angajați decât cei care predau dimineața.

E o mare greșeală să se ceară profesorilor de acum extinderea activității lor în programele de după școală. Pentru că ei nu sunt pregătiți și nici timpul lor nu poate fi extins la 8 ore, chiar dacă nu mai e vorba de ore obișnuite.

O altă absență din propunerile noi în legile educației sunt programele pentru elevi cu “înalte capacități mentale”, elevi numiți aici supradotați și pe care nu îi bagă nimeni în seamă. Pentru cine nu cunoaște, sunt mai mulți decât se crede iar la fel de mulți se pierd pentru că nu primesc la timp hrana educațională și informațională necesară, nici sprijinul emoțional de care au mare nevoie acești copii. După cum absolut urgentă este înființarea unui master pedagogic care să pregătească profesorii pentru acești elevi supradotați, fie pentru a-i forma până la capăt în țară, fie pentru a nu se pierde, a nu se rata, ceea ce se întâmplă adesea. Instrumentele de identificare a acestor copii există în țară și colaborarea cu specialiștii care le pot folosi, este posibilă, ei pot fi chemați în ajutor. Această instituție care se numește Ministerul educației trebuie să fie deschisă pentru parteneriate cu persoane sau instituții private care își pot oferi serviciile pentru programul Școala – a doua casă sau pentru analize de specialitate acolo unde e cazul.

Acestea sunt doar propuneri punctuale pe care mi le-am permis să le formulez având cunoașterea pe viu a sistemului spaniol de învățământ, cele spuse aici fiind doar o secvență din partea pozitivă a învățământului din afară. În treacăt fie spus, orele remediale erau în același program de dimineață, și nu după orarul obișnuit, de asemenea erau cu profesori diferiți care lucrau în paralel și chiar la clasă unde erau nu unul ci doi profesori, al doilea fiind practic un student sau masterand în orice domeniu, nu doar pedagogic.

Personal, consider că în momentul actual în învățământul românesc, este nevoie de doi profesori la clasă. În primul rând pentru că încă se lucrează cu 30 de elevi iar pentru cerințele unei educații cât mai individualizate, un profesor nu face față. În al doilea rând, pentru că datorită pandemiei s-a produs o  degradare regretabilă a procesului educațional, iar competențele socio- intelectuale au luat-o la vale, analfabetismul funcțional fiind o realitate ce nu mai poate fi ascunsă. De precizat însă: nu ar fi nevoie efectiv de investiții foarte mari pentru acești alți profesori la clase sau pentru artiști, sportivi, specialiști în orice, dacă aceștia sunt studenți, munca lor este voluntară sau face parte din practica pedagogică și eventual contează ca și credite în CV-ul personal.

Cât despre sistemul finlandez am avut posibilitatea să mă informez ascultând unele întâlniri on line ele unor profesori finlandezi care vorbeau despre metodele lor în alte țări. De aceea în legătură cu aceste propuneri, deși se sprijină pe modele externe, este de reținut că nu poți lua „un conținut” fără „forma adecvată”. În mod paradoxal ceea ce se vrea acum la noi este ceva la fel de nociv precum celebra  “formă fără fond”. De data asta vrem să construim un conținut fără instrumente potrivite. E ca și cum vrei să călărești fără cal sau să grădinărești fără plante și fără grădină.

Despre autor:

Nina Vasile este profesoară de filosofie, scriitoare, doctor în filosofie.

Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.

Foto: 27173059 © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Pentru că observațiile arată o lectură atentă, consider că pot răspunde aici: am avut ocazia eu însămi să cunosc un copil de doi cu acest tip de diagnostic de autism dobândit, datorat expunerii de la câteva luni, în fața televizorului și tabletei care înlocuiseră relaționarea umană reală. Pierduse deja capacități motorii și avea întârziere în cele mentale, nefiind născut așa. Iar depresia la copii adolescenți are între cauze și excesul folosirii telefoanelor. În general nu fac afirmații neacoperite dar poți identifica și singur informațiile, după cum, dacă ești profesor, poți identifica o creștere a afecțiunilor de tot felul pentru tineri, consecințe ale unei vieți sedentare uzate în jurul aparatelor. Apoi, analfabetismul funcțional al elevilor are mai multe cauze (sistem învechit de educație, disfuncționalități pentru care nu mai am loc aici de precizat), dar într-un mod nesesizat, și tocmai folosirea excesivă a telefonului pe parcursul întregii zile. În orice caz, în ore, mulți dintre cei foarte slabi, stau liniștiți doar când sunt pe telefoane iar dacă li se face observație și li se iau, devin agresivi. Desigur nefiind atenți la ore, ei nu știu nimic iar profesorii nu au cum, nici când, să recupereze doar cu aceștia, din nefericire din ce în ce mai mulți. Cei cu CES sunt doar o altă categorie de elevi cu dificultăți de învățare pentru care profesorii obișnuiți nu sunt calificați și nici nu trebuie, pentru că adaptarea la elevii buni care încă mai sunt îi solicită deja maxim. Profesorii rescriu singuri manualele și metodele învechite pentru a le face atractive și asta ia deja mult timp. Un copil cu CES are nevoie să fie îndrumat la clasa lui chiar de către profesorul specialist însoțitor, ca fiind al doilea profesor la clasă. Asta dacă are un profesor desemnat. Și acela trebuie să facă adaptarea curriculară, precum și planificările corespunzătoare, iar nu profesorul obișnuit care desigur, în toamnă intră în priză cu.. “școala după școală”. Profesorii obișnuiți sunt deja depășiți și trebuie să li se acorde programul lor normal pentru adaptarea necesară dar în condițiile corecte iar nu în contextul anomaliei folosirii telefoanelor. S-a mizat pe conștiința elevilor de a nu le folosi dar așa ceva pentru mulți nu există iar profesorii sunt deposedați de toate instrumentele legale pentru a funcționa optim în acest moment. Nu e de mirare că și între profesori, unii au probleme ei înșiși ( stres, burnout, depresii). Și cunosc chiar un caz de sinucidere. Nu mai făcea față la comenzile școlii. Erau prea multe, doar pentru un profesor obișnuit.

  2. Se bat cap in cap comunicate de presa populiste, menite numai a manipula. Pe de o parte, propunere de norma de 15 ore ca sa,, aiba profesorii mai mult timp liber” ( pe bune?!), pe de alta parte Școala dupa scoala.
    Nu ne putem compara cu alte culturi si alte civilizații unde salariile sunt cu totul altele, unde statutul profesorului este respectat si unde elevii sunt robotizati.
    Si asa bietii elevi se plictisesc in cele 6, 7 ore ( mai rau ca un sclav modern) oricat de atractiva ar face ora profesorul. Sa ii mai ARESTEZI la scoala ar fi ultima picătură pentru ei. Pe ei i-a întrebat cineva?! Sau iar va luati dupa studii si cercetari comandate ONG urilor platite?!

  3. >> autism si depresie
    Nina, articolul este foarte bun, dar de ce il decredibilizezi cu aiureli de genul “autism dobândit la vârste mici din cauza telefonului”? Si cu depresia e discutabil. Doar telefonul nu poate fi cauza depresiei. Nici nu e clar daca e cauza sau efect.

    >> elevi numiți supradotați
    Este o provocare imensa sa lucrezi cu astfel de copii. Sunt copii cu CES cu nevoi specifice. Da, sunt necesare studii specializate. Probabil master. Dar ca sa intelegi complexitatea creierului uman si personalitatea acestor copii ai nevoie de un doctorat. Si ma intreb daca unul e de ajuns in ziua de azi ca sa faci fata. Ar trebui reinventata formarea profilor pentru acesti copii. La noi nici nu exista, btw.

    >> ai omis elevii cu CES nesupradotati
    Aici bataia de joc a atins un maxim anul acesta. Dupa ce se face in toamna un calcul cat de cat in ce priveste resursele umane se elibereaza pe 3/4 din anul scolar orientari noi. Anul acesta s-a ajuns ca un profesor de sprijin sa aiba si 25 de copii cu CES. Opt ar trebui sa aiba in mod normal ca sa le acorde atentia de care au nevoie. Au inceput si abuzurile. Unii elevi primesc orientarea in clasa a 8-a inainte de evaluarea nationala ca sa prinda un loc pentru CES intr-un liceu mai bun sau macar intr-un liceu.
    Fara schimbarea modului de predare in clasa in ritmul asta o sa ajungem la clase cu 50% copii cu certificat CES. O sa ajungem sa avem profi de psihopedagogie speciala la clasa pentru ca profii obisnuiti refuza sa se reinventeze si nici nu sunt motivati in vreun fel sa o faca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I, nedorite de 80% dintre cei peste 60 de mii de respondenți ai unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor: Solicităm ferm ca vacanța de iarnă să nu fie modificată, iar recuperarea să se facă în săptămâna „Școala Altfel”

Scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I după data de 3 ianuarie 2022, nu sunt măsuri dorite de 80% dintre cei peste 60 de mii de respondenți ai unui…
Vezi articolul

Scrisoare a elevilor și părinților către profesorii diriginți, pentru a aplica fișa de feedback la clase: Educația poate să aibă loc doar dacă elevii își dau interesul la ore și sunt interesați de ceea ce se întâmplă

„Doamnelor și domnilor profesori, credem împreună că educația poate să aibă loc doar dacă elevii își dau interesul la ore și sunt interesați de ceea ce se întâmplă. Acest lucru…
Vezi articolul