Grupul profesorilor “de specialitate” pus de Ministerul Educației să analizeze lucrările de la simulare recomandă profesorilor de Matematică să rezolve mai multe probleme cu elevii

matematica exercitii la tabla

Photo 198492944 © Rido | Dreamstime.com

O analiză de 11 pagini a Ministerului Educației pe rezultatele pe itemi la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională vine cu recomandări generale, vagi și intuitive. De exemplu, ca activitate remedială în cazul exercițiului de clasa a II-a privind ordinea operațiilor care nu a fost rezolvat de unul din 5 elevi, grupul profesorilor de specialitate de la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație care a făcut analiza recomandă profesorilor să facă exerciții cu “efectuarea operațiilor aritmetice cu numere naturale și respectarea ordinii efectuării operațiilor”. De precizat, analiza a fost publicată la aproape 3 săptămâni de când au fost prezentate rezultatele simulării Evaluării Naționale.

Analiza grupului compus din profesori de specialitate de la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație recomandă profesorilor să facă exerciții cu elevii ce conțin itemii la care rezultatele au fost slabe. Recomandarea specialiștilor nu aduce informații în plus sau metode prin care profesorii să îi ajute pe elevi să recupereze lacunele.

De exemplu, în cazul rezultatelor de la primul item al subiectului I, unde un elev din 5 nu a știut să rezolve un exercițiu de clasa a II-a privind ordinea operațiilor, se constată că: “Alegerea variantelor greșite de răspuns indică necunoașterea/neaplicarea corectă a ordinii efectuării operațiilor cu numere naturale”.

La activități remediale se recomandă: “Efectuarea operațiilor aritmetice cu numere naturale și respectarea ordinii efectuării operațiilor și calcularea unor expresii numerice care conțin paranteze (rotunde, pătrate și acolade), cu respectarea ordinii efectuării operațiilor. “

De remarcat că în analiza de 11 pagini doar se constată necunoașterea unor termeni – în cazurile în care procentele de rezolvare au fost foarte mici. La primele două subiecte care au fost de tip grilă se folosește aceeași formulă peste tot:

La geometrie, la Subiectul III, punctul B, unde doar 0,7% dintre elevi au făcut această problemă, fiind o problemă de nivel ridicat, recomandările specialiștilor sunt:

Nici o recomandare despre cum ar putea profesorii să le predea sau să le explice aceste noțiuni pe care elevii nu le stăpânesc.

Informații de context

Anul acesta la simularea – Evaluarea Națională 2024 s-a înregistrat un record negativ: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică. Potrivit rezultatelor publicate pe itemi de Ministerul Educației, un elev din 5 nu au știut să rezolve un exercițiu de clasa a II-a cu ordinea operațiilor.

În Iași, patru din cinci elevi din mediul rural din Iași au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024, la Matematică. Luciana Antoci, șefa ISJ a spus pentru Edupedu.ro: Mergem deja în școli țintit pentru a vedea ce se întâmplă acolo unde rezultatele sunt îngrijorătoare. Patru luni înseamnă suficient cât să putem schimba semnificativ aceste date.

În plus, perioada 26 februarie – 15 martie au loc inspecții tematice în școlile din județul Iași, ca urmare a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Evaluarea activităţii cadrelor didactice prin asistențe la orele de curs, organizarea și desfăşurarea unui program adaptat și intensiv de învățare remedială, cu frecvență săptămânală, pentru elevii claselor a VIII-a, sunt printre aspectele vizate.

„Dacă scoatem şi zona metropolitană din mediul rural, ajungem la aproape 90% de elevi cu note sub 5. Vorbim de un colaps în sistemul educaţional şi, deşi au fost bani, decalajul s-a accentuat”, a declarat pentru Ziarul de Iași profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației pentru 5 luni, în perioada 2020-2021, astăzi profesor de matematică la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Profesorul Cătălin Ciupală a mai remarcat faptul că foarte mulți copii nu au făcut nimic la subiectul III, la simularea pentru Evaluarea Națională – Matematică, unde „se puteau lua 50 de sutimi destul de ușor”, ceea ce arată „atitudinea copilului față de a rezolva probleme este aproape zero”.

ISJ Neamț a anunțat comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate”.

În Ilfov, aproape 60% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au luat nota 5 la proba de matematică la simularea Evaluării Naționale 2024, iar Inspectoratul școlar promite un plan de măsuri după ce va identifica “greșelile tipice și gradul de reușită pe fiecare item”.

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, pentru Euronews România, că școlile cu o medie a rezultatelor sub 7 la simularea Evaluării Naționale 2024 vor avea un plan dedicat de intervenție. Potrivit Ligiei Deca, planul de intervenție va fi monitorizat prin procesul de inspecţie.

Analiza completă a itemilor de la Evaluarea Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a

Photo 198492944 © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Trei din patru elevi de clasa a VIII-a nu au obținut niciun punct la ultimul item al subiectului III, de geometrie, la simularea Evaluării Naționale 2024 / La acest subiect, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim
Inspecții tematice în școlile din județul Iași, până pe 15 martie, după ce peste 80% din elevii din rural au luat note sub 5 la Matematică – simularea Evaluării Naționale 2024 / Programul intensiv de învățare remedială, pentru elevii de clasa a VIII-a, printre aspectele vizate
Rezultatele de la simularea la matematică sunt în strânsă legătură cu lipsa profesorilor calificați. Este o tragedie națională iar în 10 ani va fi un dezastru, spune profesorul Cătălin Ciupală
Patru din cinci elevi din mediul rural din Iași au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024, la Matematică. Luciana Antoci, ISJ: Mergem deja în școli țintit pentru a vedea ce se întâmplă acolo unde rezultatele sunt îngrijorătoare. Patru luni înseamnă suficient cât să putem schimba semnificativ aceste date
Șeful inspectoratului școlar Botoșani, după rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024: Vom merge în școli cu profesorii metodiști ca să vedem ce putem face pentru elevi
Directoare de școală, despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024: Atât timp cât în şapte ani elevii nu au învăţat să socotească, credeţi că mai învaţă în următoarele luni? Cred eu că o problemă este în clasele primare
Ligia Deca: Vom solicita ca fiecare școală cu o medie a rezultatelor sub 7 la simularea Evaluării Naționale să aibă un plan dedicat de intervenţie. Planul de intervenție va fi monitorizat prin inspecții, potrivit ministrului Educației
Ce le-au spus elevilor și părinților cinci profesori de Matematică și Română, după rezultatele de la simulare Evaluarea Națională 2024 / Cătălin Zaman, profesor: Rezultatele copiilor noștri sunt rezultatele noastre, fie că ne place uneori, fie că nu. Nu trebuie să le creăm iluzii
Elevii cu note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024 pot depăși această barieră „având încredere în ei” și ”obținând rezultate remarcabile” – inspectorul general adjunct din Dolj, județ unde doar 44% au primit note peste 5 la Matematică
Comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate” anunțate de ISJ Neamț după simularea Evaluării Naționale 2024
Exit mobile version