Profesorii și angajații din Învățământ vor primi salariile vineri, 11 august, cu 3 zile mai devreme decât de obicei

21.465 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Vineri, 11 august, este zi de salariu pentru profesorii și ceilalți angajați din sistemul de Învățământ. Salariile aferente lunii iulie vin cu trei zile mai devreme, după ce data a fost modificată de un ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Finanțelor nr. 2.241 din 21 iulie 2023. Măsura a fost luată în contextul în care data de luni, 14 august, este zi liberă legală, punte cu marți, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), și aceasta zi liberă legală.
  • Ziua de 14 august trebuie recuperată până pe 31 august, potrivit Hotărârii de Guvern (HG) care a stabilit zilele libere din anul 2023.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

FOTO DOCUMENT Ordinul ministrului Finanțelor:

În ultimele 10 zile, aplicația de salarizare din unitățile de învățământ, EduSAL, a fost actualizată de 3 ori, după ce mai multe erori au fost raportate de secretarii și contabilii din școli. Câteva erori din versiunea venită vineri, 28 iulie, au generat salarii mai mari cu până la 2.000 de lei net pentru profesori, potrivit surselor Edupedu.ro.

Informații de context

Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie.

Conform Ordonanței de urgență nr. 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”

Citește și:
OFICIAL Profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile cu trei zile mai devreme în luna august
Ziua de salariu pentru angajații din Învățământ, modificată în august. Profesorii vor fi plătiți cu trei zile mai devreme, adică pe 11 august – document


4 comments
  1. nu în toate școlile se primesc azi salariile.

  2. Nu e ceva nemaipomenit; ziua de salariu e 14, care in august este libera, asa ca, firesc, banii sunt virati in ultima zi lucratoare dinaintea seriei de zile libere. Ma mir de ce ati considerat informatia asta o stire care sa merite sa fie publicata!!

  3. Ce sa zic!De parcă ne dau din buzunarul lor!Normal ar trebui sa primim la început de luna !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testare iniţială pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Călăraşi, anunțată de inspectoratul școlar în această săptămână. Subiectele sunt pe modelul celor de la Evaluarea Națională / Dacă evaluările naționale au rol de certificare și de ierarhizare la nivel național, testările inițiale au un rol exclusiv diagnostic, spune inspectorul școlar general Alina Tănase

Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă mâine și poimâine la testările inițiale, la disciplinele Limba Română și Matematică desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

Scriitorul Mircea Cărtărescu: Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte

„Azi, în școli, nu se face practic literatură. Cei responsabili cu programele nu înțeleg ei înșiși literatura. Li se prezintă elevilor un șir de vestigii și ruine din secolele trecute,…
Vezi articolul

UPDATE Sportul trebuie să fie tratat cu seriozitate și prioritizat la nivelul curriculei, potrivit Strategiei Naționale pentru Sport, adoptată de Guvern / Burse școlare sportive din 2024 și un sistem de finanțare al sportului în școli, printre măsurile propuse

UPDATE A fost publicată în Monitorul Oficial în 24 mai, Strategia Națională pentru Sport pentru următorii 9 ani. Strategia a fost pusă în dezbatere publică în octombrie anul trecut și…
Vezi articolul

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul militar, „o prioritate majoră” în noua Strategie Militară a României

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice este „o prioritate majoră” pentru învățământul vocațional militar, potrivit Strategiei Militare a României, pe care Guvernul vrea să o adopte…
Vezi articolul

Coreea de Sud ar putea introduce restricții pe rețelele de socializare pentru adolescenți / ”Toleranță zero față de informațiile false și manipulate și conținutul ilegal”

Kim Jong-cheol, nominalizarea pentru șefia Comisiei pentru Media și Comunicații, a susținut, în cadrul audierilor parlamentară că intenționează să promoveze restricții pe rețelele de socializare pentru adolescenți, relatează Mediafax, care citează…
Vezi articolul