Profesorii vor trebui să își autoevalueze competențele digitale și să dezvolte cursuri opționale în domeniul tehnologiei, pentru curriculumul la decizia elevilor din oferta școlii (CDEOȘ) – proiect

14.594 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Profesorii vor trebui să se evalueze la competențe digitale și să propună cursuri opționale care să dezvolte aceste competențe pentru elevi, care să fie parte din curriculumul la decizia elevilor din oferta școlii – CDEOȘ -, prevede proiectul de cadru de competențe digitale pentru elevi, care ar urma să se aplice de pe 1 septembrie.

Cele două responsabilități sunt trecute la finalul documentului – care poate fi descărcat mai jos din articol – la „indicatori și criterii pentru monitorizarea implementării Cadrului de competențe digitale pentru elevi”.

Iată care sunt sarcinile pentru profesori pentru aplicarea cadrului de competențe digitale pentru elevi din anul școlar 2024-2025:

  • „(Auto)evaluarea competențelor digitale cu sprijinul cadrului de referință
  • Identificarea nevoilor de formare având ca reper cadrul de referință
  • Dezvoltarea unor cursuri opționale care dezvoltă competențe digitale specifice (din oferta CDEOȘ)”.

Și directorii de școli au trei responsabilități de îndeplinit:

  • „Identificarea nevoilor de sprijin pentru personalul didactic
  • Revizuirea documentelor strategice și monitorizarea activităților planificate în aria formării competențelor digitale ale elevilor
  • Identificarea nevoilor de dotări și investiții pentru sprijinirea activităților de învățare care dezvoltă competențe digitale pentru elevi”.

Conform aceluiași document, autorii de manuale și auxiliare școlare trebuie să construiască „sarcini de învățare (exerciții, teme de reflecție) într-un cadru orientativ” și să dezvolte „conținut specific (teorie, exemple și aplicații practice), folosind suport/referință/cadru normativ”.

Părinții nu sunt exceptați de la responsabilități: trebuie să își dezvolte competențele digitale de bază pentru accesarea catalogului electronic, a ședințelor online etc..

Decidenții și personalul de cercetare au în vedere:

  • „Inițierea unor analize/cercetări/rapoarte tematice care să monitorizeze eficacitatea și eficiența cadrului strategic actual privind competențele digitale ale elevilor
  • Inițierea unor măsuri de sprijin la nivel de sistem, bazate pe date”.

Iar inspectorii, experții ARACIP, metodișitii din Casele Corpului Didactic (CCD) și directorii de CCD trebuie să monitorizeze rezultatele învățării în domeniul digital și să monitorizeze aplicarea la clasă/în școală a competențelor dobândite de cadrele didactice/ cadrele didactice cu funcții de conducere, îndrumare și control/ auxiliare/ nedidactice prin participarea la cursurile de formare organizate prin C.C.D.

În document sunt menționați și formatorii din CCD:

  • „Participare la realizare analiză de nevoi împreună cu metodiștii C.C.D.
  • Participare la realizare ofertă de formare împreună cu metodiștii C.C.D.
  • Realizare formare/evaluare la cursuri avizate/acreditate pentru cadre didactice/cadre didactice cu funcții de conducere, îndrumare și control/auxiliare/nedidactice prin oferta de formare a C.C.D.
  • Colaborare cu diferite categorii de formabili (cadre didactice/cadre didactice cu funcții de conducere, îndrumare și control/auxiliare/nedidactice) participante la cursurile avizate/acreditate ale C.C.D”.

Amintim că proiectul mai prevede ca elevii de liceu să știe, printre altele, să creeze conținut digital, să folosească inteligența artificială responsabili și să ia atitudine în caz de hărțuire online.

Elevii de gimnaziu trebuie să știe să caute informații pe Internet în funcție de nevoi și să poată programa un sistem simplu ca să rezolve o problemă, conform aceluiași proiect, iar copiii de clasele primare – să știe să salveze poze, informații, adrese web pe dispozitive portabile, cu sprijinul adultului, se mai arată în cadrul de competențe digitale.

DOCUMENT DESCARCĂ Proiectul de cadru al competențelor digitale 2024-2025:

Lansarea în consultarea publică a cadrului a fost anunțată marți, 13 august, de ministerul Educației, care transmite că propunerile pentru proiectul de cadru pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice la adresa consultare.pnrr@edu.gov.ro.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Personal,cred că cei din Ministerul educației sint tîmpiti(mă rog,poate nu toți )
    Cum sa ceri ,,competente digitale” profesorilor,părinților și elevilor?
    Citi din Ministerul educației au aceste competențe?
    Poate (sigur)sint locuri in tara unde nu este curent electric,nu exista internet,poate elevii,părinții și chiar profesorii nu au un calculator
    Nu cred(părerea mea) că aceste competențe țin loc de bun simt sau înlocuiesc dedicarea și implicarea profesorilor
    Nu neg că aceste competențe sint bune,dar mă îndoiesc că ministrul educației cunoaște care este situația de fapt( ca și ceilalți pupincuristi din minister)

  2. In acest caz, poate ne ajuta Edupedu cu o nelamurire: se pot uni sumele de acum cu cele din octombrie ce urmeaza pentru a cumpara ceva mai de valoare? M-ar interesa un laptop mai performant.

  3. Cursuri pe hârtie,activitate pe hârtie pentru Casele Corpului Didactic- alta instituție cu misiuni inexistentă și plătită de pomană.

  4. Adică minunăția asta rebotezată nu mai poate fi cu opționale alese de copii+părinți, e MUSAI să ai acolo o tâmpenie cu TIC.

    BĂĂĂ!! Laboratoare la zi aveți? Unde vreți să facă opționalele astea, pe hârtie?

    SICTIR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de informatică Adrian Panaete: Tot ce facem la olimpiade facem din pasiune, voluntar, fără beneficii materiale, cu gândul la niște copii excepționali pe care îi admirăm și îi respectăm

„Olimpiadele școlare nu sunt despre beneficii, ci despre devotament și respect pentru elevii excepționali” – este mesajul ferm transmis de profesorul de informatică Adrian Panaete, după organizarea Olimpiadei Naționale de…
Vezi articolul

Cu telefonul la oră: Aproape un sfert dintre elevi de gimnaziu și liceu participanți la un sondaj în București declară că nu au depus niciodată telefonul în spațiile speciale de depozitare, în timpul orelor, conform reglementărilor legale

Doar o treime dintre elevii participanți la un sondaj realizat de Consiliul Municipal al Elevilor București declară că au folosit „întotdeauna” spațiile special amenajate pentru a-și depozita telefoanele mobile în…
Vezi articolul

Lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, precum laserul de la Măgurele, cele din domeniul nuclear sau centrele de monitorizare seismică – actualizată printr-o hotărâre de guvern / Instalațiile sunt grupate în rețele naționale

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ansamblul de nave de cercetare  Mare Nigrum-Istros o serie de centre din domeniul verificării și monitorizării în cazul pericol naturale sau din…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu cere ca bugetul „minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei, adică 2,5% din PIB în acest an. Ar fi cea mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu, cu peste 2 miliarde de lei mai puțin față de anul trecut

În anul 2021 „28,2 miliarde lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Educației, pentru a continua eu cel puțin”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24. Acesta susține că…
Vezi articolul