Cine din exterior are curajul să fie, măcar pentru o zi, profesor la liceu!? Pentru asta o să iau povestea mai din spate şi vă mai întreb o dată peste 5 minute.
Profesorii din preuniversitar, de toate speciile, din România, sunt pe cale de dispariţie. Peste 10 ani, jumătate dintre cei actuali probabil vor ieşi la pensie. Şi puţini vin din urmă!
De ce? Din cauza percepţiei negative a profesorilor în cultura media.
Cu excepţia comunicatelor despre o medalie de aur la nu ştiu care concurs sau olimpiadă internaţională a celor câteva genii, majoritatea ştirilor tind spre negativ, peiorativ şi ironie. Vezi mereu profesori făcând grevă în Piaţa Victoriei, ameninţând că boicotează examenul de bacalaureat, făcând meditaţii pe bani grei, părinţii strângând bani pentru cadouri – mai mult la clasele primare, ce-i drept, plângându-se de programul încărcat, dar beneficiind de multe zile libere, ţipând la elevi sau invers. Uneori mai sunt ştiri conexe legate de faptul că Biserica luptă împotriva introducerii educaţiei „sexuale” în şcoală.
Cum la clasele primare şi la gimnaziu elevii încă n-au intrat cu ambele picioare în adolescenţă, cazurile mai terifiante din media provin exclusiv din mediul liceal. Şi aşa că de la creşă şi până la studiile post-doctorale, oaia cea neagră este liceul, din simplul motiv că se suprapune cu etapa adolescenţei, perioada aceea tare dificilă.
Reamintiţi-vă ce fel de persoană eraţi în adolescenţă şi cum aveaţi tendinţa să vă purtaţi cu ceilalţi.
O scurtă aducere aminte a Adolescenţei?
Perioadă din dezvoltarea biopsihică a omului care se încadrează în linii generale cu perioada liceului. Este o fază acută a ieşirii de sub tutela părinţilor, a debutului autonomiei sociale, a căutării de sine. Multe încep aici: exagerarea şi crizele originalităţii, dezvoltarea conştiintei de apartenenţă la un grup sau o generaţie, dezvoltarea biologică exagerată, explorarea consecventă a propriei sexualităţi, dezvoltarea percepţiilor auditive, un salt cognitiv impresionant, primele sentimente faţă de sexul opus, consolidarea personalităţii, elaborarea idealului de viaţă, explorarea imaginii de sine, distanţarea de valorile părinţilor, primul contact cu substanţele ilegale, primele manifestări huliganistice, primele spaime de venire a berzei.
Profesorii de liceu sunt singurii din întreaga pleiadă de dascăli care tind să fie stigmatizaţi în masă, fiind judecaţi mai mult prin prisma a ceea ce se vede la TV. Dacă puneţi laolaltă imaginea negativă şi îngrijorarea faţă de condiţiile efective de muncă şi nivelul salariului, puneţi pe fugă orice tânăr care s-ar gândi să se facă profesor în preuniversitar.
Crede cineva din exterior că s-ar putea descurca mai bine în pielea unui astfel de personaj în relaţia cu elevul-adolescent?
Meseria de profesor de liceu cere atâtea activităţi în fişa postului şi competenţe necesare pe care puţine meserii din lume le au.
Profesorul trebuie să:
citească programa şcolară, redacteze planificările, întocmească strategii didactice optime şi pentru elevii cu dificultăţi de învăţare, elaboreze instrumente de evaluare diferenţiată, presteze activităţi extracurriculare, întocmească raporturi de evaluare pentru elevi, înveţe cum se lucrează cu diferite softuri pentru a le folosi, coordoneze lucrări de atestat, facă şedinţe cu părinţii, gestioneze conflictele, meargă cu oferta educaţională prin cartier, participe la consfătuiri şi la activităţile metodice pe sector, la consiliile profesorale, facă exerciţii de simulare de cutremur, ordoneze scutiri medicale, mai scrie şi câte un articol, participe anual la cursuri de perfecţionare ca să obţină credite, unde un curs durează chiar şi 40 de ore, supravegheze elevii care dau bacalaureatul şi să le corecteze lucrările, să citească tot felul de documente PDF de zeci de pagini care se cheamă: Legea Educaţiei Naţionale, ROFUIP, ROI, PDI, PAS, CEAC sau Codul de etică al personalului didactic. Iar semnarea condicii zilnic este un imperativ, uneori mai important decât a-ţi face ora în sine. Nici timp să citească o carte nu mai are!
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Da, într-adevăr, am omis intenţionat un paragraf pentru că încerc să mă încadrez în spaţiu.
Iar toate cele de mai sus le face în afara bine-cunoscutei ore de 50 de minute!
Pe lângă asta, meseria personajului îi impune să intre deseori în pielea altor profesii şi, în funcţie de conjunctură, să manifeste şi alte competenţe.
Psiholog: acordă sprijin emoţional elevului, evaluează dezvoltarea psiho-emoţională, oferă sugestii parentale.
Consilier juridic: întocmeşte şi vizează protocoale de colaborare şi parteneriate instituţionale, întocmeşte rapoarte despre elevi necesare când părinţii divorţează, mediază cazurile de conflict în clasă şi împarte dreptatea.
Poliţist: previne încălcarea regulamentelor şi identifică elevii suspecţi de anumite contravenţii, foloseşte forţa brută pentru a opri un conflict spontan, culege informaţii despre eventualele activităţi ilicite, îi depistează pe cei care fac bullying.
Medic: oferă primul ajutor medical când situaţia o cere, însoţeşte la spital elevii, facilitează comunicarea cu părinţii în cazuri de păduchi, primeşte informări de la părinţi despre istoricul medical al elevului şi îi înştiinţează pe ceilalţi profesori să procedeze cu tact.
Informatician: stăpânirea perfectă şi legală a Office-ului şi a diverselor softuri educaţionale.
Cunoscător de limbă engleză minim nivel mediu pentru a consulta bibliografia de pe internet.
Specialist în Content Marketing: să-şi vândă marfa unor clienţi a căror atenţie şi concentrare durează aproximativ 10 minute.
Am omis câteva aspecte, dar mă revanşez trecând acum la competenţele psihopedagogice necesare pentru înalta lui ţinută profesională.
În primul rând să simtă că aceasta e vocaţia lui: să lucreze cu adolescenţii, să-i ghideze în tainele disciplinei sale ştiinţifice şi să creadă că le schimbă viaţa în bine făcând asta.
Un profesor trebuie să: aibă o stimă de sine ridicată, facă faţă bine stresului, fie creativ în demersul didactic, nu reacţioneze negativ la ofensele aduse de către elevi, îi facă pe elevi să îndrăgească şcoala, manifeste umor de calitate, nu poarte ranchiună elevilor care i-au adus ofense, manifeste entuziasm, găsească motivaţie acolo unde nu este, ştie să se impună în faţa unor golani, nu fie agresiv verbal şi fizic în absolut nicio situaţie, îi îndrume către o carieră potrivită, manifeste empatie, comunice asertiv, aibă abilităţi de a lucra în echipă, fie deschis să înveţe de la colegi, să zâmbească în timpul orei, stăpânească tehnica nonverbală de a comunica fără cuvinte în timpul lecţiei, fie înţelegător şi răbdător, respecte principiile „corectitudinii politice” de faţă cu elevii, nu facă diferenţe între elevi chiar dacă unul se află în dezavantaj, explice de mai multe ori un concept, fie sigur pe el în situaţiile limită care apar în timpul orei, stabilească o conexiune emoţională cu elevii, fie flexibil, poată discuta amiabil cu orice tip de persoană, ofere feedback constructiv fără să deranjeze, asculte activ, cunoască tehnici de manipulare didactică, se implice în activităţi de voluntariat, aibă capacitate de autoevaluare şi îndreptare a comportamentelor indezirabile, se adapteze la orice schimbare survine în sistemul de învăţământ, evite gândirea stereotipă, citească mult.
Ar mai fi câteva cărţi despre cum trebuie să fie un profesor din preuniversitar, scrise de profesori universitari de la facultăţile de profil. Dar pentru că domniile lor nu au experienţă practică suficientă în lucrul cu elevii-adolescenţi, le frunzărim doar.
Aşadar, cine dintre dumneavoastră se încadrează şi are curajul să fie profesor la liceu?!
Citește și:
Ghid de supravieţuire pentru profesorii de liceu în 5 paşi
Diana Ghimiși
Ș. L.
Mihai Peticilă
Alexa Stănescu
14 comments
Sunt fff multiprofesori de liceu huliti de la catedra, ca nu dau spaga, ca nu sunt sindicalisti sau politruci. Astia au fost izolati ca faceau sute de activitati gratuite, dar neslugarnici. nu mai va laudati, ci strigati tare> FARA CAZIER SI CERTIFICAT DE INTEGRITATE, FARA GOLANI IN BANCI SI FARA CURVE DIN VADUVE-CAVALERE-DIVORTATE PE POSTURI DE DIRECTOARE-INSPECTOARE…OARE. Atunci intrebati de ce nu se afiseaza orele vacante la inspectoratele scolare si se dau pe telefonie, de ce nu pedepseste Ministerul SESIZARILE, de ce PENSIONARII PSDisti blocheaza posturile>>???
ATUNCI SA VA DATI MARE , CAND ACESTE PIEDICI LIPSESC pT CEI CREATIVI SI MORALI!!!
Foarte bine punctat, dle. profesor.
Chiar dacă profesorul / profesorii/ unii profesori/ foarte puțini profesori
fac aceste lucruri prevăzute în tot felul de documente oficiale într-un grad mai mare sau mai mic, mulți ne exprimăm părerea că numărul lor crește an de an.
Și părinții sunt de acord și realizează că un singur om, fie și el excepțional din toate punctele de vedere,
nu are cum să-și îndeplinească TOATE aceste îndatoriri tot timpul, la superlativ și fără nicio întârziere, pt. că pur și simplu este o singură persoană (fizic și psihic), nu un robot.
Cu toate acestea, chiar dacă toți ne dorim binele tuturor copiilor întotdeauna, NU sunt luate în considerare părerile celor mulți.
Oricât de multe se vor spune, oricât de multe alte îndatoriri se vor mai adăuga la aceste regulamente pt. fiecare diriginte și profesor, NU vom putea “satisface clientul” pt. că suntem un singur diriginte/profesor / om .
Și desigur, soluția poate fi “cine nu poate, să renunțe” în viziunea unora. Doar că poate ar trebui să putem să decidem
( la nivel de foruri de conducere și decizie ) mai mult decât atât și chiar mai bine decât atât acum în 2023.
Și profesorii:
au salariul mai mic decât al șoferilor din minister
nu sunt scutiți de impozit ca muncitorii din construcții
nu sunt scutiți de impozit ca it-iștii
transcriu situația elevilor în registrul școlar(altă treabă de secretariat)
În sfârșit… cineva care are curajul sa spună aproape tot. Ar fi fost bine sa aflăm “amănunte” din interacțiunea profului cu prea-inteligenții părinții din ziua de azi !!
Foarte bine punctat! Direct din mijlocul evenimentelor…
Frumos si adevarat!
As adauga doar ca perioada preadolescentei e similara si ca in zilele noastre incepand cu clasa a 7a e perioada “critica”atunci cand se incearca formarea elevilor.
este foarte frumos ce scrieți, și unele lucruri nu le cunoașteam (de ex. că trebuie să întocmiți documente dacă părinții cuiva divorțează, wow.. pentru tribunal, daca vi se solicită, sau pur și simplu este luat copilul in evidență pentru că are părinții divorțați?) dar este limpede că puțini profesori îndeplinesc criteriile.
deci concluzia ar fi că dacă nici noi nu am putea îndeplini aceste criterii, este perfect in regulă ca nici profesorii să nu le îndeplinească? pentru că nu sunt de acord.
eu nu îndeplinesc nici criteriile pentru a fi un fotbalist de performanță, și, ca urmare, nu sunt. nu am nici calitățile care să mă facă soprană, și de-aia nu sunt soprana. mare expertă in bucătărie nu sunt, așa că deși gătesc feluri banale, nu sunt chef într-un restaurant fine dinning. dar mă aștept de la fotbaliști, soprane, bucătari să fie pregătiți pentru cariera aleasă. faptul că EU nu sunt pregătită pentru cariera aleasă de EI nu poate să fie o scuză sa nu fie nici ei.
A uitat autorul articolului să menționeze că de foarte mulți ani, pe lângă cele descrise de dânsul, profesorul a preluat mare parte din munca de secretariat – trebuie să țină socoteala și să ”raporteze” periodic absențe, să facă tabele cu părinți plecați la muncă în străinătate, să se ocupe de organizarea dosarelor elevilor pentru diverse programe (burse, bani de liceu – aproape la fel dar nu chiar -, euro 200, rechizite, tichete de fel și chip, alocație de hrană pentru elevii cu CES) ș. a. m. d.
Am devenit prin concurs de împrejurări, cum bine spune autorul, medic de ocazie, polițist de proximitate, secretar, informatician, psiholog, asistent social, consilier juridic, economist de nevoie, inspector pentru situații de urgență. Nimeni nu se pregătește pentru a fi profesor așteptându-se ca în același timp să mai aibă responsabilități cât pentru alte 9 profesii. Este imposibil să fii bun la toate și să mai ai și timp pentru profesia pe care ai ales-o.
Profesorii mei, acum 30 de ani, NU făceau toate astea. S-au adăugat insidios, de-a lungul timpului, fără prea mare discuție, găsindu-se mereu justificări (cea care îmi ”place” cel mai mult e ”dacă nu le faceți voi, CINE?”)
Până la urmă, nimeni nu vrea să fie factotum și să-și consume practic toată viața și energia pentru locul de muncă. Aveți așteptări prea mari și oferiți prea puțin în schimb (și nu mă refer doar la salarii). Profesorii sunt tot oameni, nu mașini. Repet, nimeni nu alege să devină profesor pentru a ține loc de mamă sau tată unor sute de copii, pentru a consuma mult mai mult timp rezolvând probleme administrative (nu are cine altcineva le face!) decât utilizează pentru proiectarea și realizarea unor lecții interesante, atractive (pentru care de asemenea trebuie să găsească resurse, căci școala, surpriză!, deseori nu are), încercând, an de an de an de an să cârpească cumva lucrurile, să își îndeplinească menirea didactică și toate celelalte obligații fără să simtă la final că a dat greș.
Dvs. aveți unul-doi, poate trei copii. Un profesor trebuie să răspundă de sute de copii, care nu-s ai lui. Copiii lui primesc ce mai rămâne.
Generalizați spunând că ”puțini profesori” fac ce trebuie. Nu vedeți nimic din toate lucrurile astea, care se desfășoară în școală dincolo de pereții clasei. Aveți pretenția ca profesorii să fie mereu conectați 100% la tot ce se întâmplă, în același timp în care le denigrați profesia și le bateți obrazul cu lamentabila scuză ”știați ce alegeți, acum strângeți din dinți și suferiți”. Nu vedeți legătura cauză-efect, nu? Sper să nu vă ia prin surprindere, în vreo 5-10 ani, lipsa profesorilor pregătiți din sistem, în număr mult mai mare decât e acum. Într-acolo ne îndreptăm.
nu știu dacă mie mi-ați răspuns, presupun că da. recunosc, nu știu ce face un profesor, tatăl meu a fost profesor de liceu dar într-adevăr “acum 30 de ani”, și clar nu făcea toate aceste lucruri. cunosc îndeaproape o singură profesoară, de școală privată, care face toate aceste lucruri dar le face pentru că este și director academic. este într-adevăr mult de muncă și consum emoțional in ce spuneți și aveți niște responsabilități la care eu, într-o muncă de birou, nici ni visez.
când citesc aceste comentarii/articole, uneori mă apucă jena, îmi spun că exagerez eu și cei care scriu au dreptate. dar după încă două zile de școală ale fiicei mele mă gândesc că nu, nu exagerez. Atunci înseamnă că sunt două lumi! una cu profesori ca dumneavoastră, ca autorul articolului, că alți profesori pe care ii mai citesc prin presă.
și mai sunt profesorii de la școlile din cartier, unde profesorii nu sunt, chiar nu sunt mama, tata, polițist de proximitate, psiholog, et, pentru că nu sunt nici măcar profesori! ok, activități de secretariat in exces pare că au și profesorii de la școala fiicei mele, dar cam atât. nu sunt nici măcar profesori pentru că avem grupuri de Whatsapp și scriu cu greșeli! pentru că EU și soțul și familia extinsă (slava domnului că suntem multi și fiecare se pricepe la o materie sau alta!) ajungem sa ii explicăm lucruri pe care profesorii i le-au arătat în diagonală. pentru că nici măcar la sport nu fac sport, și profesoara stă pe telefon in timp ce băieții joacă fotbal și…fetele se bat între ele! engleza o face la o școală particulară pentru că profesoara de la școală, deși se laudă cu olimpiade și premii speciale, lucrează numai cu copiii care vorbesc fluent (de la grădiniță!) și nu este interesată de nivelul real al clasei.
cineva la alt articol îmi spunea că nu am “ales bine școala” fiicei mele. nu este corect! acum trebuie să alegem școlile primare/generale, ca să găsim profesori ca dumneavoastră sau ca autorul articolului? ar trebui sa îmi duc copilul in cealaltă parte a Bucureștiului doar ca sa am parte de profesori decenti? să aranjam intrări în anumite clase cu anumiți profesori (cum știu și eu persoane ?!). nu vreau sa fac asta, pentru că nu este corect.
Nu este corect nici să critic în masă (deși nu știu dacă am făcut asta), dar nu este corect nici să vorbiți dumneavoastră de parcă toți profesorii ar fi cum sunteți.
Profesorii de la scoala fiicei mele nu sunt politisti, ci ameninta ca or sa cheme politia cand se bat doi copii de scoala primara! Politisti rutieri sigur nu sunt, atunci cand parcheaza pe trecerea de pietoni sau in locuri nepermise dar cat mai aproape de scoala (e greu cu tocurile!). Nu sunt asistenti medicali, pentru ca atunci cand un copil are paduchi, nu anunta parintii celorlalti copii, iar copilul cu paduchi continua sa vina la scoala, punandu-si in pericol colegii. Nu sunt nici psihologi, pentru ca observa ca ceilalti copii au aflat despre paduchi si il marginalizeaza grav si dureros pe micul paduchios :), si asta nu este in folosul nimanui. Clar nu sunt psihologi pentru ca altfel nu ar face glume cu copii de primara despre cum X e indragostit de Y, la cum se uita la ea in loc sa fie atenta la ora. Nici profesor probabil ca nu sunt, cand le spun copiilor raspunsurile la Evaluarea Nationala, ca sa ia note mai mari si sa dea mai bine!
nu stiu ce sa spun ca (nu) sunt cand la saptamana altfel iti povestesc amical ca nu e problema ca se uita elevii la porno, problema este ca se uita cand sunt la scoala.
Sunt doar cateva exemple din scoala in care invata fiica mea, la care nu adaugat si aranjamentele pentru clasele speciale de engleza, aranjamente cu meditatii, cu plicuri, sau cum atunci cand ai 26 de copii in clasa este greu sa le explici tuturor, asa ca beneficiaza de atentie cu precadere cei care au parinti draguti care aduc pungi elegante la inceputul, finalul si mijlocul anului.
Am scris lucrurile astea pentru ca sunt adevarate, si frustrarea mea este reala. Sunt profesori minunati, presupun, in scolile din Romania. Eu nu am cunoscut personal decat profesorii de la scoala fiicei mele. Imi pare rau ca profesorii nu sunt apreciati, am facut de facultatea Litere si mi-am dat seama inca de cand faceam practica in scoli ca nu este de mine, este necesara o deschidere si o toleranta pe care nu le a(ve)m. Ca eleva, am avut profesori admirabili la care ma gandesc si acum cu drag, as vrea sa respect aceasta meserie, dar ce vad in jurul meu nu este demn de respectat.
scuze, am comentat alandala, nu am vrut să răspund comentariului dumneavoastră
Din proprie experiență știu că în majoritatea situațiilor în care un/o coleg/ā spune adevărul, majoritatea “absolută” tace mâlc, după cireș, încercând să facă, firește, figurație în ecranizarea romanului “Omul invizibil”. Domnule coleg, ați omis punctul din Fișa de autoevaluare : atragerea de fonduri extrabugetare! Adică – cerșeală – umilire, etc,etc, pentru 1 punct la evaluare. Subsemnata, am îndrăznit să scriu in raport că am lucrat pe laptopul meu, internet, electricitate, apa, căldură, ( am uitat celebra hârtie igienică, sic!) făcând astfel economie Statului Român ai cărui supuși suntem și mult iubitei instituții în care ne ducem traiul în urletele elevilor / educabililor din timpul pauzelor. Mi s-au tăiat și acel punct prăpădit și mi s-au răspuns în scris că asta nu înseamnă “atragere de fonduri”. In țările alea la care nu avem de ce sa mai visãm, s-au dat bani, culmea, pentru perioada online. Ce nerușinare! In loc sa fie ” culanți că Noi, Românii! Domnule profesor, morituri te salutant!
iar dumneavoastră ați descris, foarte frumos și convingător, un profesor ideal (care unde ai câți sunt pe distribuția gauss?)
un profesor banal, însă, trebuie să îndeplinească mai puține criterii (dar recunosc că are nevoie de același curaj!), iar mare parte dintre profesorii de astăzi nici pe acelea nu le îndeplinesc.
pardon, nu am vrut sa comentez la comentariul dumneavoastră, ci direct la articol