Profesorul de religie din Teleorman acuzat că ar fi bătut și violat o elevă de 14 ani era consilier local și a candidat la Primărie de două ori, în 2020 din partea PSD și 2024 din partea PNL / Trei profesori de religie, unul preot, au fost inculpați în ultimul an pentru agresiuni sexuale împotriva unor eleve minore

2.129 de vizualizări
Foto: Anemone123 from Pixabay
Profesorul de religie despre care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, în urmă cu două zile, că a fost reținut pentru că ar fi bătut și violat o elevă în vârstă de 14 ani se numește Marius Lucian Chiurtu, este politician cu state vechi într-o comună din Teleorman, fost candidat la primăria din partea PNL și PSD, a fost trimis în judecată, luna trecută, pentru că a refuzat să sufle în fiola polițiștilor de la Rutieră, iar în luna mai a acestui an soția și unul dintre copiii săi obținuseră un ordin de protecție împotriva lui.
  • Este cel de-al treilea profesor de religie acuzat, în ultimul an, pentru agresiunea sexuală a unor eleve minore, dar perioada recentă indică o creștere alarmantă a numărului de bărbați cadre didactice, indiferent de obiectul predat, care au fost implicați în anchete penale similare.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de acum două zile, în perioada ianuarie–mai 2025, Marius Lucian Chiurtu (45 de ani) ar fi întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, în imobile situate în Bucureşti şi pe raza judeţului Teleorman, perioadă în care ar fi exercitat asupra acesteia acte de violenţă fizică, în două rânduri. „Inculpatul a comis infracţiunea de viol în condiţiile în care, din cauza vârstei, persoana vătămată nu putea să exprime un consimţământ valabil, dar şi profitând de poziţia sa de autoritate asupra minorei, în calitate de profesor de religie”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Din informațiile G4Media.ro, Marius Lucian Chiurtu este consilier local PNL în comuna Lița, din județul Teleorman, localitate în care este profesor. Pe contul de Facebook el a scris că ”A studiat Teologie pastorală la Universitatea Valahia Târgoviște”. În 2024, a candidat pentru postul de primar din partea liberalilor, iar în 2020 din partea PSD. De fiecare data, fără succes. Între 2012 și 2020 a fost viceprimar al acestei localități. ”Sincer, în ultimii doi-trei ani era schimbat, tot timpul la păcănele, avea credite neachitate și tot primea somații de plată”, a declarat primarul Marian Nonea pentru G4Media.ro.

Chiurtu este cel de-al treilea cadru didactic care predă religia într-o școală și a fost inculpat, în ultimul an, pentru agresarea sexuală a unor eleve minore.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


7 comments
  1. Cât s-or fi luptat bieții popi cu satana din palltalony …Duamniajută zic 😉
    ( Te pui cu voia lui dumniezó ?! )
    Treziți-vă la realitate sau dormiți in continuare, sprijinind sistemul. E soarta unei populații triste… dar cu coada sus !
    Duamniajută cu speranță fără credință… adică doar imaginație (confortabilă).
    Somn ușor bobor !

    1. Dintre cei 12 Sfinți Apostoli, unul a fost Iuda, care L-a trădat pe Mântuitorul pentru 30 de arginti. La fiecare set de 12 preoți, unul este Iuda, spun Sfinții Părinți. Dar noi să îi căutăm pe ceilalți, nu pe iude. Nu este vinovată Biserica si credință din cauza iudelor.

      1. Ăia care se dădeau pe bară tot iude erau? Sau de câte ori sunteți obligați să vă uitați la ”părinții” voștri sfinți și să-i vedeți în realitate, dați în orbire toți?!

  2. Sigur erau profesori titulari ,cumulau salariul de preot cu salariul de profesor,aveau gradul didactic I și aveau aprobare pentru predare în învățământ de la Episcopie,aveau calificativul foarte bine…..etc.

  3. In Europa unul din cinci copii este victima a unei forme de violență sexuală – de la atingeri pana la viol – asta inseamna o prevalenta de 20%.

    In Romania doar ~3 % dintre părinți declară că au fost conștienți de abuzuri sexuale asupra copiilor lor.

    In Romania pensiilor speciale aproximativ 4 din 5 cazuri de abuz sexual asupra minorilor raportate între 2014–2020 au rămas neinvestigate, adica 80%.

    Asta arata ca avem un sistem judiciar incapabil sa sanctioneze abuzurile sexuale, resurse insuficiente și bariere în accesul la justiție. Asta e tara lu’ Bolojan si a academicianului David.

    Dan parca zicea ca se ocupa de justitie. Poate dupa ce se intoarce din concediu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fond național pentru burse, pentru a susține meritul și performanța elevilor și studenților, inclusiv cu contribuția unor companii – propunerea ministrului Daniel David până la stabilizarea fiscală

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că premiile pentru olimpici au fost protejate, iar bursele de excelență ar putea fi reintroduse după stabilizarea fiscală. Pană atunci „ne-ar plăcea…
Vezi articolul

DOCUMENT Cererea de înscriere/reînscriere în rețeaua de școli-pilot care folosesc catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Solicitările se trimit la Inspectoratele Școlare Județene până pe 10 iulie, anunță Ministerul Educației

Școlile se pot înscrie sau reînscrie în rețeaua de unități – pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024 până pe pe 10 iulie, printr-o solicitare adresată Inspectoratului…
Vezi articolul

Dacă în ziua de astăzi un profesor mai dictează comentarii, ar trebui mâine să-și dea demisia, pentru că este un atentat la modul de a gândi al unui elev. Renunțăm la ceea ce are elevul cel mai bun în el, adică acea bucurie de a problematiza, de a discuta – profesorul Emil Munteanu, de la Colegiul Naţional Iaşi

Profesorul de limba și literatura română Emil Munteanu, de la Colegiul Naţional Iaşi, spune că un profesor care încă mai dictează comentarii elevilor la limba română „face un deserviciu elevilor…
Vezi articolul