Profesorul Mircea Bertea: Este nevoie de seriozitate și de responsabilitate și în ceea ce se publică/scrie despre dezbaterile publice, cu atât mai mult cu cât este vorba despre școală și despre educație

1.320 de vizualizări
Mircea Bertea / Foto: Arhiva personala
Nu aș fi scris aceste rânduri dacă presa locală și o parte a mass-mediei centrale nu ar fi insistat zilele acestea cu solicitări pentru a-mi exprima părerea în legătură cu ”sala de detenție” despre care s-ar fi vorbit/scris în recentele documente de reglementare școlară puse în dezbatere publică de Ministerului Educației. Concret, este vorba despre proiectul de Statut al elevului și despre cel al Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a învățământului preuniversitar (ROFUÎP). 

Dacă n-ați auzit/citit încă părerile mele decât în presa de pe plan local, este pentru că, bănuiesc, nu au fost difuzate/publicate, având în vedere că, desi am răspuns unora dintre aceste solicitări, am pus o condiție obligatorie, aceea de a difuza/publica răspunsul meu integral, fără omisiuni. Ideea era că în presă se exagerează/dezinformează cu referire la unele prevederi ale Statutului elevului, ”statut” pus recent în dezbatere publică. 

Acesta este motivul pentru care le scriu acum aici la Edupedu, o publicație care nu mi-a solicitat de această dată părerea, dar care a publicat de fiecare dată (și nu au fost puține asemenea situații!) toate articolele mele, fără omisiuni și fără a fi nevoie să precizez ceva în legătură cu respectarea integralității și exactității opiniilor mele. Este o realitate și o dovadă de probitate profesională pentru care îi sunt recunoscător publicației Edupedu, chiar dacă opniile noastre nu au fost și nu sunt întotdeauna convergente, inclusive cele referitoare la acest subiect!

Așadar, înainte de a mă referi la întrebările ce mi-au fost puse și la răspunsul meu la aceste întrebări, aș face, totuși, precizarea că pe acest subiect (și pe subiectele referitoare la școală, în general) firesc ar fi să se pronunțe și să comenteze principalii actori educaționali, respectiv școala, elevul major, familia/comunitatea educațională și, desigur, organismele și instituțiile statului abilitate să se ocupe de educație. Și că democrație nu înseamnă că avem doar drepturi și că putem face fiecare doar ce ne place! Și nici că libertatea exclude reglementarea și controlul, respectiv reglementările și regulamentele.

Revenind, mi s-a solicitat opinia în legătură cu două dintre prevederile controversate ale proiectului de Statut al elevului aflat acum în dezbatere publică, respectiv cea referitoare la ”sala de detenție” și la folosirea telefoanelor mobile în școli.

Răspund acum la prima întrebare: Iată ce prevede Art. 14 (2) din Statutul pus în dezbatere:

”În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”.

Așadar, nici vorbă de ”sală de detenție”, ci, mai degrabă, de o modalitate ”regulamentară” prin care profesorii pot scăpa de elevii indisciplinați/recalcitanți care le perturbă orele, iar aceștia/elevii recalcitranți scapă și ei de oră și fac ce vor într-o sală în care sunt izolați de restul colegilor. 

Acum, ca să fim obiectivi până la capăt, sugestia pentru asemenea invenție a venit de la sindicate în luna aprilie a.c., când se dezbătea forma finală a noiilor legi ale educației și când, dacă vă mai amintiți, președintele FSE ”Spiru Haret” a prezentat în cadrul dezbaterilor din comisia de învățământ din Camera Deputaților următorul set de propuneri de sancțiuni pentru elevi și părinți în cazul unor abateri disciplinare:

  1. Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului.

Reglementare, tot în lege, a altor măsuri sancțiuni, similare celor din alte sisteme de învățământ:

  • activitate în folosul unității de învățământ sau comunității;
  • Detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise (s.n. MB);
  • Pentru abateri deosebit de grave, mutarea elevilor în centre de reeducare ce se impun a fi reînființate.
  • Valorizare a notei la purtare, în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu, plus media de bacalaureat.

2. Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții, reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui. 

3. Instituirea prin lege a amenzilor plătibile de către părinți/reprezentant legal pentru faptele copiilor (indiferent că acestea constau în deteriorări, distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea/lovirea salariaților acesteia). + Cuantumuri amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.

4. Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de pază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe, petarde sau substanțe periculoase/psihotrope.

5. Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali, cu acceptul cadrelor didactice. Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.

6. Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar atât în timpul orarului normal, cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare. Telefoanele se închid la intrare în unitate și se redeschid la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite în funcție asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/reprezentanților legali.”

Acum, că am citit aceste ”propuneri educative” ale sindicatelor din învățământul românesc, trebuie să recunoaștem că, în comparație cu aceste propuneri, textul articolului menționat din proiectul de Statut al elevului este aproape inofensiv și, desigur, naiv, motiv pentru care, personal, cred că ministerul nostru n-a intervenit încă în acest proiect și că noi citim și comentăm, probabil, varianta propusă de elevi la acest statut!

Categoric, propunerea cu trimiterea elevilor în acest tip de sală, indiferent cum ar fi ea denumită (mai nou, șefa sindicatelor din Cluj o numește ”sală de liniște”!!!!) este nefezabilă, needucativă, iluzorie și total păguboasă, cel puțin din următoarele motive:

  • Majoritatea școlilor nu au suficiente săli de clasă, nici vorbă de săli în plus, nu au nici personal didactic, didactic auxiliar pe care să-l repartizeze pentru ”supraveghere” în asemenea săli;
  • Perturbarea și mai mare a orei în cazul în care profesorul în cauză ar trebui să însoțească elevul/elevii până la sala respectivă și să-l/să-i predea personalului de la sală printr-o procedură prestabilită, plus că s-ar pierde prea mult timp în detrimentul celorlalți elevi din clasă cu această însoțire a elevului, probabil, la ceva distanță, în alt corp de clădire (Să delegi colegi de-ai lui să-l însoțească ar fi riscant, fiind vorba de elev/elevi recalcitranți, cu probleme!);
  • Încurajarea chiulului de la ore, elevii când nu au chef de oră devenind intenționat recalcitranți, motiv să fie trimiși în sălile de izolare, unde probabil că, fiind mai mulți recalcitranți, vor forma echipe de recalcitranți pe care nu-i va mai putea ”derecalcitra” nimeni! (Oare crede cineva care lucrează azi într-o școală că trimițând mai mulți elevi recalcitranți într-o sală special destinată, un cadru didactic sau didactic auxiliar va putea gestiona pedagogic situația, dacă la clasa de unde provine fiecare elev cadrul didactic specializat nu a putut gestiona situația cu un elev?!!!). Plus că formularea e cu totul ambiguă și permisivă. Să recitim textul acestui articol, subliniind cuvintele/sintagmele/propozițiile-problemă: ”În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului.

Așadar, ca să poți aplica în litera și spiritul acestui articol din statut prevederile subliniate (scrise de mine cu aldine) ar trebui:

  • Să fie definite și identificate corect comportamentele care ”aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare”;
  • Să se conștientieze că, după ce au fost identificate aceste comportamente, cadrul didactic de la clasă poate lua măsurile de consecință (deci, poate, dar nu este obligatoriu să le ia!);
  • Să aibă scenarii de rezervă în cazul în care elevii care ”aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare” nu vor să meargă și nici să desfășoare activitate în sala respectivă, situație extem de plauzibilă, din moment ce este vorba de elevi care manifestă comportamente ce aduc prejudicii orei (a prejudicia înseamnă a cauza prejudicii, a vătăma onoarea, a păgubi!);
  • Cum se gestionează pedagogic și recuperatoriu acest proces neclar de izolare a acestor elevi?
  • Ce fel de lectură suplimentară și ce fel de fișe vor avea la dispoziție acești elevi, cu ce scop, cum va fi verificată eficacitatea și eficiența acestui demers intenționat ca unul de recuperare?
  • Ce se întâmplă cu acești elevi după o oră de stat într-o asemenea sală? Dar dacă fac același lucru și la ora următoare? 
  • Cine, când și cum anunță în scris părinții/tutorii/susținătorii legali și ce se întâmplă după?!

Întrebările și nedumeririle pot continua. Cu claritate, cu un asemenea articol se intră intr-un cerc vicios. Poate că soluția ar fi ca acești elevi să fie preluați de consilerul școlar/psihologul școlii, numai că, în acest caz, ne-ar trebui în unele școli zeci de asemenea consilieri-psihologi!

Nu mai insistăm pe faptul că măsura asta exotică apare la un articol în care sunt prevăzute obligațiile și indatoririle elevilor și nu interdicțiile și sancțiunile!

Referitor la articolul 15, litera h), respectiv la ”statutul” telefoanelor mobile în școli, cred că măsura corectă ar fi să lase școlilor dreptul și obligația de a stabili prin regulamentul intern măsurile privind telefoanele mobile în școli, în sensul în care telefoanele mobile sunt instrumente utile de optimizare a învățării în școlile disciplinate și la clasele în care profesorii au interesul, metodologia și autoritatea pedagogică de a le folosi ca resurse de optimizare și nu de distorsionare a procesului de învățare, dar pot fi și foarte dăunătoare în situațiile contrare. Apoi, ar trebui văzut și stabilit și regimul de utilizare a telefoanelor mobile de către cadrele didactice în timpul procesului instructiv-educativ, cu deosebire la grădinițe și ciclul primar în relația cadru didactic-părinți și nu numai! Mă rog, lucruri complicate dacă nu avem reglementări clare care să fie și asumate de principalii actori educaționali: școală, elevi, părinți!

Este de la sine înțeles și că acest Statut al elevului trebuie corelat cu Statutul cadrului didactic și gândit pentru școala reală în care există, din păcate, din ce în ce mai multă violență, pe de-o parte. 

Pe de altă parte, trebuie remarcat că acest document de reglementare pus în dezbatere publică trebuie revizuit cu responsabilitate în întregimea sa și subordonat nu numai legislației specifice învățământului, ci și legislației și obligațiilor cetățenești generale, astfel ca, dăm ca exemplu doar prevederile de la art. 15, Elevilorleesteinterzis, literele b) –f), care se referă la interzicerea introducerii și difuzării în unitatea de învăţământ preuniversitar de ”materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care promovează idei antițigăniste, conform Legii nr.2/2021, cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane”, care se referă la ”să deţină, să consume sau să comercializeze, în unitatea de învățământ, droguri, băuturi alcoolice,  băuturi energizante, substanțe etnobotanice sau alte substanţe interzise…”, ”să introducă și/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ” etc., aceste interdicții să nu se limiteze ca spațiu doar la incinta/perimetrul unității de învățământ, știut fiind că acestea țin de interdicțiile generale (s-ar putea deduce astfel că elevilor le este permis să atenteze la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, să cultive  violenţa, intoleranţa, să lezeze imaginea publică a unei persoane, să consume droguri, să aibă și să folosească arme etc. în afara unității de învățământ, ceea ce, desigur, nu este adevărat!). 

Pe de altă parte, Statutul elevului trebuie gândit pentru o școală în care tehnologia pătrunde vertiginous, o școală ce va fi invadată de inteligența artificială și, prin urmare, o școală în care relațiile, inteligența și pedagogia tehnologică trebuie umanizate și transformate nu în bunuri, ci în valori, știindu-se că bunurile se distribuie împărțindu-se, pe când valoarea se distribuie prin însumare, fără să se împartă.

Știu, unii dintre dumneavoastră veți spune că degeba, opiniile nu vor fi luat în seamă, ceea ce, vă spunem din experiența noastră (a Asociației Naționale  Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România – ANCLP) nu este adevărat. Problemele cu care ne confruntăm acum privind conținutul documentelor puse în dezbatere publică trebuie identificate, iar dezbaterea publică transformată într-o oportunitate de corectare și rezolvare a acestor probleme. Se poate. Vă spunem din experiența noastră ANCLP, întrucât avem exemple și argumente mai vechi și recente la îndemână: un regulament aprobat în ministeriatul Anisie pentru liceele pedagogice, regulament de birou, care nu a fost pus în dezbatere publică și care generează încă inegalități și probleme serioase în învățământul pedagogic și documentele mai recente, documente care probează tocmai contrariul, anume că dialogul este posibil, că ministerul este un partener cu care se poate colabora bine în interesul învățământului românesc

Semnul este. Dezbaterea publică trebuie asumată de școli, cu responsabilitate, ca o urgență. 


3 comments
  1. Domnule Mihai,
    Mă adresez așa, deși știu că după ”Domnule” ar trebui să urmeze numele de familie (așa cum dvs. corect vă exprimați – d-le Bertea – atunci când îmi solicitați răspunsuri în comentariu)…, așadar, mă adresez așa pentru că nu vă cunosc numele de familie și rog să fiu scuzat pentru această abatere de la normă!
    Prima remarcă, intervenția mea în Edupedu nu este o analiză în detaliu a proiectului de Statut al elevului pus recent în dezbatere publică de Ministerul Educației, ci o reacție la superficialitatea și la tonul de scandal pe care îl promovează unele publicații cu referire la cele două teme despre care am fost solicitat să vorbesc (”sala de detenție” și folosirea telefoanelor mobile în școli). Această realitate explică și titlul pe care l-am dat intervenției mele (Este nevoie de seriozitate și de responsabilitate și în ceea ce se publică/scrie despre dezbaterile publice, cu atât mai mult cu cât este vorba despre școală și despre educație). În ce privește întrebarile dvs. cu referire la ce propun eu, dacă citiți cu atenție ce am scris/spus în articol, găsiți cu ușurință răspunsul meu pe aceste două teme, răspuns cu care sunt convins că sunteți de acord, anume că o asemenea sală nu este doar inutilă, ci și păguboasă și periculoasă, enumerând și câteva motive și argumente pentru care am făcut aceste afirmații. Soluția posibilă se referea la intervenția profesionistă a consilierului școlar (dacă și unde acesta există!). Apoi am răspuns și la celaltă întrebare, sugerând că, referitor la telefoanele mobile în școli, cred că măsura corectă ar fi să lase școlilor dreptul și obligația de a stabili prin regulamentul intern măsurile concrete, în sensul în care telefoanele mobile sunt instrumente utile de optimizare a învățării în școlile disciplinate și la clasele în care profesorii au interesul, metodologia și autoritatea pedagogică de a le folosi ca resurse de optimizare, dar pot fi și foarte dăunătoare în situațiile contrare, neuitându-se nicio clipă că Statutul elevului trebuie gândit pentru o școală în care tehnologia pătrunde vertiginous, o școală ce va fi invadată de inteligența artificială și, prin urmare, o școală în care relațiile, inteligența și pedagogia tehnologică trebuie umanizate și transformate în valori. Am adăugat îndemnul ca școlile și actorii educaționali să ia în serios această dezbatere publică și să o transforme într-o oportunitate de corectare și rezolvare a articolelor cu probleme din Statutul elevilor (unele dintre acestea enumerate și de dvs,), spunând că, știm din experiența noastră de școli pe care și Legea 1/2011 și actualele legi ale educației au intenționat inițial să le deființeze, că acest lucru este posibil. Și acesta este adevărul. Învățământul preuniversitar pedagogic există astăzi pentru că noi am crezut în dialog și colaborare, chiar cu ministerul care intenționa să ne desființeze. Și dialogul și argumentele au învins. Acest exemplu îl dăm acum celorlalte școli din sistemul nostru de învățământ pe care le încurajăm să ia în serios această dezbatere publică, să-și asume și să=și susțină argumentele lor cu tărie. Să nu ne fie frică de dezbatere și de dialog. Soluția se află în colaborarea cu sinceritate și decență dintre școli și decidenții educaționali.

  2. ”dialogul este posibil, că ministerul este un partener cu care se poate colabora bine în interesul învățământului românesc.”

    V-am citit până aici, unde vă dați complet în petec. Aveți impresia că dacă pe dvs ministrul vă mai dă impresia că vă ia în seamă din când în când, asta este adevărat în general. Și nu este.

    Pe lângă asta, ministrul/parte din aparatul ministerial a/au fost prinși cu minciuna în mod repetat (inclusiv de două ori doar săptămâna asta – o dată cu cele 40 de nemotivate pentru un punct scăzut la purtare ”cum au propus elevii” dar se pare că așa a dorit d-na Deca, a doua oară cu lista profesorilor din grupurile de discuție pe tema planurilor cadru, unde două persoane aflate acolo susțin că NU fac parte din grupurile respective). Când te mint pe față, de ce să le mai acorzi încredere?

    Și apoi, d-le Bertea… până la urmă, DE CE NU avem sancțiuni reale, care să aibă efecte reale? Oare nu pentru că d-na ministru și susținătorii dânsei au eliminat toate sancțiunile respective la cererea diverselor asociații mai mult sau mai puțin reprezentative… fără să țină cont nicio secundă de părerea celor care lucrează efectiv cu elevii în clase?

    Exista sancțiunea privind exmatricularea, a fost scoasă. Exista reducerea notei la purtare, a fost dusă în ridicol (după câteva săptămâni nota se aduce la nivelul inițial, dacă elevul ”nu mai face”.) Existau mustrări verbale și scrise, acum nu mai e voie să-i atragi atenția indiferent ce face, că-i lezezi personalitatea. El are însă voie să-și bage și să-și scoată diverse apendice pe unde și prin cine vrea, foarte sonor, chiar lângă tine. Nu poți să-l întrebi de cei 7 ani de-acasă, că-i jignești familia. Nici nu mai punem în discuție situația în care vine cu arme albe sau altele la școală, când nici poliția nu-i mai face față.

    Dvs. CE propuneți mai exact? Ce fel de măsuri se pot lua cu elevii ”recalcitranți”? Nu pot fi separați de colectiv din motive administrative (nu există spațiu/personal). Profesorul de la clasă nu-i stăpânește (deși îi ”stăpânește” foarte bine pe ceilalți 29 din clasă), atunci ce urmează? Facem bâlci toată ziua pentru unul care are un acces de miserupism?! Ce propuneri concrete aveți pentru cei din minister – care se pare că vă bagă în seamă, din moment ce aveți încredere că puteți lucra cu ei – care să poată fi aplicate în mod real?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recorduri de înscrieri la admitere au fost anunțate anul acesta de mai multe universități din țară / Psihologia, studiile economice, medicina și IT&C, cele mai căutate domenii

Universitatea din București, Academia de Studii Economice sau Universitatea Transilvania din Brașov se numără printre instituțiile de învățământ superior care au anunțat, în ultima săptămână, recorduri de înscrieri la admitere,…
Vezi articolul

Cine este Monica Anisie, propunerea lui Orban la Ministerul Educației și Cercetării: profesor de română la Vianu în București, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, a acuzat Ministerul că îi discriminează pe elevii cu medii sub 5 prin obligativitatea de a urma profesionala

Monica Anisie este propunerea premierului desemnat, Ludovic Orban, pentru a ocupa funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor G4Media.ro. Anisie este profesoară de Limba și literatura română la…
Vezi articolul