Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Educație: Evident că la începutul anului școlar următor se impune un nou ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății cu regulile și condițiile de acces la școală

5.606 vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației, într-o declarație la Speranța TV. Oficialul a mai anunțat că începutul anului școlar următor va fi reglementat tot printr-un ordin de ministru comun care să prevadă regulile sanitare și de distanțare.

„Evident că la început de an școlar se impune din nou un ordin comun al ministerului Educației cu ministerul Sănătății care să specifice regulile sanitare și condițiile de acces la școală, așa cum au existat și în anul școlar precedent și în acest an, pe care l-am adaptat, pe care l-am modificat de mai multe ori, adaptându-ne la situație. Asta vom face, ne vom adapta la situație”, a declarat Sorin Ion.

Întrebat de către moderatorul emisiunii dacă „vom reveni la toamnă sută la sută în bănci, indiferent de situația pandemică sau în aceleași condiții de anul acesta?”, Sorin Ion a spus că „din punctul meu de vedere este extrem, extrem de important și ce vom face în această vară. Și nu pot să nu amintesc de succesul sau insuccesul campaniei de vaccinare și de o eventuală campanie de vaccinare în zona vârstei 12 – 15 ani”. (…) Intenționăm să sprijinim, atât cât putem noi, Ministerul Educației, o campanie de vaccinare la tinerii de peste 12 ani pentru că e deja indubitabil faptul că rata de incidență depinde în mod direct de numărul de persoane vaccinate, chiar dacă eu contrazic aici teoriile conspirației, dar este un fapt. Și atunci, de ceea ce se va întâmpla în această vară, din punctul de vedere al campanie de vaccinare, va depinde începutul anului școlar, pe care evident noi ni-l dorim 100% cu prezență fizică”.

Legat de recuperarea „materiei” pierdute, Sorin Ion a precizat că programul Școala după școală continuă până cel puțin la finalul anului școlar actual, pe toată durata verii.

„Este deja în curs, se desfășoară în acest moment și este și finanțat. Este vorba despre activitățile remediale pentru elevii din această zonă, de care ați pomenit și dumneavoastră, din familii cu risc mai mare de a fi dezavantajați. Mă refer aici la elevii care pe parcursul anului fie nu au avut un echipament pentru a se conecta la învățământul online, fie, chiar dacă au avut echipamentul, nu aveau conexiune la internet. Iar asta fiind o chestiune aproape neimputabilă unei autorități pentru că dacă operatorul de telefonie nu are semnal în localitatea X, indiferent ce măsuri va lua Ministerul Educației, sau guvernul, nu ai soluție rapidă.

Pentru acești copii am ținut evidența lor în fiecare moment, de-a lungul ultimului an, iar acești copii au fost înscriși în programul de activități remediale care se desfășoară deja din luna martie și are loc și în acest moment. Programul e deschis până la data de 31 august. Problema principală, sau riscul pe care îl văd eu aici, este să îi și convingem pe elevi și pe părinții acestora că este extrem de important pentru ei să participe la aceste activități. Să nu considere că dacă au încheiat anul școlar, sunt promovați, stau liniștiți în vacanță și ne mai vedem la toamnă. Și dacă le-a scăzut media cu un punct este grav”, a declarat Sorin Ion.

Acesta a mai spus că „cele mai mari pierderi ale elevilor nu sunt cele privind acumularea de cunoștințe sau dobândirea de competențe, ci sunt mai mult în plan psihologic. Lucruri care sunt și foarte greu de remediat, pentru că, vedeți și dumneavoastră, cel puțin de la revenirea în bănci s-au înmulțit, față de anii precedenți, actele de violență, actele de bullying, comportamentele antisociale, lucruri care nu pot să nu fie legate de perioada de izolare de acasă, în care copiii au uitat să relaționeze, în care au devenit mai închiși, mai apatici și probabil că asta va fi principala noastră provocare în cursul anului școlar viitor.

Și poate chiar mai mult de atât, pentru că o perioadă de recuperare la astfel de să le zicem traume, s-ar putea să dureze mai mult, iar obiectivul nostru, pe lângă activitatea didactică, de recuperare de materie pe înțelesul tuturor, cel mai complicat va fi să-i recuperăm din acest punct de vedere. Asta în condițiile în care, de la toamnă revenim în bănci normal, cu toți copiii, așa cum am fost în ultimele săptămâni, când 99% dintre copiii au fost în clase”.

Sursă foto: Sorin Ion / Facebook.com


7 comments
  1. Bună ziua! Ați menționat mai sus despre traumele copiilor după această școală online! Țin să vă aduc la cunoștință că copilul meu nu are absente la ore(clasa a V-a Tulcea), nu are corigență, a fost cu Bursă iar la încheiere de an i-sa scăzut un punct la purtare, pe motiv ca a deranjat doi profesori la ore! Vă rog să-mi spuneți dacă așa prevede regulamentul! Țin să menționez că nu folosește cuvinte urate! Mulțumesc!

  2. Cuvinte frumoase: respectarea normelor sanitare și distanțare socială! Știți că există scoli în care aceste norme nu sunt respectate?
    În școala în care învață copilul meu nu este respectată nicio regulă: igienizarea are loc o singură dată pe săptămână și atunci se face doar cu apa chioara, dispenser cu dezinfectant este doar unul singur și acela gol, clasele au 30 elevi, iar sala este mica pentru efectivul de elevi ( deci, nici vorba de distanțare), profesorii intra fara măști in clasă.
    Acele ore remediale se țin cu toți elevii, inclusiv cei care au participat la orele online și nu au avut corigențe. Știți că sunt obligați toți elevii sa vina la remediale pe perioada vacantei? Știți că 2 săptămâni/ luna fac ore remediale ( 5 ore/zi) și 2 săptămâni/luna au vacanță? Știți că elevii care nu au participat online la ore nu participă nici la remediale?
    De ce nu verificați ” excesul de zel” al directorilor care impun aceste ore? De ce nu verificați inopinat situația acestor ore, sa vedeți cum și cu ce elevi au loc aceste ore?
    Puneți inspectoratele la treabă, nu sa primeasca banii ( contribuțiile noastre) degeaba!

  3. Bla,bla,bla….banii sefu, banii….cascavalu’ ca am muncit de ne-am uscat creierii. Proiecte, planificari saptamanale, lunare, tabele cu prezenta etc.,…..pentru remediale.
    Dar atunci de fapt ce am evaluat la clasele a II a si a IV a, in luna mai?
    Este un paradox, evaluare nationala in paralel cu remediale. Ha, ha, ha. Nu vi se pare?
    Suntem de rasul curcilor…..
    Si totusi cum v-ati inchipuit aceste ore remediale, in timpul vacantei?
    La 50 de grade in salile de clasa si fara aer conditionat?
    In curtea scolii?
    Corturi amplasate in curtea scolii?
    Modulare?
    Cum?
    Sau in biroul dumneavoastra, cu clima, apa 2l pe zi,s.a.m.d.?
    Oare care si cati elevi vor participa la remediale in vacanta?
    Care elev se trezeste pentru o ora de remediale pe zi?
    Va rog sa ma lumineze cineva ca eu cred ca aici e ceva cusut cu ata alba.
    Sau facem mai multe pe zi 2,3?
    Nu ne-ati platit nici asa cu 20 ore pe luna, ne veti plati cu 40 ore pe luna?
    Dar oare zilele de concediu ramase cand si cum sa ni le efectuam?
    Dupa 1 septembrie sau…?
    Nah, sa lucreze cine e platit ca eu una sigur un minut nu mai lucrez gratis.
    VACANTA PLACUTA!!!

  4. Da, nu ați verificat prin inspectorate cum s-au desfășurat orele online iar acum vreți să îngrășați porcul in ajun. Anul școlar e unul ratat pentru că nu degeaba anul scolar are un anumit număr de săptămâni. Nu se învață de pe o zi pe alta se învață în timp și nu pompieristic.Demisioneaza!

  5. De plătit îi plătiți tot cu promisiuni?

    De ce nu spuneți clar țării întregi ca din Martie pana în iunie nu au fost plătiți?
    Si nici nu vor fi, probabil ca sa dea bine cifrele la deficit.
    Curios cum niciun jurnalist nu îi spune niciunui politician ce conduce Ministerul educației ca efectiv e Mincinos.

    A! Doar ca să mai creștem ura asupra unei categorii profesionale ,,îmbuibate” cum le place unora să spună.

  6. Cand incepeti sa platiti profesorii care inca din luna martie s-au lasat induplecati sa efectueze ore remediale?
    V-ati gandit sa dati un spor la salariul cadrelor didactice, din moment ce si asupra psihicului lor se rasfrang anomaliile de comportament ale elevilor, mentionate de dvs mai sus?
    Elevul poate fi centrul univesului dvs, dar asta nu presupune sa calcati mereu in picioare dascalii.

  7. Cand incepeti ca platiti profesorii care inca din luna martie s-au lasat induplecati sa efectueze ore remediale?
    V-ati gandit sa dati un spor la salariul cadrelor didactice, din moment ce aaupra lor se rasfrang anomaliile de comportament ale elevilor, mentionate de dvs mai sus?
    Elevul poate fi centrul univesului dvs, dar asta nu presupune sa calcati mereu in picioare dascalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest la Palatul Cotroceni față de menținerea lui Bode în funcția de ministru, anunțat astăzi de comunitatea Declic: “Activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcția de ministru al Internelor pe Lucian Bode, dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”

Comunitatea Declic anunță organizarea unui protest în fața Palatului Cotroceni joi, 19 ianuarie, față de menținerea lui Bode în funcția de ministru de Interne. „Prin acest demers, activiștii îi solicită…
Vezi articolul

UPDATE Bursele elevilor din școlile private vor fi plătite în ianuarie 2024, cu o întârziere de două luni de la termenul impus de Ministerul Educației – proiect adoptat în ședința de Guvern

Proiectul Hotărârii de Guvern privind plata burselor elevilor din învățământul preuniversitar particular și confesional este pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 29 decembrie. Elevii vor primi banii…
Vezi articolul