Raluca Turcan revine: Scenariile care includ înghețarea anului sunt „o analiză lucidă pe care eu am pus-o pe masă”. Vom încerca să facem cât mai eficientă pregătirea online a elevilor, pentru ca evaluarea să se facă pe ce s-a predat în acest an școlar

3.758 de vizualizări
FOTO: gov.ro
După ce a lansat ideea că un al treilea scenariu posibil pentru anul școlar actual ar fi înghețarea lui, adică repetarea anului de către toți elevii, vicepremierul Raluca Turcan a revenit cu explicații în direct la Realitatea Plus. Aceasta a declarat că scenariile respective sunt „o analiză lucidă pe care eu am pus-o pe masă nu abstract, pentru mine, ci la nivelul întregii comunități academice și educaționale”.

„Eu cred că vom încerca să facem cât mai eficientă această modalitate de pregătire a elevilor și a tinerilor online, în consecință evaluarea să se facă pe ceea ce s-a predat în acest an școlar”, a declarat Raluca Turcan referitor la examenele din acest an.

Cele mai importante declarații ale Ralucăi Turcan la Realitatea Plus:

„Aceste trei ipoteze de lucru nu pot să nu fie cumulate, deci în România nu se poate întâmpla ceva cu totul și cu totul diferit de ceea ce se întâmplă în țările din jurul nostru pentru că, după un examen de evaluare, urmează întotdeauna posibilitatea dată tinerilor de a trece într-o altă etapă de educație. Așadar, sistemul de educație din România, inclusiv partea de evaluare, trebuie să fie compatibil cu ceea ce se întâmplă în străinătate. Toate ipotezele acestea de lucru sunt date statistice, plecând de la ceea ce se întâmplă în momentul de față în lume. Eu cred că vom încerca să facem cât mai eficientă această modalitate de pregătire a elevilor și a tinerilor online, în consecință evaluarea să se facă pe ceea ce s-a predat în acest an școlar”.

Reamintim, Raluca Turcan a anunțat luni dimineață la RFI că sunt trei scenarii de lucru: 

Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Turcan.

Revenind la declarația de acum, întrebată la Realitatea Plus ce reacție are la reacțiile sindicatelor, ale reprezentanților elevilor și ale societății în general, după declarația sa legată de scenariul privind înghețarea anului școlar, Turcan a răspuns:

„Plec de la premisa că dezbaterile sunt raționale și momentul în care unui om i se adresează o întrebare, nu poate să facă abstracție în răspuns de ceea ce analizează și alții din jurul nostru. Spiritele pot să fie mai tensionate, pot să înțeleg lucrul acesta, cu toții trecem printr-o perioadă de criză. Din perspectiva decidentului Raluca Turcan eu pot să vă asigur asupra unui lucru: această decizie va fi luată ca urmare a evaluării făcute de specialiști, a consultării publice cu toate părțile implicate, într-un interval de timp care să asigure buna implementare a acestei decizii. În rest, fiecare se raportează mai mult sau mai puțin tensionat la o analiză lucidă pe care eu am pus-o pe masă nu abstract, pentru mine, ci la nivelul întregii comunități academice și educaționale.

Eu nu v-am spus că se analizează aceste scenarii în România, eu am afirmat că există niște ipoteze de analiză la nivelul întregii comunității educaționale și că România nu este o entitate abstractă în mediul educațional. V-am spus, privesc cu maximă cumpătare reacțiile din spațiul public, cu înțelegere, dar în același timp ofer o garanție că o decizie pentru asemenea amploare nu va fi luată nici pe picior, nici din interes politicianist meschin, cum am mai văzut unii că se grăbesc să pună pe masă, ci strict din perspectiva beneficiului asupra elevilor și a capacității elevului, tânărului, de integrare în etapele educaționale următoare.”

Reamintim că ministrul Educației a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că „scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Exclus să amânăm examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat cu un an”. Iar într-un comunicat ulterior, ministerul a anunțat că Scenariile privind examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau de licență vor fi dezbătute cu toți actorii educaționali.

Reacțiile la declarațiile Ralucăi Turcau au fost acestea:

 

FOTO: gov.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii
  1. Această individă începe să mă calce pe nervi din ce în ce mai mult. Mi~a plăcut elucubraţia “cotcodăcită” din puţul gândirii: “am pus~o pe masă”….
    Întotdeauna am experimentat intenţii de regurgitare când ascult ce spun sau citesc ce scriu persoane defazate de subiectul în cauză; de aceea am devenit imun la aceste aspecte, însă tot nu mă pot abţine să~i trimit un mesaj, ca de la intelectual la intelectual: “Madame, n~ar fi mai bine dacă ne~am vedea fiecare de ale noastre şi de~ale Societăţii? Adică, să nu ne mai lansăm în a vorbi, fără a gândi. Poate primul meditator al ţării are nevoie de serviciile Dvs. indispensabile!

  2. Ce va face sa credeti ca anul urmator nu vom avea o situatie similara? Inghetam 2 ani? Poate ar fi cazul ca acest sistem de invatamant sa se reformeze. Sa nu mai predam chestii doar de dragul de a umple orele. Copiii sa invete lucruri cu adevarat importante si folositoare pentru ei. Si da, se poate invata si in mediul online ca nu degeaba ei sunt tot timpul pe telefoane, tablete etc.

  3. ANALIZĂ LUCIDĂ?
    CINE? b)

    Doamnă Țurcană!
    Stai acasă!
    Este doamna ministru DESTUL de calificată sa gândească în locul matale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate în Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, considerate „risc pentru populație” de Organizația Mondială a Sănătății

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate prin Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, sunt contraindicate de Organizația Mondială a Sănătății și chiar de…
Vezi articolul

Asociația Școlilor Particulare solicită Guvernului acordarea costului standard per elev și unităților autorizate, precum și scutirea de la plata contribuțiilor pentru angajați pe o perioadă de 3 luni

Peste 80 de școli și grădinițe particulare din România solicită Guvernului măsuri de sprijin în contextul în care „instituțiile de învățământ din România vor fi închise până după Paște”, ca…
Vezi articolul

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății: Planul de redeschidere a școlilor este foarte rațional. O să găsim o soluție echilibrată pentru siguranța epidemiologică în școli

Planul anunțat de președintele Klaus Iohannis de redeschidere descentralizată a școlilor “este foarte rațional”, a declarat Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. “Este nevoie să avem învățământ”, a…
Vezi articolul